Veşnicia? Nimic mai actual

Părintele Cantalamessa explică temele predicilor de Postul Mare

De Nicola Gori

În societăţile moderne şi ultraconectate, unde mass-media dictează agenda priorităţilor, există mereu tentaţia de a privilegia urgentul în locul importantului şi de a pune "recentul" în faţa "veşnicului". Tocmai cu privire la această tentaţie atenţionează capucinul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, care vineri, 10 martie 2017, începe ciclul de predici de Postul Mare în capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic. În acest interviu acordat ziarului L'Osservatore Romano călugărul explică tema din acest an - "Nimeni nu poate să spună «Isus este Domnul» decât prin Duhul Sfânt (1Cor 12,3)" - şi anticipă câteva linii de reflecţie ale predicilor, care vor continua în vinerile de 17, 24 şi 31 martie şi de 7 aprilie.

De ce în centrul predicii va fi Duhul Sfânt?

Două motive m-au determinat să dedic predicile din ultimul Advent şi din acest Post Mare persoanei şi lucrării Duhului Sfânt. Primul este de a scoate în evidenţă ceea ce consider adevărata noutate a perioadei de după Conciliu, adică o conştientizare mai clară a locului Duhului în viaţa şi în teologia Bisericii. Al doilea motiv, mai puţin universal dar important şi el, este că în 2017 este a cincizecea aniversare a începutului Reînnoirii în Duh în Biserica catolică, mişcare ce a implicat zeci de milioane de credincioşi în toată lumea, jubileu pe care papa Francisc doreşte ca să se celebreze, cu deosebită solemnitate şi deschidere ecumenică, la Rusalii.

Cât spaţiu pentru actualitate va fi în meditaţii?

Dacă se înţelege "actualitate" în sensul de referinţe la situaţii sau evenimente în desfăşurare, mă tem că este destul de puţin actual în predicile pe care le voi face. Însă, după părerea mea, "actual" nu este numai "ceea ce este în desfăşurare" şi nu este sinonim cu "recent". Lucrurile cele mai "actuale" sunt cele veşnice, adică acelea care ating persoanele în nucleul cel mai intim al propriei existenţe, în orice epocă şi în orice cultură. Este aceeaşi distincţie care există între "urgent" şi "important". Noi suntem tentaţi mereu să punem urgentul înaintea importantului şi să punem "recentul" înaintea "veşnicului". Este o tendinţă pe care ritmul rapid al comunicării şi nevoia de noutate a mass-media o fac astăzi deosebit de acută. Ce este mai important şi actual pentru credincios, ba chiar pentru fiecare bărbat, pentru fiecare femeie, a şti dacă viaţa are sau nu un sens, dacă moartea este sfârşitul a toate sau, dimpotrivă, începutul adevăratei vieţi? Or, misterul pascal al morţii şi învierii lui Cristos, pe care îmi propun să-l recitesc în lumina redescoperirii Duhului Sfânt, este unicul răspuns la aceste probleme. Diferenţa care există între această actualitate şi cea mediatică a evenimentelor este aceeaşi care există între cel care petrece timpul privind desenul lăsat de val pe plajă - pe care valul următor îl şterge - şi cel care-şi ridică privirea pentru a contempla marea în imensitatea sa.

Ce înseamnă pentru omul de astăzi cunoaşterea adevărului deplin?

Răspunsul poate să pară simplist, dar este singurul pe care un creştin îl poate da: cunoaşterea adevărului deplin, sau al unicului adevăr care contează, este a-l cunoaşte pe Cristos. Primele două predici vor avea tocmai această temă: a şti cine este Cristos; nu numai cine a fost, dar cine este astăzi pentru mine şi pentru lume. "Daţi-mi un punct de sprijin - ar fi exclamat inventatorul pârghiei, Arhimede - şi eu vă voi ridica lumea". Cine crede în divinitatea lui Cristos este unul care a găsit acest punct de sprijin de neclintit în viaţă.

Mai există spaţiu pentru Duhul Sfânt în societăţile noastre?

Duhul Sfânt nu este o idee sau o abstracţie; este realitatea cea mai palpitantă care se poate imagina. Nu degeaba Scriptura vorbeşte despre el cu simbolurile vântului, focului, apei, parfumului, porumbelului. Goethe vedea în Veni creator care este imnul prin excelenţă al Duhului Sfânt, o "invocaţie făcută geniului, care vorbeşte puternic tuturor oamenilor înzestraţi cu spirit şi cu suflet mare". El însuşi a făcut o frumoasă traducere germană şi voia să fie cântat în fiecare duminică în casa sa. Trăim într-o civilizaţie caracterizată de predominarea absolutului tehnicii. Se face chiar ipoteza unui computer capabil să gândească, dar nimeni nu s-a gândit vreodată la un computer capabil să iubească. Duhul Sfânt - care este iubirea în stare pură şi izvorul oricărei iubiri - este unicul care poate să reverse un suflet în umanitatea noastră uscată.

(După L'Osservatore Romano, 10 martie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 4.