Mesajul Sfântului Părinte adresat participanţilor la a XXXI-a Conferinţă Internaţională promovată de Consiliul Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari (pentru Pastoraţia Sănătăţii) despre patologiile rare (12 noiembrie 2016)

Precucernicului Monsenior Jean-Marie Mupendawatu, secretar al Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari

Doresc să adresez salutul meu cordial participanţilor la a XXXI-a Conferinţă internaţională despre tema Pentru o cultură a sănătăţii primitoare şi solidare în slujba persoanelor afectate de patologii rare şi neîngrijite, organizată de Consiliul Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari, căruia îi mulţumesc pentru această iniţiativă. Adresez şi un gând recunoscător amintirii regretatului frate întru episcopat, ES Mons. Zygmunt Zimowski, fost preşedinte al dicasterului, întors la casa Tatălui în iulie.

Experţi calificaţi, care provin din toate părţile lumii, s-au reunit pentru a aprofunda tema patologiilor "rare" şi a bolilor "neîngrijite" în diferitele lor aspecte: de la cel medical-epidemiologic la cel socio-politic, de la versantul economic la cel juridico-etic. Conferinţa îşi propune să facă o recunoaştere asupra stării artei, precum şi găsirea şi relansarea de linii practicabile de intervenţie în acest scenariu deosebit medico-sanitar, având ca valori de bază respectarea vieţii, a demnităţii şi a drepturilor bolnavilor, împreună cu angajarea primitoare şi solidară, şi realizând strategii curative determinate de iubire sinceră faţă de persoana concretă care suferă, chiar şi de o boală "rară" sau "neîngrijită".

Datele disponibile despre aceste două capitole ale medicinii sunt emblematice: cele mai recente estimări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că de boli definite "rare" suferă 400 de milioane în toată lumea. Scenariul bolilor "neîngrijite" este şi mai dramatic, pentru că se referă la un miliard de persoane: sunt în mare măsură de natură infecţioasă şi răspândite printre populaţiile mai sărace din lume, adesea în ţări în care accesul la serviciile sanitare este insuficient să acopere nevoile esenţiale, mai ales în Africa şi America Latină, în zone cu climă tropicală, cu o potabilitate nesigură a apei şi condiţii carente igienico-alimentare, de locuinţă şi sociale.

Provocarea, din punct de vedere epidemiologic, ştiinţific, clinico-asistenţial, igienic, sanitar şi economic este aşadar uriaşă, pentru că implică responsabilităţi şi angajamente pe scară globală: autorităţi politice şi sanitare internaţionale şi naţionale, lucrători sanitari, industrie biomedicală, asociaţii de cetăţeni/pacienţi, voluntariat laic şi religios.

O provocare uriaşă, dar nu imposibilă. Dată fiind complexitatea materiei, rezultă de fapt că este necesară o abordare multidisciplinară şi unită; un efort care cheamă toate realităţile umane interesate, instituţionale sau nu, şi între ele şi Biserica catolică, care din totdeauna găseşte motivaţie şi impuls în Domnul său, Isus Cristos, Răstignitul Înviat, figură fie a bolnavului ("Christus patiens") fie a medicului ("Christus medicus", bunul samaritean).

În acest moment, aş vrea să propun câteva consideraţii care să poată contribui la reflecţia voastră.

Prima este că dacă persoana umană este valoarea eminentă, rezultă că fiecare persoană, mai ales cea suferindă - şi datorită unei boli "rare" sau "neîngrijite" - merită fără nicio ezitare orice angajare pentru a fi primită, îngrijită şi, dacă e posibil, vindecată.

A înfrunta eficient întregi capitole de boală, cum este cazul bolilor "rare" şi al celor "neîngrijite", cere nu numai competenţe sanitare calificate şi diversificate, ci şi extra-sanitare - să ne gândim la managerii sanitari, la autorităţile administrative şi politice, la economiştii sanitari. Se cer o abordare integrată şi evaluări atente ale contextului care au ca scop găsirea şi gestionarea uriaşelor resurse necesare. Însă, la baza oricărei iniţiative se află înainte de toate o voinţă liberă şi curajoasă de bine care are ca scop rezolvarea acestei probleme relevante de sănătate globală: o adevărată "înţelepciune a inimii". De aceea, sunt cruciale, împreună cu studiul ştiinţific şi tehnic, determinarea şi mărturia celui care intră în joc în periferiile nu numai existenţiale ci şi asistenţiale ale lumii, aşa cum este adesea cazul bolilor "rare" şi "neîngrijite".

Printre cei mulţi care se dedică generos, şi Biserica este din totdeauna pe teren şi va continua pe această cale angajantă şi exigentă de apropiere şi de însoţire faţă de omul care suferă. Deci nu este o întâmplare că această a XXXI-a Conferinţă internaţională a voit să adopte următoarele cuvinte-cheie pentru a da sensul - înţeles ca semnificaţie şi ca direcţie - prezenţei Bisericii în această adevărată faptă de milostenie: a informa, pentru a vedea care este starea cunoştinţelor fie ştiinţifice fie clinico-asistenţiale; a îngriji mai bine într-o logică primitoare şi solidară viaţa bolnavului; a păzi mediul în care trăieşte omul.

Relaţia dintre aceste boli şi mediu este decisivă. De fapt, multe boli rare au cauze genetice, pentru altele factorii de mediu au un puternic impact; dar şi atunci când cauzele sunt genetice, mediul poluat este un multiplicator al bolii. Şi greutatea cea mai mare apasă asupra populaţiilor mai sărace. Pentru aceasta vreau să pun accent din nou pe importanţa absolută a respectării şi a păstrării creaţiei, a casei noastre comune.

O a doua consideraţie, pe care doresc s-o aduc atenţiei voastre, este că pentru Biserică rămâne prioritar să se menţine dinamic într-o stare de "ieşire", pentru a mărturisi în concret milostivirea divină, făcându-se "spital de campanie" pentru persoanele marginalizate, care trăiesc în orice periferie existenţială, socio-economică, sanitară, ambientală şi geografică din lume.

A treia şi ultima consideraţie are de-a face cu tema dreptăţii. De fapt, dacă este adevărat că îngrijirea persoanei afectate de o boală "rară" sau "neîngrijită" este în bună parte legată de relaţia interpersonală medic-pacient, este la fel de adevărat că analiza pe scară socială a acestui fenomen sanitar aminteşte de o clară instanţă de dreptate, în sensul de "a da fiecăruia ceea ce este al său", adică acces egal la îngrijirile eficace pentru nevoi de sănătate egale independent de factorii contextuali socio-economici, geografici, culturali. Motivul acestui lucru se sprijină pe trei principii fundamentale ale doctrinei sociale a Bisericii. Primul este principiul socialităţii, conform căruia binele persoanei are reverberaţie asupra întregii comunităţi. De aceea, îngrijirea propriei sănătăţi nu este numai o responsabilitate încredinţată grijii persoanei însăşi, ci reprezintă şi un bine social, în sensul că în măsura în care creşte sănătatea individuală, cu atât mai mult va beneficia "sănătatea colectivă", nu în ultimul rând şi pe planul resurselor care sunt eliberate pentru alte capitole de boală care cer cercetare şi îngrijiri angajante. Al doilea principiu este cel al subsidiarităţii, care pe de o parte susţine, promovează şi dezvoltă social capacitatea fiecărei persoane în a se împlini pe sine şi propriile aspiraţii legitime şi bune; pe de altă parte vine în ajutorul persoanei acolo unde ea nu reuşeşte de la sine să depăşească posibile obstacole, cum este cazul, de exemplu, al unei boli. Şi al treilea principiu, de care ar trebui să fie impregnată o strategie sanitară, pe măsura valorii-persoanei şi a binelui comun, este cel al solidarităţii.

Pe aceşti trei piloni, pe care-i consider că pot fi împărtăşiţi de oricine care are la inimă valoarea iminentă a fiinţei umane, se pot găsi soluţii realiste, curajoase, generoase şi solidare pentru a înfrunta şi mai eficace şi a rezolva urgenţa sanitară a bolilor "rare" şi a celor "neîngrijite".

În numele acestei iubiri faţă de om, faţă de orice om, mai ales cel suferind, vă adresez vouă tuturor, participanţi la a XXXI-a Conferinţă internaţională a Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari, urarea de elan reînnoit şi dăruire generoasă faţă de bolnavi precum şi a unei tinderi neobosite spre cel mai mare bine comun în domeniul sanitar.

Să cerem Mariei Preasfinte, Sănătatea bolnavilor, să facă să rodească lucrările Conferinţei voastre. Ei să-i încredinţăm angajarea de a face tot mai umană slujirea pe care, zilnic, diferitele figuri profesionale din lumea sănătăţii o desfăşoară în favoarea celor suferinzi. Vă binecuvântez din inimă pe voi toţi, familiile voastre, comunităţile voastre, precum şi pe cei pe care-i întâlniţi în spitale şi în casele de îngrijire. Mă rog pentru voi; şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine.

Din Vatican, 12 noiembrie 2016

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.