Reflecţie la duminica a 4-a de peste an - Anul A - 2017

Căutaţi dreptatea, căutaţi umilinţa (cf. Sof 2,3)!

De când oamenii au căzut în păcat şi au început să umble şi să trăiască în "întuneric" (cf. Is 9,1; Mt 4,16), au pierdut fericirea şi drumul întoarcerii spre fericire. Au încercat oamenii mii de soluţii pentru a deveni iar fericiţi, dar nu au mai găsit calea întoarcerii spre fericire, căci au refuzat şi refuză încă să o caute la autorul ei, adică la Dumnezeu. Ca nechibzuitul dintr-o fabulă care pescuia cu bună ştiinţă "prin iarba fără peşti, numai ca să nu meargă la apa râului", tot astfel mulţi oameni preferă să caute fericirea acolo unde ştiu sigur că nu este, numai ca să nu meargă la Dumnezeu, care le cere să lepede păcatul şi să nu se întoarcă la el. Biblia spune că omul, pentru a redeveni fericit, trebuie să se elibereze de păcat şi să urmeze calea lui Dumnezeu (cf. Ez 33,14-14). Dar omul nu este dispus să facă asta.

Pentru cei care voiesc să devină fericiţi după căderea în păcat, Dumnezeu, în toate timpurile, şi-a trimis profeţii cu oferta sa de mântuire, aşa cum vedem şi în prima lectură de astăzi, luată din cartea lui Sofonia: "Căutaţi dreptatea, căutaţi umilinţa! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului" (Sof 2,3).

Aşa cum spune Scrisoarea către Evrei: "După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care l-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei lui şi întipărirea fiinţei lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte" (Evr 1,1-3).

Isus a venit să ne scoată din întunericul nefericirilor noastre, aşa cum odinioară profetul Sofonia a venit din partea lui Dumnezeu, cerând şi el părăsirea păcatului şi întoarcerea la Dumnezeu, căci o altă cale nu este. Şi aşa cum cei vechi nu au fost dispuşi să părăsească păcatul şi să se întoarcă la Dumnezeu, căzând în suferinţe şi mai mari, cum a fost exilul babilonic, tot astfel şi mulţi oameni de astăzi rămân nefericiţi sau cad în suferinţe şi mai mari, tot din cauză că nu sunt dispuşi să lase păcatul şi să se întoarcă la Dumnezeu. Vraja otrăvită a păcatului este atât de puternică pentru oamenii căzuţi, încât puţini sunt dispuşi să renunţă la ea pentru adevărata fericire.

Deci, Isus, venind la noi şi găsindu-ne căzuţi în abisul durerii în care ne-a aruncat păcatul şi din care nu mai puteam ieşi singuri, ne-a oferit o scară de salvare din abisul suferinţelor noastre, ne-a oferit "scara fericirilor", - aşa numesc sfinţii părinţi cele nouă fericiri - pentru ca, practicând virtuţile cuprinse în ele, să ne putem salva din durere.

Pentru a ajunge iar în compania celor nouă coruri de îngeri, Isus ne-a întins "scara fericirilor" cu nouă trepte. După cum atunci când ne urcăm pe treptele unei scări ne depărtăm de pământ, tot astfel, atunci când lăsăm păcatul şi trăim după voia lui Dumnezeu, practicând virtuţile, ne îndepărtăm de durere şi urcăm spre fericire.

Iată virtuţile cuprinse în cele nouă fericiri, virtuţi pe care dacă le practicăm, vom putea ajunge iar fericiţi: 1. smerenia; 2. pocăinţa; 3. blândeţea; 4. dreptatea; 5. milostenia; 6. curăţia inimii; 7. pacea; 8. răbdarea în suferinţe; 9. statornicia în credinţă.

Pentru a ne încuraja să parcurgem treaptă cu treaptă această "scară", Isus însuşi a păşit pe ea înaintea noastră, practicând în mod exemplar virtuţile cuprinse în fericiri.

Biblia ne spune că Legea lui Moise a fost numită "pedagog către Cristos" (cf. Gal 3,24), iar Cristos a fost numit "sfârşitul Legii" (cf. Rom 10,4), sfârşit nu în înţelesul de curmare, ci în sensul de "ţel" către care să ne îndreptăm. Şi aşa, precum Legea a fost un pedagog către Cristos, fericirile sunt prin Cristos, un pedagog, către "împărăţia cerurilor". Iată, unde ne conduc virtuţile din fericiri: 1. smerenia ne conduce spre împărăţia cerurilor. 2. pocăinţa ne conduce spre mângâierile divine. 3. blândeţea ne conduce spre moştenirea cerului şi pământului cele noi. 4. setea de dreptate ne conduce spre desăvârşirea aleşilor din cer. 5. milostenia ne conduce spre milostivirea divină. 6. curăţia de inimă ne conduce spre bucuria vederii lui Dumnezeu. 7. lucrarea păcii ne conduce spre demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. 8. răbdarea în suferinţe ne conduce spre moştenirea împărăţiei cerurilor. 9. statornicia în credinţă, conduce spre fericirea veşnică.

Iată acum câteva gânduri despre fiecare fericire în parte:

1. "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3). Prima virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "sărăcia cu duhul" sau "smerenia de bună voie". Ea constă în renunţarea de bunăvoie la trufia minţii şi la iubirea exagerată de sine, păcate care au dus la căderea îngerilor şi a oamenilor. Isus a fost primul care ne-a dat un nobil exemplu de smerenie, când din Dumnezeu pentru noi s-a făcut: om, slujitor, sărac şi ascultător până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,6-8). Noi, la rândul nostru, din dragoste pentru Cristos şi pentru împărăţia cerurilor, trebuie să ne facem smeriţi şi mici, ca sfântul Ioan Botezătorul (cf. In 3,30), ca sfântul Paul (cf. 1Cor 15,9), ca sfântul Francisc din Assisi (1181-1226).

2. "Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia" (Mt 5,4). A doua virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "plânsul pocăinţei" sau "întristarea, după voia lui Dumnezeu care aduce pocăinţă spre mântuire (cf. 2Cor 7,10). Plângerea este mântuitoare atunci când este o expresie a pocăinţei, a străpungerii inimii şi a întoarcerii spre Dumnezeu. Mântuitorul s-a întristat şi a plâns pentru păcatele celor din Ierusalim, Corazin, Betsaida şi Cafarnaum, care nu voiau să se pocăiască (cf. Mt 11,20-24; 23,37-38). Sfântul Petru şi mulţi alţi sfinţi din toate timpurile au plâns pentru păcatele proprii şi păcatele altora (cf. Mt 26,75). Oare noi avem acest plâns bun?

3. "Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul" (Mt 5,5). A treia virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "blândeţea", care ne face asemenea cu Isus, care a zis: "Învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu inima" (Mt 11,29). "Fiţi blânzi ca porumbeii!" (Mt 10,16). Fără a deveni blânzi ca Isus, ca mieii şi ca porumbeii, nu vom putea intra în împărăţia cerurilor.

Sfântul Francisc de Sales (1567-1622), un episcop francez, om iute din fire, a lucrat atât de mult cu harul lui Dumnezeu la caracterul său, ca a ajuns omul cel mai blând din timpul său, asemenea lui Moise (cf. Num 12,3).

4. "Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor satură" (Mt 5,6). A patra virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "foamea şi setea de dreptate". În Vechiul Testament, au flămânzit şi însetat de dreptate dreptul Iov, regii David şi Solomon şi îndeosebi proorocii. Martirii şi creştinii nedreptăţiţi din toate timpurile au acum privilegiul de a aştepta, datorită lui Isus Cristos, "ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea" (2Pt 3,13).

5. "Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă" (Mt 5,7). A cincea virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "mila". Mila izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele; se arată prin ajutorarea trupească şi sufletească a semenilor şi atrage mila lui Dumnezeu asupra noastră. "Judecată este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Dar mila biruieşte judecata" (Iac 2,13). Când ologul din naştere a cerut milă, Petru şi Ioan l-au vindecat în numele lui Isus (cf. Fap 3,1-10). Isus trebuie să ne fie model în milă: "Când a ieşit Isus din corabie, a văzut mult norod; şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor" (Mc 6,34). Avem noi această milă?

6. "Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8). A şasea virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "curăţia inimii". Isus a spus: "Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este bolnav, tot trupul tău va fi plin de întuneric" (Mt 6,22-23). Tot aşa şi cei cu inima curată, neacoperită de ceaţa păcatului, pot vedea pe Dumnezeu. Cei curaţi cu inima sunt mai întâi cei care fug de păcate; apoi cei lipsiţi de vicleşug, ca Natanael (cf. In 1,47) şi ca pruncii (cf. Mt 18,3-4); apoi sunt cei care, prin strădanii şi rugăciuni neîntrerupte, izbutesc să se smulgă din păcat, ca sfânta Maria Magdalena, ca Zaheu, ca sfântul Augustin şi ca mulţi alţii.

7. "Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" (Mt 5,9). A şaptea virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "pacea". Profeţii Vechiului Testament au descris împărăţia mesianică a lui Cristos că pe o împărăţie a păcii şi a dreptăţii, iar îngerii au cântat în noaptea Naşterii Domnului: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă" (Lc 2,14). Iar Isus, predicând, spunea: "Pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă, nu cum o dă lumea" (In 14,27). Ca şi Isus trebuie să dăm lumii o pace diferită de a lumii, pacea care deja domneşte în inimile noastre: pacea în sărăcie, pacea în prigoană, pacea în boală şi chiar pacea în moarte. Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) purta pacea, iubirea, iertarea şi bucuria lui Isus peste tot. Trăiau odată două surori, una bătrână şi bolnavă, dar credincioasă şi cu pace; şi cealaltă tânără şi sănătoasă, dar necredincioasă şi fără pace, care a murit curând din lipsa păcii din inimă. Biblia spune: "Cei răi n-au pace" (Is 48,22; 57,21). Cei credincioşi sunt plini de pace.

8. "Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,10). A opta virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "răbdarea în suferinţe". Vechiul Testament ne vorbeşte despre răbdarea în suferinţe a multor profeţi şi drepţi prigoniţi din pricina luptei lor împotriva păcatelor lumii şi pentru îndreptarea păcătoşilor. Isus, cel mai mare prigonit pentru dreptate, ne spune: "Dacă va urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe mine mai înainte decât pe voi m-a urat. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va urăşte" (In 15,18-19). Şi iarăşi Isus a spus: "Veţi fi urâţi de toţi, din pricina numelui meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului. Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi robului să fie ca domnul lui" (Mt 10,22-25). Papa Pius al IX-lea (1792-1878) spunea că prigoana este semnul autenticităţii creştine, căci se aruncă cu pietre numai în pomul cu roade. Pentru el, Biserica avea cinci note: una, sfântă, catolică, apostolică şi prigonită Biserică. "Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,10).

9. "Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri" (Mt 5,11-12). A noua virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a intra în împărăţia cerurilor este "perseverenţa în răbdare şi statornicia în luptă cu păcatul până la sfârşit". Prin aceste cuvinte, Mântuitorul fericeşte pe cei care în viaţă vor avea de suferit defăimări, prigoane şi chiar moarte, din pricina credinţei în el şi din pricina răspândirii Evangheliei în lume. Pentru credinţa în Dumnezeu şi pentru nădejdea venirii lui Mesia au suferit prigoane toţi proorocii Vechiului Testament. De pildă: profetul Ilie a fost prigonit de Ahab şi Izabela, fiindcă i-a mustrat că se închinau zeului Baal (cf. 1Rg 19,2); Profetul Isaia a fost tăiat cu fierăstrăul, din porunca regelui idolatru Manase (cf. Evr 11,37); Profetul Ieremia a fost izgonit din ţară şi apoi ucis, pentru că i-a mustrat pe cei nedrepţi (Ier 42,1-43,7). Aceleaşi suferinţe le-au îndurat şi mulţi alţi drepţi din Noul Testament pentru credinţa lor (cf. Mt 23,35; Evr 11,32-40). Dar Mântuitorul Isus Cristos ne-a îndemnat să nu ne temem: "Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide; temeţi-vă mai curând de acela care poate pierde şi trupul şi sufletul în gheenă. Nu se vând două vrăbii pentru un ban? Şi nici una dintre ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi firele de păr din cap vă sunt numărate. Aşadar nu va temeţi, voi sunteţi cu mult mai de preţ decât toate vrăbiile din lume" (Mt 10, 28-31). Iar sfântul Petru adaugă: "Dacă sunteţi ocărâţi pentru numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi" (1Pt 4,13-14).

Lectura a doua de astăzi ne spune că Dumnezeu ne-a ales şi ne-a chemat la fericirea veşnică din paradis, pe noi, cei mici, pe noi, cei pierduţi, pe noi, cei fără cinste şi onoare. Iar noi, datorită lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu l-a făcut pentru noi înţelepciunea, dreptatea, sfinţenia şi mântuirea, îl lăudăm acum pe Domnul (cf. 1Cor 1,30-31).

Psalmistul ne spune şi el astăzi că în sfârşit, prin Cristos: Domnul ne-a făcut judecată dreaptă nouă, celor asupriţi; ne-a dat pâine nouă, celor flămânzi; ne-a eliberat pe noi, cei închişi; ne-a deschis ochii nouă, celor orbi; ne-a ridicat pe noi, cei împovăraţi. Deci, noi suntem acei amărâţi căzuţi în păcat şi în suferinţă de care Dumnezeu s-a îndurat, prin Isus Cristos (cf. Ps 146,7-10).

Să ne trăim în aşa fel în credinţa noastră în Isus încât împărăţia cerurilor să înceapă din inima noastră şi să se reverse ca un balsam vindecător peste semenii noştri aflaţi în suferinţă.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 28.