Moscheea din Paris: Aşa este islamul din Franţa

De Giorgio Bernardelli

Douăzeci şi cinci de puncte despre temele cele mai fierbinţi referitoare la raportul dintre islam şi Franţa republicană. Pentru a schiţa "nu un islam francez, ci islamul din Franţa de astăzi". Este o iniţiativă de largă respiraţie aceea pe care moscheea din Paris o lansează comunităţii musulmane dintr-o ţară zguduită de recentele atentate jihadiste dar şi de "islamopsihoza", care se răspândeşte în societatea şi în politica franceză. Textul - publicat integral de săptămânalul Le Point - este semnat de rectorul moscheii Dalil Boubakeur şi se propune ca un răspuns precis la "marea majoritate a musulmanilor francezi" care cer un text care să schiţeze cu claritate "drepturile şi obligaţiile lor de credinţă" în contextul societăţii franceze.

Este importantă sursa şi momentul pronunţării: Marea Moschee din Paris, în al V-lea arrondissement, este cea mai mare moschee din Franţa (a doua din Europa ca dimensiuni, după cea din Roma). Inaugurată în 1926, "este o instituţie creată de o lege a statului şi este conştientă de responsabilităţile sale în sânul comunităţii musulmane franceze", afirmă premisa documentului, care atacă polemic "tendinţa de a desemna autorităţi de tutelare externe", care cu "paternalism" ar vrea să reglementeze exprimarea credinţei religioase musulmane în societatea franceză. Dimpotrivă, Moscheea din Paris se declară ea însăşi preocupată datorită creşterii "unei interpretări greşite a islamului, bazată pe o lectură selectivă şi parţială a textelor, care duce la obscurantism, la pedanterie ignorantă, la misoginie, la sectarism şi le refuzarea valorilor republicane". Chiar dacă după aceea citează investigaţiile sociologice după care cele trei sferturi dintre musulmanii din Franţa ar trăi astăzi un islam "liniştit, tolerant, binevoitor, republican şi laic".

Oricum declaraţia vrea să fie o ocazie de claritate pentru toţi. "Islamul în Franţa nu este un nou islam, nici nu este o inovaţie - afirmă primul punct -. Islamul în Franţa este pur şi simplu clarificarea dogmei în raport cu realitatea de astăzi. Islamul în Franţa este rezultatul reinterpretării textelor în cadrul unui context, adică rezultatul lui ijtihad". Această ultimă referinţă este importantă pentru că tocmai termenul arab inserează discuţia despre interpretare într-un cadru precis al dezbaterii dintre jurişti islamici.

Cealaltă referinţă doctrinală importată este Constituţia de la Medina, un text atribuit profetului Mahomed însuşi care disciplina raporturile cu evreii şi creştinii ca popoare ale Cărţii. De la acest izvor porneşte documentul Moscheii din Paris pentru a afirma că "orice formă de antisemitism este contrară învăţăturii Profetului" şi pentru a aminti virtutea toleranţei şi a bunăvoinţei, pentru că numai Dumnezeu este judecător. Cât priveşte războiul este amintit versetul din a doua sura din Coran cu privire la interdicţia de a declara jihadul decât pentru apărare legitimă împotriva unui agresor şi indicaţia conform căreia dacă adversarul este dispus la pace, musulmanul are datoria de a o căuta. "Criminalii care se pretind jihadişti - afirmă textul difuzat la Paris - sunt uzurpatori păcătoşi ai jihadului şi prin urmare şi uzurpatori păcătoşi ai islamului, care este o religie a păcii" pentru că "forma cea mai nobilă a jihadului este stăpânirea de sine".

Însă dincolo de luarea de poziţie clară cu privire la tema violenţei religioase, declaraţia Moscheii din Paris este interesantă mai ales datorită altor aspecte legate de viaţa unui musulman în Franţa. Între timp oferă o serie de criterii credincioşilor: invită să nu aibă încredere în telepredicatori, atenţionează cu privire la "o respectare obtuză şi obsesivă a regulilor fără o finalitate spirituală", indică obligaţia de a respecta etica reciprocităţii ("nu faceţi altora ceea ce n-aţi vrea să vi se facă vouă"), explică faptul că în faţa minciunilor şi a prejudecăţilor cu privire la islam cel mai bun răspuns din partea unui musulman este "să facă fapte de binefacere".

Cu privire la raporturile cu instituţiile din ţară se afirmă că Franţa nu este o ţară islamică, ci un ţinut de coexistenţă între religii precum şi cu aceia care nu cred. în acest context, musulmanii trebuie să respecte valorile şi legile Republicii. "De exemplu - se explică - din moment ce blasfemia şi caricaturile religioase sunt autorizate de legea franceză, este posibil să ne declarăm ofensaţi, dar nu se poate cere ca să fie interzise sau să se reacţioneze cu violenţa. Mai în general, musulmanii nu au dreptul de a cere ca Franţa să-şi modifice propriile valori şi propriile legi din convenienţă faţă de propria credinţă, aşa cum nici creştinii, evreii, ateii sau agnosticii nu au acest drept".

Textul continuă apoi clarificând că şi pentru musulmanii din Franţa "pedepsele corporale şi poligamia nu se mai justifică şi nu mai au motivaţia de a fi. În acelaşi mod se impune egalitatea dintre bărbaţi şi femei". Cât priveşte trupul şi modul de îmbrăcare, Moscheea din Paris scrie că tradiţia musulmană vorbeşte în linie generală despre "îmbrăcăminte pudică şi adaptată la circumstanţe", însă asta nu se traduce în indicarea de haine precise.

Este interesantă şi partea dedicată raportului cu ştiinţa: textul atenţionează cu privire la orice obscurantism, precizând că referitor la tema originii lumii nu există nicio incompatibilitate între credinţa musulmană şi teorii precum evoluţionismul. În sfârşit, în paragraful despre Ramadan se precizează că prescripţiile sale nu elimină obligaţia elementară a respectării vecinilor: de aici invitaţia de a nu-i deranja pe alţii, mai ales noaptea.

(După Vatican Insider, 30 martie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.