Cu familiile rănite

Cardinalul Stella despre "Amoris laetitia"

A elimina din viaţa familială descurajări şi închideri, pentru a da cale liberă "artei discernământului, angajării de a însoţi pe cei care sunt răniţi, creativităţii pastorale pentru a-i integra pe toţi în comuniunea cu Dumnezeu şi cu Biserica". Iată sugestiile concrete prezentate de cardinalul Beniamino Stella, prefect al Congregaţiei pentru Cler, în timpul Liturghiei celebrate la Assisi, duminica trecută, 13 noiembrie 2016, în timpul întâlnirii "Vă veţi ocupa de pastoraţia familială", promovată pentru a reflecta asupra exortaţiei apostolice postsinodale.

"În faţa varietăţii realităţii matrimoniale şi a situaţiilor complexe ale atâtor familii - a afirmat el - trebuie propus adevărul evanghelic" evitând "ca să fie primit ca o povară insuportabilă, impusă pe umerii oamenilor, o piatră aruncată împotriva conştiinţei lor sau chiar o piedică de a trece pragul Bisericii".

Nu a ascuns "războaiele" care ating îndeaproape familia: "Relaţii slăbite şi fragmentate de cultura imediatului şi a provizoriului; drepturi nerecunoscute; imposibilitate, în atâtea cazuri, a unei vieţi demne şi sigure, cu consecinţa că unii sunt constrânşi la renunţări şi sacrificii sau să trebuiască să părăsească propria casă şi să emigreze în căutare de muncă; un narcisism exasperat şi o idee de autonomie personală, care generează uneori ruperea legăturilor". La toate acestea "se adaugă provocările legate de orice relaţie de cuplu şi de cea dintre părinţi şi copii". Şi există fără îndoială riscul de a cădea în ispita descurajării în faţa "semnelor de înfrângere, cedare, violenţă care adesea rănesc familiile noastre şi societatea". Aşa încât s-ar putea pun e întrebarea dacă "mai putem să ne încredem în promisiunile lui Dumnezeu" şi ce anume "poate să facă Biserica în această situaţie". Sugerând imediat "o metodă pe care am putea s-o declinăm în trei etape", cardinalul Stella a explicat că "primul pas este cel al unei lecturi curajoase şi realiste a realităţii pentru a realiza în ea un discernământ spiritual".

De altfel, Evanghelia "nu este nici un roman, nici o fabulă presărată cu zahăr, ci invită să nu fugim din faţa complexităţii şi a fragilităţii vieţii. Scăparea comodă a fugii într-o lume ideală, siguranţa legii care priveşte lucrurile de la distanţă şi fără a se implica, sau judecata uşoară de condamnare, nu sunt drumul corect".

"În schimb suntem chemaţi - a explicat cardinalul - la lucrarea discernământului: să observăm realitatea, să ne punem întrebări, să aprofundăm situaţiile şi să le interpretăm în lumina Evangheliei, învăţând să împărtăşim în compasiune rănile fraţilor şi ale istoriei". Tocmai aceasta este "calea pe care sinodul a voit s-o traseze pentru pastoraţia familiei: să meargă dincolo de o vestire pur teoretică şi dezlipită de problemele reale ale persoanelor şi să găsească noi căi pentru a ajunge la soţi şi la familii".

"A doua etapă", a indicat cardinalul, se află în "a reînnoi încrederea în Dumnezeul milostivirii, care se îngrijeşte de viaţa noastră şi de familiile noastre în toate circumstanţele vieţii şi în orice situaţie. De fapt, nu e suficient a şti să se citească realitatea şi situaţiile; este nevoie ca să existe o privire de credinţă, fără de care ar fi mare pericolul descurajării şi nesigură acţiunea noastră". Isus "ne eliberează de interpretările catastrofale, uneori anunţate şi astăzi de «vizionarii» de rând sau de «profeţii de nenorociri»". Şi astfel "când unele legături matrimoniale şi familiale se frâng, când iubirea este împovărată de oboseală sau rănită de egoism şi de infidelităţi, când situaţiile speciale ale unei relaţii nu reuşesc să se integreze pe deplin cu idealul evanghelic al căsătoriei, trebuie să mărturisim, cu şi mai multă pasiune, iubirea milostivă a lui Dumnezeu care nu permite niciunui fir de păr de pe capul nostru să se piardă".

Aşadar, cardinalul Stella a invitat "să se persevereze şi să se crească în credinţă, să se creadă în familie chiar şi atunci când legăturile sunt rănite, să se promoveze acţiunea pastorală şi în misiunea eclezială, chiar şi în faţa situaţiilor mai dificile". De fapt, credinţa creştină "este viziune a unei promisiuni care rămâne mereu şi după aceea şi de aceea, şi în situaţiile personale sau sociale care par mai ostile, ea cere de la viaţa noastră disponibilitatea de a porni la drum, de a abandona propriile siguranţe şi de a ne arunca încrezători în braţele lui Dumnezeu, având speranţa fermă că El va veni în întâmpinarea implorării noastre şi nu va permite ca să şovăim".

De aceea, a afirmat el, familiile, şi atunci când sunt în deplinătatea crizelor "trebuie să meargă în această credinţă perseverentă: în noaptea fragilităţii, a durerii şi a neînţelegerii, Dumnezeu este aproape, se face păzitor al familiei; nu va permite ca să fie distrus acel loc pe care El însuşi l-a consacrat ca sanctuar al prezenţei sale şi spaţiu al iubirii şi al iertării".

"Perseveraţi" este sfatul pe care cardinalul Stella a voit să-l sugereze familiilor: "Nu vă opriţi în faţa culturii individualismului şi a satisfacţiei uşoare; nu lăsaţi ca ritmurile, uneori excesiv de frenetice, să vă împiedice să vă îmbrăţişaţi fără grabă, să dialogaţi, să învăţaţi în fiecare zi să vă dăruiţi; să nu se întâmple ca să devină căsătoria voastră apă stătută care se împuţeşte; dimpotrivă, să ştiţi să vă iubiţi curajos cu însăşi duioşia Domnului, aşa încât să faceţi din provocările zilnice o reciprocă ocazie de maturizare".

Şi aceeaşi sugestie - "perseveraţi" - a fost adresată de prefect şi preoţilor: "În faţa situaţiilor pastorale mai complexe este puternică tentaţia de a ne descuraja, de a ne închide în casa parohială sau de a trăi slujirea numai cu grupul restrâns al celor foarte credincioşi". Dar "nouă ne este cerut curajul unui semănat generos şi îmbelşugat care să ajungă la orice persoană, la orice tip de teren; eliberaţi de rigorismul legii, de fascinaţia de a ne simţi conducători ai persoanelor, de fixaţia asupra schemelor noastre şi asupra ideilor noastre, trebuie să fim vestitori îndrăzneţi ai Evangheliei şi, în acelaşi timp, păstori milostivi, care ascultă, însoţesc şi îngrijesc rănile poporului".

(După L'Osservatore Romano, 17 noiembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.