Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Congresul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC) (27 aprilie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut cu ocazia celebrării acestui Congres internaţional al Acţiunii Catolice, care are ca temă: "Acţiunea Catolică în misiune cu toţi şi pentru toţi". Mi-ar plăcea să împărtăşesc cu voi câteva preocupări şi consideraţii.

Carisma - recreare la lumina lui Evangelii gaudium

Din punct de vedere istoric Acţiunea Catolică a avut misiunea de a forma laici care să-şi asume propria responsabilitate în lume. Astăzi, în concret, este formarea de discipoli misionari. Mulţumesc pentru că aţi asumat cu hotărâre Evangelii gaudium ca magna charta.

Carisma Acţiunii Catolice este carisma Bisericii însăşi întrupate profund în prezentul şi în aici al fiecărei Biserici diecezane care discerne în contemplaţie şi cu privire atentă viaţa poporului său şi caută noi drumuri de evanghelizare şi de misiune pornind de la diferitele realităţi parohiale.

Acţiunea Catolică a avut în mod tradiţional patru pilaştri sau picioare: Rugăciunea, Formarea, Jertfa şi Apostolatul. În funcţie de momentul istoriei sale a pus mai întâi un picior şi apoi celelalte. Astfel, într-un anumit moment, a fost mai puternică rugăciunea sau formarea doctrinală. Date fiind caracteristicile momentului, apostolatul trebuie să fie trăsătura distinctivă şi este piciorul care se pune mai întâi. Şi asta nu este în detrimentul celorlalte realităţi, ci, tocmai contrariul, este ceea ce le provoacă. Apostolatul misionar are nevoie de rugăciune, formare şi jertfă. Asta apare clar la Aparecida şi în Evangelii gaudium. Există un dinamism integrator în misiune.

Formaţi: oferind un proces de creştere în credinţă, un parcurs catehetic permanent orientat spre misiune, adaptat la fiecare realitate, bazându-vă pe Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a însufleţi o prietenie fericită cu Isus şi experienţa de iubire fraternă.

Rugaţi-vă: în acea sfântă extroversiune care pune inima în necesităţile poporului, în suferinţele sale şi în bucuriile sale. O rugăciune care să meargă, care să vă ducă foarte departe. Astfel veţi evita să staţi ca să vă priviţi încontinuu pe voi înşivă.

Jertfiţi-vă: dar nu pentru a vă simţi mai curaţi, jertfa generoasă este aceea care face bine celorlalţi. Oferiţi timpul vostru căutând cum să faceţi pentru ca alţii să crească, oferiţi ceea ce este în buzunare împărtăşind cu aceia care au mai puţin, oferiţi cu generozitate darul vocaţiei personale pentru a înfrumuseţa şi a face să crească bugetul comun.

A reînnoi angajarea evanghelizatoare - diecezanitate - parohii

Misiunea nu este o îndatorire printre multele în Acţiunea Catolică, este îndatorirea. Acţiunea Catolică are carisma de a duce înainte pastoraţia Bisericii. Dacă misiunea nu este forţa sa distinctivă, se denaturează esenţa Acţiunii Catolice şi pierde motivaţia sa de a fi.

Este vital de a reînnoi şi a actualiza angajarea Acţiunii Catolice pentru evanghelizare, ajungând la toţi, în toate locurile, în toate ocaziile, în toate periferiile existenţiale, cu adevărat, nu ca o simplă formulare de principii.

Asta implică să regândiţi planurile voastre de formare, formele voastre de apostolat şi chiar însăşi rugăciunea voastră pentru ca să fie în mod esenţial, şi nu ocazional, misionari. A abandona vechiul criteriu: pentru că mereu s-a făcut aşa. Există lucruri care au fost cu adevărat foarte bune şi meritorii, care astăzi ar fi în afara contextului dacă am vrea să le repetăm.

Acţiunea Catolică trebuie să asume totalitatea misiunii Bisericii în apartenenţă generoasă la Biserica diecezană pornind de la parohie.

Misiunea Bisericii universale se actualizează în fiecare Biserică particulară cu propria culoare; la fel Acţiunea Catolică dobândeşte viaţă autentică răspunzând şi asumând ca proprie pastoraţia fiecărei Biserici diecezane în inserarea sa concretă pornind de la parohii.

Acţiunea Catolică trebuie să ofere Bisericii diecezane un laicat matur care cu disponibilitate să slujească proiectele pastorale din orice loc ca un mod pentru a realiza vocaţia sa. Trebuie să vă întrupaţi concret.

Nu puteţi să fiţi ca acele grupuri atât de universale încât nu au o bază în niciun loc, care nu răspund nimănui şi caută ceea ce le convine mai mult din orice loc.

Agenţii - Toţi fără excepţii

Toţi membrii Acţiunii Catolice sunt în mod dinamic misionari. Copiii îi evanghelizează pe copii, tinerii pe tineri, adulţii pe adulţi, şi aşa mai departe. Nimic mai bun decât un propriu egal pentru a arăta că este posibil a trăi bucuria credinţei.

Evitaţi să cădeţi în tentaţia perfecţionistă a veşnicei pregătiri pentru misiune şi a veşnicelor analize, care atunci când se încheie deja nu mai sunt la modă sau sunt depăşite. Exemplul este Isus cu apostolii: îi trimitea cu ceea ce aveau. Apoi îi aduna şi îi ajuta să discearnă cu privire la ceea ce au trăit.

Realitatea să vă dicteze timpul, să permiteţi Duhului Sfânt să vă conducă. El este învăţătorul interior care luminează lucrarea noastră când suntem liberi de preconcepţii şi condiţionări. Învăţăm să evanghelizăm evanghelizând, aşa cum învăţăm să ne rugăm rugându-ne, dacă inima noastre este bine dispusă.

Toţi puteţi să mergeţi în misiune chiar dacă nu toţi puteţi ieşi pe străzi sau în sate. Este foarte important locul pe care-l daţi persoanelor în vârstă care sunt membri de mult timp sau care se încorporează. S-ar putea spune: pot să fie secţiunea contemplativă şi mijlocitoare în cadrul diferitelor secţiuni ale Acţiunii Catolice. Ei sunt cei care pot să creeze patrimoniul de rugăciune şi de har pentru misiune. Precum şi bolnavii. Această rugăciune Dumnezeu o ascultă cu duioşie specială. Ei toţi să se simtă părtaşi, să se descopere activi şi necesari.

Destinatarii - Toţi oamenii şi toate periferiile

Este necesar ca Acţiunea Catolică să fie prezentă în lumea politică, managerială, profesională, dar nu pentru ca să se creadă creştini perfecţi şi formaţi, ci pentru a sluji mai bine.

Este indispensabil ca Acţiunea Catolică să fie prezentă în închisori, în spitale, pe străzi, în cartierele de barăci, în fabrici. Dacă nu va fi aşa, va fi o instituţie de exclusivişti care nu spun nimic nimănui, nici măcar Bisericii însăşi.

Vreau o Acţiune Catolică printre oameni, în parohie, în dieceză, în sat, în cartier, în familie, în birou şi la locul de muncă, la ţară, în propriile locuri ale vieţii. În aceste noi areopaguri se iau decizii şi se construieşte cultura.

A înlesni modurile de inserare. Nu fiţi vămi. Nu puteţi fi mai restrictivi decât Biserica însăşi şi nici mai papişti decât Papa. Deschideţi porţile, nu faceţi examen de perfecţiune creştină pentru că făcând astfel veţi promova un fariseism ipocrit. Este nevoie de milostivire activă.

Angajarea pe care o asumă laicii care aderă la Acţiunea Catolică priveşte înainte. Este decizia de a lucra pentru construirea împărăţiei. Nu trebuie "birocratizat" acest har special pentru că invitaţia Domnului vine când ne aşteptăm mai puţin; nici nu putem "sacramentaliza" oficializarea cu condiţii care răspund unui alt domeniu al vieţii credinţei şi nu la cel al angajării evanghelizatoare. Toţi au dreptul să fie evanghelizatori.

Fie ca Acţiunea Catolică să ofere spaţiul de primire şi de experienţă creştină celor care, din motive personale, se simt "creştini de ordinul al doilea".

Modul - În mijlocul poporului

Modul depinde de destinatari. Aşa cum ne-a spus Conciliul şi ne rugăm adesea la Liturghie: atenţi şi împărtăşind luptele şi speranţele oamenilor pentru a le arăta drumul mântuirii. Acţiunea Catolică nu poate sta departe de popor, ci vine din popor şi trebuie să stea în mijlocul poporului. Trebuie să popularizaţi mai mult Acţiunea Catolică. Nu este o chestiune de imagine ci de veridicitate şi de carismă. Nici nu este demagogie, ci înseamnă a urmări paşii Învăţătorului care n-a simţit dezgust faţă de nimic.

Pentru a putea urma acest drum este bine de primit un cartier popular. A împărtăşi viaţa oamenilor şi a învăţa să se descopere care sunt interesele lor şi căutările lor, care sunt dorinţele lor şi rănile lor cele mai profunde; şi de ce anume au nevoie de la noi. Acest lucru este fundamental pentru a nu cădea în sterilitatea de a da răspunsuri la întrebări pe care nimeni nu şi le pune. Modurile de a evangheliza se pot gândi de la un birou, dar numai după ce au fost în mijlocul poporului şi nu invers.

O Acţiune Catolică mai populară, mai întrupată, vă va provoca probleme, pentru că vor vrea să facă parte din instituţie persoane care aparent nu sunt în stare să facă asta: familii în care părinţii nu sunt căsătoriţi în Biserică, bărbaţi şi femei cu un trecut sau un prezent dificil dar care luptă, tineri dezorientaţi şi răniţi. Este o provocare pentru maternitatea eclezială a Acţiunii Catolice; a-i primi pe toţi şi a-i însoţi pe drumul vieţii cu crucile pe care le poartă pe umeri.

Toţi pot să participe pornind de la ceea ce au şi cu ceea ce pot.

Pentru acest popor concret ne formăm. Cu acest şi pentru acest popor concret ne rugăm.

Ascuţiţi privirea pentru a vedea semnele lui Dumnezeu prezente în realitate, mai ales în exprimările de religiozitate populară. De acolo veţi putea înţelege mai bine inima oamenilor şi veţi descoperi modurile surprinzătoare cu care Dumnezeu acţionează dincolo de conceptele noastre.

Proiectul - Acţiune Catolică în ieşire - Pasiune pentru Cristos, pasiune pentru poporul nostru

V-aţi propus o Acţiune Catolică în ieşire şi acesta este un bine pentru că vă situează pe propria voastră axă. Ieşire înseamnă deschidere, generozitate, întâlnire cu realitatea dincolo de cele patru ziduri ale instituţiei şi ale parohiei. Asta înseamnă a renunţa să se controleze prea mult lucrurile şi să se programeze rezultatele. Această libertate, care este rod al Duhului Sfânt, vă va face să creşteţi.

Proiectul evanghelizator al Acţiunii Catolice trebuie să facă următorii paşi: primerear, adică a lua iniţiativa, a participa, a însoţi, a fructifica şi a sărbători. Un pas înainte în ieşire, întrupaţi şi mergând împreună. acesta este deja un rod de sărbătorit. Contagiaţi cu bucuria credinţei, să se observe bucuria de a evangheliza în orice ocazie, potrivită şi nepotrivită.

Nu cădeţi în tentaţia structuralismului. Fiţi îndrăzneţi, nu sunteţi mai fideli Bisericii dacă aşteptaţi la fiecare pas ca să vă spună ce anume trebuie să faceţi.

Încurajaţi-ii pe membrii voştri să apreciaţi misiunea corp la corp întâmplătoare sau pornind de la acţiunea misionară a comunităţii.

Nu clericalizaţi laicatul. Aspiraţia membrilor voştri să nu fie aceea de a face parte din sinedriul parohiilor care-l înconjoară pe paroh, ci pasiunea pentru împărăţie. Însă nu uitaţi să fundamentaţi tema vocaţională cu seriozitate. Şcoală de sfinţenie care trece în mod necesar prin descoperirea propriei vocaţii, care nu înseamnă a fi un conducător sau un preot diplomat, ci, şi înainte de toate, un evanghelizator.

Trebuie să fiţi loc de întâlnire pentru restul carismelor instituţionale şi al mişcărilor care există în Biserică fără frica de a pierde identitatea. În afară de asta, dintre membrii voştri trebuie să iasă evanghelizatori, cateheţi, misionari, lucrători sociali care vor continua să facă să crească Biserica.

De multe ori s-a spus că Acţiunea Catolică este braţul lung al ierarhiei şi asta, departe de a fi o prerogativă care face să fie priviţi ceilalţi de sus în jos, este o responsabilitate foarte mare care implică fidelitate şi coerenţă faţă de ceea ce Biserica arată în orice moment al istoriei fără a pretinde să se rămână ancoraţi în forme trecute ca şi cum ar fi singurele posibile. Fidelitatea faţă de misiunea cere această "plasticitate bună" a celui care a îndreptat o ureche spre popor şi cealaltă spre Dumnezeu.

În publicaţia "La Acción Católica a luz de la teología Tomista", din 1937, se citeşte: "Oare Acţiunea Catolică nu trebuie să se traducă în Pasiunea Catolică?". Pasiunea catolică, pasiunea Bisericii este să trăiască bucuria dulce şi mângâietoare de a evangheliza. De acest lucru avem nevoie de la Acţiunea Catolică.

Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 12.