Papa Francisc: Angelus (29 ianuarie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Liturgia din această duminică ne face să medităm asupra fericirilor (cf. Mt 1,1-12a), care deschid marea predică numită "de pe munte", "magna charta" a Noului Testament. Isus manifestă voinţa lui Dumnezeu de a-i conduce pe oameni la fericire. Acest mesaj era deja prezent în predica profeţilor: Dumnezeu este aproape de cei săraci şi de cei asupriţi şi îi eliberează de cei care-i maltratează. Însă în această predică a sa Isus urmează un drum deosebit: începe cu termenul "fericiţi"; continuă cu indicarea condiţiei pentru a fi fericiţi; şi încheie făcând o promisiune. Motivul beatitudinii, adică al fericirii, nu se află în condiţia cerută - de exemplu, "săraci în duh", "mâhniţi", "înfometaţi de dreptate", "persecutaţi"... - ci în promisiunea care urmează, ce trebuie primită cu credinţă ca dar al lui Dumnezeu. Se porneşte de la condiţia de suferinţă pentru a se deschide la darului lui Dumnezeu şi a avea acces la lumea nouă, "împărăţia" vestită de Isus. Acesta nu este un mecanism automat, ci un drum de viaţă în urmarea Domnului, motiv pentru care realitatea de suferinţă şi de chin este văzută într-o perspectivă nouă şi experimentată conform convertirii care se realizează. Nu suntem fericiţi dacă nu suntem convertiţi, în măsură să apreciem şi să trăim darurile lui Dumnezeu.

Mă opresc asupra primei fericiri: "Fericiţi cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor" (v. 4). Săracul în duh este cel care a asumat sentimentele şi atitudinea acelor săraci care în condiţia lor nu se răzvrătesc, ci ştiu să fie umili, docili, disponibili la harul lui Dumnezeu. Fericirea săracilor - a săracilor în duh - are o dublă dimensiune: faţă de bunuri şi faţă de Dumnezeu. Faţă de bunuri, faţă de bunurile materiale, această sărăcie în duh este sobrietate: nu renunţare în mod necesar, ci capacitate de a gusta esenţialul, de împărtăşire; capacitate de a reînnoi în fiecare zi uimirea faţă de bunătatea lucrurilor, fără a se îngreuna în opacitatea consumării lacome. Şi acest lucru ucide sufletul. Şi bărbatul şi femeia care fac asta, care au această atitudine "cu cât am mai mult, cu atât vreau mai mult", nu sunt fericiţi şi nu vor ajunge la fericire. Faţă de Dumnezeu este laudă şi recunoştinţă că lumea este binecuvântare şi că la originea sa se află iubirea creatoare a Tatălui. Dar este şi deschidere faţă de El, docilitate faţă de domnia sa: El, Domnul, este Cel Mare, nu eu sunt mare pentru că am atâtea lucruri! El este: El care a voit lumea pentru toţi oamenii şi a voit-o pentru ca oamenii să fie fericiţi.

Săracul în duh este creştinul care nu se încrede în el însuşi, în bogăţiile materiale, nu se încăpăţânează pe propriile opinii, ci ascultă cu respect deciziile altuia şi se conformează cu plăcere. Dacă în comunităţile noastre ar fi mai mulţi săraci în duh, ar fi mai puţine diviziuni, contraste şi polemici! Umilinţa, precum şi caritatea, este o virtute esenţială pentru convieţuire în comunităţile creştine. Săracii, în acest sens evanghelic, apar ca aceia care ţin trează ţinta Împărăţiei cerurilor, făcând să se întrevadă că ea este anticipată în germen în comunitatea fraternă, care privilegiază împărtăşirea în locul posesiei. Asta aş vrea să subliniez: a privilegia împărtăşirea în locul posesiei. A avea mereu inima şi mâinile deschise (face gestul), nu închise (face gestul). Când inima este închisă (face gestul), este o inimă restrânsă: nici nu ştie cum să iubească. Atunci când inima este deschisă (face gestul), merge pe drumul iubirii.

Fecioara Maria, model şi primiţie a săracilor în duh pentru că a fost total docilă faţă de voinţa Domnului, să ne ajute să ne abandonăm lui Dumnezeu, bogat în milostivire, pentru ca să ne umple cu darurile sale, în special cu belşugul iertării sale.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Aşa cum vedeţi, au venit invadatorii... sunt aici! Se celebrează astăzi Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră. Această boală, deşi este în regres, este încă printre cele mai temute şi îi loveşte pe cei mai săraci şi marginalizaţi. Este important al lupta împotriva acestei boli, dar şi împotriva discriminărilor pe care ea le generează. Îi încurajez pe cei care sunt angajaţi în ajutorarea şi în reinserarea socială a persoanelor afectate de boala lui Hansenm, pentru care le asigurăm rugăciunea noastră.

Vă salut cu afect pe voi toţi, veniţi din diferite parohii din Italia şi din alte ţări, precum şi asociaţiile şi grupurile. Îndeosebi, îi salut pe studenţii din Murcia şi Badajoz, pe tinerii din Bilbao şi pe credincioşii din Castellón. Îi salut pe pelerinii din Reggio Calabria, Castelliri, şi grupul sicilian al Asociaţiei Naţionale de Părinţi. Aş vrea să reînnoiesc apropierea mea şi de populaţiile din Italia centrală care încă suferă consecinţele cutremurului şi ale condiţiilor atmosferice dificile. Să nu le lipsească acestor fraţi ai noştri şi surori ale noastre sprijinul constant al instituţiilor şi solidaritatea comună. Şi vă rog, ca orice timp de birocraţie să nu-i facă să aştepte şi apoi să sufere!

Acum mă adresez vouă, tineri şi tinere din Acţiunea Catolică, din parohii şi din şcolile catolice din Roma. Anul acesta, însoţiţi de cardinalul vicar, aţi venit la sfârşitul "Caravanei Păcii", al cărei slogan este Înconjuraţi de Pace: este frumos sloganul. Mulţumesc pentru prezenţa voastră şi pentru angajarea voastră generoasă în construirea unei societăţi de pace. Acum, să ascultăm cu toţii mesajul pe care prietenii voştri, aici alături de mine, ni-l vor citi.

[citirea mesajului]

Şi acum sunt lansate baloanele, simbol de pace. Simbol de pace...

Urez tuturor duminică frumoasă, urez pace, umilinţă, împărtăşire în familiile voastre. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 48.