Încheierea jubileului pentru cei 800 de ani de la confirmarea Ordinului Predicatorilor (21 ianuarie 2017)

Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă astăzi două scenarii umane opuse: pe de o parte "carnavalul" curiozităţii lumeşti, pe de altă parte glorificarea Tatălui prin faptele bune. Şi viaţa noastră se mişcă mereu între aceste două scenarii. De fapt, ele sunt din orice epocă, aşa cum demonstrează cuvintele sfântului apostol Paul adresate lui Timotei (cf. 2Tim 4,1-5). Şi sfântul Dominic cu primii săi fraţi, în urmă cu opt sute de ani, se mişca între aceste două scenarii.

Paul îl avertizează pe Timotei că va trebui să vestească Evanghelia în mijlocul unui context în care oamenii caută mereu noi "învăţători", "poveşti", învăţături diferite, ideologii... "Prurientes auribus" (2Tim 4,3). Este "carnavalul" curiozităţii lumeşti, al seducţiei. Pentru aceasta apostolul îl instruieşte pe discipolul său folosind şi verbe puternice, precum "insistă", "dojeneşte", "ameninţă", "îndeamnă", şi apoi "fii cumpătat în toate", "îndură suferinţele" (v. 2.5).

Este interesant de a vedea cum deja atunci, în urmă cu două milenii, apostolii Evangheliei se aflau în faţa acestui scenariu, care în zilele noastre s-a dezvoltat şi s-a globalizat mult din cauza seducţiei relativismului subiectivist. Tendinţa spre căutarea noutăţii proprie fiinţei umane găseşte ambientul ideal în societatea apariţiei, în consum, în care adesea se reciclează lucruri vechi, dar important este ca să se facă să apară ca noi, atrăgătoare, captivante. Şi adevărul este trucat. Ne mişcăm în aşa-numita "societate lichidă", fără puncte fixe, dezlânată, lipsită de referinţe solide şi stabile; în cultura efemerului, a lui foloseşte-şi-aruncă.

În faţa acestui "carnaval" lumesc se evidenţiază clar scenariul opus, pe care-l găsim în cuvintele lui Isus tocmai ascultate: "să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri" (Mt 5,16). Şi cum are loc această cerere de la superficialitatea pseudo-sărbătorească la glorificare, care este adevărată sărbătoare? Are loc graţie faptelor bune ale celor care, devenind discipoli ai lui Isus, au devenit "sare" şi "lumină". "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor - spune Isus -, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri" (Mt 5,16).

În mijlocul "carnavalului" de ieri şi de astăzi, acesta este răspunsul lui Isus şi al Bisericii, acesta este sprijinul solid în mijlocul ambientului "lichid": faptele bune pe care le putem face graţie lui Cristos şi a Duhului Sfânt, şi care fac să se nască în inimă mulţumirea adusă lui Dumnezeu Tatăl, lauda, sau măcar uimirea şi întrebarea: "de ce?", "de ce se comportă aşa persoana aceea?": adică neliniştea lumii în faţa mărturiei Evangheliei.

Dar pentru ca să se întâmple această "zguduire" trebuie ca sarea să nu-şi piardă gustul şi lumina să nu se ascunde (cf. Mt 5,13-15). Isus spune asta foarte clar: dacă sarea îşi pierde gustul nu mai foloseşte la nimic. Vai de sarea care-şi pierde gustul! Vai de o Biserică ce-şi pierde gustul! Vai de un preot, de un consacrate, de o congregaţie care-şi pierde gustul!

Astăzi noi îl glorificăm pe Tatăl pentru lucrarea pe care sfântul Dominic, plin de lumina şi de sarea lui Cristos, a făcut-o în urmă cu opt sute de ani; o lucrare în slujba Evangheliei, predicată cu cuvântul şi cu viaţa; o lucrare care, cu harul Duhului Sfânt, a făcut în aşa fel încât atâţia bărbaţi şi femei au fost ajutaţi să nu se piardă în mijlocul "carnavalului" curiozităţii lumeşti, dar au simţit în schimb gustul doctrinei sănătoase, gustul Evangheliei, şi au devenit, la rândul lor, lumină şi sare, artizani de fapte bune... şi adevăraţi fraţi şi surori care-l glorifică pe Dumnezeu şi învaţă la glorificarea lui Dumnezeu cu faptele bune ale vieţii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.