Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

De la Pildești la Roman: Parteneriat în Anul Milostivirii. "Zâmbete pentru o lume mai bună"

Dorind să facă din această lume un loc mai bun, cercetașii Centrului Local "Adormirea Maicii Domnului" Pildești din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, au desfășurat duminică, 13 noiembrie 2016, o activitate specială, în cadrul parteneriatului cu Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă din Roman.

Parteneriatul poartă numele de Zâmbete pentru o lume mai bună, propunându-și o serie de activități organizate de cei mai mari, reprezentanți ai ramurii exploratorilor, între 15-18 ani, în scopul de a aduce cât mai multe zâmbete pe chipurile copiilor cu nevoi speciale, elevi ai acestei școli. Totodată, prin acest proiect, cercetașii încearcă să creeze o relație de prietenie între ei și copiii, al căror chip se luminează de bucurie numai la simpla vedere a unui om care le oferă un zâmbet sau o strângere de mână. Și chiar dacă scopul prioritar al proiectului este ajutarea elevilor din centru, și cercetașii sunt cei care se dezvoltă, învățând, din interacționarea și relaționarea cu ei, care sunt nevoile lor, cât de mult valorează uneori un gest mic și de cât de multă muncă, dedicare, slujire există în spatele pereților școlii, unde, zi de zi, personalul de aici încearcă să creeze un cadru familial și propice creșterii și dezvoltării fiecărui copil în parte, al cărei nevoie principală e iubirea, afecțiunea.

Astfel, activitatea de duminică s-a desfășurat pe parcursul a două ore, timp în care fiecare dintre cei prezenți și-a deschis sufletul, încercând să ofere, poate printr-un zâmbet, o strângere de mână, un cuvânt bun, bucuria și încrederea, de care au atât de mare nevoie copii. Iar în acest scurt timp, s-au desfășurat trei ateliere de lucru, creație, jocuri și poveste; acestea au vizat distragerea de la cotidian și integrarea lor într-o atmosferă destinsă, de bucurie, de zâmbet și de culoare. La creație, cei mici, au învățat să confecționeze un brad de Crăciun, în timp ce modelajul de baloane a fost dedicat celor mai mari. La poveste, copii au urmărit o adaptare a poveștii Cei trei purceluși, pusă în scenă de cercetași, iar la cel de-al treilea atelier, au cântat, au dansat, învățând noi jocuri și interacționând unii cu alții. Toate activitățile au dus la îndeplinire obiectivele, copiii bucurându-se nu atât pentru ceea ce au învățat, cât pentru faptul că toți cercetașii au fost lângă ei, le-au oferit prietenia și s-au bucurat împreună cu ei.

Finalul activității a vizat un scurt bilanț, unde, fiecare participant, după ce și-a luat rămas bun de la copii, a împărtășit câteva impresii cu toți ceilalți și cu doamna Mihaela Bob, coordonatoarea acestui proiect. Toți cercetașii au fost profund emoționați, iar cei mulți, cu lacrimi în ochi, au mărturisit cât de puternică a fost experiența și cât de multe au învățat în doar două ore de oferire de zâmbete, căldură și iubire.

Iată impresia unui cercetaș: "Azi am descoperit ce putere imensă se ascunde în gesturile mici și simple. Am văzut atâția copii, care, de fiecare dată când le-am zâmbit sau i-am luat de mână, au răspuns cu atâta iubire și recunoștință, încât mi-am dat seama că da, noi, ca cercetași, chiar putem lăsa lumea un pic mai bună decât am găsit-o, cum spunea fondatorul nostru Robert Baden Powell. Astăzi am privit cu ochii sufletului și am văzut, poate, cel mai frumos lucru: am văzut iubire, căldură, bunătate, încredere. Mă bucur că centrul nostru a fost gata oricând și a transformat acest proiect într-o zi marcantă, frumoasă și rodnică pentru toată lumea. Suntem siguri că acest parteneriat se va desfășura în continuare, ca și în anii precedenți, prin mai multe activități, care să ne amintească că putem oferi clipă de clipă zâmbete pentru o lume mai bună".

Cercetașii aduc mulțumire tuturor acelora care au făcut posibilă desfășurarea acestui proiect, Primăria Cordun, și tuturor acelora care s-au implicat cu dragă inimă. Iar cel mai mare mulțumesc se îndreaptă către Centrul Școlar pentru Educația Inclusivă din Roman, condus de Damian Benone, care, de fiecare dată, îi primește pe cercetași cu multă bucurie, deschidere și încredere.

Andreea Mîrț


 

lecturi: 40.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat