Sfinţi care vor fi canonizaţi la 16 octombrie 2016

Un copil normal. Mexicanul de 15 ani - Iosif Sánchez del Río

De Fidel Gonzáles Fernández, postulator

Mexicanul de cincisprezece ani Iosif Sánchez del Río era un stegar al cristeros şi, chiar fără a lua parte direct la ciocnirile armate, a plătit cu martiriul alegerea de a ceda calul său unui combatant pentru ca să poată fugi.

Născut la Sahuayo, în dieceza de Zamora în statul Michoacán, la 28 martie 1913, a fost botezat în parohia "Sfântul Iacob apostol", în acelaşi loc unde apoi a fost închis. Părinţii săi, Macario Sánchez şi Maria del Río, au avut patru copii: doi înainte de el - Macario şi Miguel, membri ai Acţiunii catolice a tineretului mexican intraţi în mişcarea lui cristeros pentru apărarea libertăţii religioase - şi una după el, Maria Luisa.

Joselito, cum era numit în mod familiar, a primit prima împărtăşanie la vârsta de 9 ani. După câţiva ani, la Guadalajara, a vizitat mormântul tânărului avocat Anacleto Gonzáles Flores, martirizat la 1 aprilie 1927 şi beatificat în 2005 împreună cu alţi opt laici, între care însuşi Sánchez del Río. În timpul acestei vizite s-a format alegerea de a oferi şi el propria viaţă lui Dumnezeu în apărarea credinţei catolice. Har pe care l-a obţinut în anul următor, la 10 februarie 1928, imediat după ce s-a unit cu cristeros.

Cei 27 de martori de la procesul său super martyrio îl amintesc ca un copil normal, sănătos şi cu caracter jovial: frecventa catehismul şi se distingea prin angajarea în activităţile parohiale dificile, nepermise în acele timpuri de persecuţie; se apropia de sacramente, când putea, şi pentru că era interzis cultul public, riscându-şi viaţa; se ruga în fiecare zi rozariul împreună cu familia. Chiar dacă era foarte tânăr, ştia bine ceea ce se trăia în Mexic. Cum se întreabă una dintre mărturii la procesul său: "De unde a luat acea forţă acest copil nevinovat ca Tarciziu şi curajos ca Sebastian?".

La Sahuayo mişcarea lui cristeros era foarte înrădăcinată. Familiile catolice o sprijineau în mii de moduri; de exemplu ascunzându-i pe preoţii care riscau să fie împuşcaţi. În acei ani adesea se vorbea despre primii martiri creştini şi mulţi tineri erau doritori să meargă pe urmele lor. Martirii credinţei sunt mai multe sute. Biserica a recunoscut cu canonizarea 22 de preoţi şi 3 tineri laici şi cu beatificarea a circa patruzeci, majoritatea tineri laici şi câţiva preoţi. Martiriul crud al multora dintre ei, despre care Joselito avea cunoştinţă, a întărit şi mai mult dorinţa de a dărui viaţa lui Cristos în apărarea libertăţii religioase. Cu mare insistenţă cerea părinţilor săi permisiunea de a se uni cu cristeros. Şi în pofida prudenţei raţionale iniţiale şi a refuzului din partea părinţilor şi a conducătorilor, dată fiind vârsta tânără, a obţinut consensul. La obiecţii răspundea: "Mamă, niciodată n-a fost aşa de uşor ca acum să se meargă în paradis". La sfârşit, a obţinut binecuvântarea paternă. În vara anului 1927 a reuşit să se intre la cristeros împreună cu un alt prieten, adolescent ca şi el. Ocupaţia sa principală era să desfăşoare simple îndatoriri, care nu comportau participarea la lupta activă. Dar în confruntarea cu trupele guvernamentale federale din 6 februarie 1928, după ce a cedat calul său a fost făcut prizonier împreună cu un alt tânăr prieten indigen al său cu numele Lázaro. Închis la Cotija, în aceeaşi zi Joselito a putut să trimită o scrisoare mamei. Ziua următoare a fost dus la Sajuayo şi închis în biserica parohială "Sfântul Iacob", transformată în închisoare. Soldaţii foloseau parohia şi ca grajd şi transformaseră prezbiteriul cu tabernacolul într-un coteţ pentru "cocoşi de bătaie" aflaţi în proprietatea conducătorului politic al regiunii. În faţa acelei profanări, Iosif a reacţionat omorând cocoşii, fără a se teme de represaliile acelui conducător, care printre altele fusese prieten al familiei sale şi naşul său la prima împărtăşanie. La 8 februarie, tânărul a răspuns astfel la acuze: "Casa lui Dumnezeu este pentru rugăciune, nu ca un grajd de animale... Sunt dispus la orice. Poţi să mă împuşti, astfel voi fi foarte repede în prezenţa Domnului nostru şi voi putea să-i cer să te nimicească".

Unul dintre soldaţi l-a lovit cu violenţă la gură cu patul puştii, rupându-i dinţii. Apoi în prezenţa sa, colegul Lázaro a fost spânzurat în piaţa din faţa bisericii. Chiar dacă în realitate n-a murit şi a fost salvat de gropar.

Lui Iosif conducătorul politic i-a făcut propunere linguşitoare ca aceea de a-l înscrie la prestigioasa şcoală militară a regimului, precum şi aceea de a fugi în Statele Unite, dar tânărul le-a refuzat cu fermitate. Apoi conducătorul politic a cerut familiei tânărului o răscumpărare, pe care tatăl lui Iosif a predat-o şi pe care persecutorul a păstrat-o cu toate că îl omorâse în noaptea precedentă. Tânărul ceruse în mod repetat părinţilor săi să nu plătească răscumpărarea, spunând că "credinţa sa nu era de vânzare".

De fapt, la 10 februarie, pe la ora 18, din închisoarea din parohie Joselito a fost transferat într-o bodegă în piaţa din faţă, devenită cazarmă a trupelor federale. Aici soldaţii îi jupoaie picioarele cu un cuţit. Pe la ora 7, a putut să scrie o scrisoare pe care a reuşit s-o trimită unei mătuşi a lui, unde comunica faptul că probabil va fi ucis peste puţin timp şi cerea să i se aducă împărtăşania. Pe la ora 20 în aceeaşi seară a reuşit să primească sacramentul.

La ora 23, când era de acum noapte, l-au scos din bodega-cazarmă şi l-au constrâns să meargă lovindu-l de-a lungul drumului care ducea la cimitirul municipal. În pofida torturilor crude la care a fost supus, buzele sale au strigat: "Trăiască Cristos Regele şi Sfânta Maria de Guadalupe".

La cimitir, şeful garnizoanei a ordonat soldaţilor să-l înjunghie pentru a evita ca în sat să se audă împuşcături. Era ora de stingere. Tânărul martir, la fiecare lovitură de cuţit striga cu un fir de glas: "Trăiască Cristos Regele şi Sfânta Maria de Guadalupe". Şi înainte de a muri, şeful soldaţilor i-a cerut cinic dacă voia să trimită vreun mesaj tatălui său, şi tânărul martir a răspuns să-i spună: "Că ne vom vedea în paradis". Atunci, şeful militar cu pistolul său l-a împuşcat în cap. Trupul său a fost aruncat într-o mică groapă şi acoperit cu puţin pământ. Era ora 23.30 în noapte de vineri 10 februarie 1928. După aceea groparul, ajutat pe ascuns de câteva suflete bune, l-a dezgropat, i-a învelit trupul într-un giulgiu şi l-a îngropat din nou mai demn în acelaşi loc. În 1954, rămăşiţele pământeşti au fost exhumate şi dese în cripta bisericii apropiate "Preasfânta Inimă". În 1996 au fost transferate la parohia "Sfântul Iacob apostol" din Sahuayo, într-o parte a baptisteriului, unde a fost botezat şi unde a fost prizonier înainte de martiriu.

(După L'Osservatore Romano, 13 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 22.