Pildești: Mama Anului 2017
Ziua de 5 martie 2017 a fost un adevărat prilej de bucurie pentru mamele din Pildești, care au avut parte de un frumos omagiu adus lor ca mulțumire pentru tot ceea ce fac în viețile noastre. Astfel, noi, cercetașii Centrului Local "Adormirea Maicii Domnului" Pildești, am organizat un spectacol prin care am încercat să transmitem emoțiile noastre către toate mamele prezente.
La început, ne-am ridicat gândurile către Creatorul mamelor, cel care le-a trimis pe pământ pentru a ne călăuzi pașii pe drumul vieții. Apoi, fiecare ramură de vârstă a încercat, prin fiecare moment creat, să le facă pe mame să zâmbească și să împartă cu noi bucuria acestei sărbători. Astfel, de la cei mai mici, lupișorii, temerarii, până la cei mai mari, exploratorii, seniorii, liderii, cu toții au urcat cu multă încredere pe scenă, transmițând prin fiecare scenetă, dans și cântec recunoștința pentru mamele noastre. Au fost prezentate atât momente emoționante, cât și momente amuzante, pe placul întregului public.
Totodată, în cadrul spectacolului, au fost citite 10 scrisori adresate mamelor, realizate de copii de la ramura cea mai mică de vârstă, între 7 și 10 ani, lupișorii. Aceștia și-au așternut pe hârtie gândurile către mamelor lor, punând în fiecare cuvânt o bucățică din sufletul lor. Dintre toate, numai 10 au fost citite pe parcursul spectacolului, iar o suta dintre mamele din sală au votat scrisoarea care a reușit să le facă inimile să bată cel mai puternic. Astfel, scrisoarea câștigătoare a fost cea a Karinei Dumea, care, luându-și mama de mână, a urcat cu ea pe scenă pentru a fi desemnată Mama Anului 2017. Mama ei, Alina Dumea, a fost profund emoționată, bucurându-se de scrisoarea realizată de fetița ei:
Dragă mamă,
Vreau să-ți spun că ești cea mai bună mamă. Mulțumirea pe care ți-o datorez pentru că mi-ai dat viață nu poate fi descrisă în cuvinte. Ceea ce încerc să spun este că unde unii văd doar o simplă mamă, eu văd mama care m-a creat.
Pentru unii tu ești o femeie, dar pentru mine ești cea mai bună mamă și te respect, chiar dacă nu arăt asta tot timpul. Te respect și te iubesc mai mult decât un infinit de galaxii, unde sunt pentru toate un singur soare, o singură lună și un miliard de stele. Dar tu ești mai frumoasă decât toate, cu ochii tăi căprui și cu părul tău brunet și cârlionțat, pe care îmi place să-mi las capul când sunt lângă tine. Mamă, te iubesc din toată inima mea!
Cu drag,
Karina-Nicoleta Dumea
Momentul artistic dedicat mamelor noastre și-a atins din plin scopul, iar pentru aceasta aducem mulțumire tuturor colaboratorilor noștri, precum și Primăriei Cordun, pentru sprijinul acordat. De asemenea, mulțumim micilor artiști din Grădiniță Surorilor "Maestre Pie Venerini" și Ansamblului Folcloric "Lunca Moldovei", condus de Cristinel Pleșcă.
Ne bucurăm că am reușit să așezăm pe chipul fiecărei mame un zâmbet de bucurie, fiind siguri că iubirea și mulțumirea noastră au ajuns până la inimile lor.
Andreea Mîrț
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
5 martie: Pildești: Mama Anului 2017.
lecturi: 17.