Pr. Pizzaballa: "Pacea Ierusalimului să fie pentru toţi"

De Giorgio Bernardelli

"Vreau să fiu episcop pentru toţi. Pentru cei care îmi sunt încredinţaţi, înainte de toate. Dar şi pentru cei care împărtăşesc iubirea şi grija faţă de Orientul Mijlociu, pentru evrei şi musulmani, pentru cei mai săraci, pentru întreaga Biserică". Din domul din Bergamo unde astăzi a fost consacrat arhiepiscop cu misiunea de administrator apostolic al patriarhiei latine, încredinţată lui de Papa Francisc, se întoarce la Ierusalim cu acest mesaj părintele Pierbattista Pizzaballa. Nu un program, ci puţine cuvinte pe cât de clare pe atât de simple, pronunţate la sfârşitul ritualului lung celebrat în ţinutul său natal.

Este prezentă numeroasă Ţara Sfântă în domul din Bergamo pentru acest ritual. Este patriarhul emerit Fouad Twal care împreună cu episcopul de Bergamo Francesco Beschi sunt lângă cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale care prezidează ritualul hirotonirii. Este noul custode al Ţării Sfinte, fratele Francesco Patton, care-l însoţeşte pe părintele Pierbattista la altar. Este reprezentatul patriarhiei greco-ortodoxe de Ierusalim Nektarios, pentru a mărturisi o prietenie care se traduce şi în dăruirea unei cruci pectorale. Este chiar şi limba arabă în care - la Bergamo - este proclamată Evanghelia; şi la sfârşitul ritualului, noul episcop va povesti că într-un fel în acest dom este şi rugăciunea atâtor evrei şi musulmani care în aceste zile i-au exprimat propria apropiere.

"Îţi este suficient harul meu", spune motoul pe care părintele Pizzaballa l-a ales pentru episcopatul său. Şi în discursul său reparcurge câteva semne ale acestui har în viaţa sa. Încă de la primele amintiri de copil, în zonele rurale bergamasche, şi apoi intrarea în seminarul mic, primele întâlniri cu misionarii... "Şi eu voiam să merg misionar. În China. În mod straniu, sala Ţării Sfinte în muzeul seminarului era aceea care mă interesa mai puţin... - zâmbeşte el -. Şi chiar şi după aceea, eu chiar nu voiam să merg: însă provincialul era încă de modă veche şi mi-a zis: ia şi du-te. Şi acolo am înţeles că da-ul spus Domnului trece prin mulţi da foarte concreţi şi umani, nu este un sentiment abstract şi vag".

Acest da trece astăzi prin noua slujire care îi este cerută în aceeaşi realitate pe care timp de doisprezece ani a slujit-o fiind custode franciscan al Ţării Sfinte. "În stemă am voit să pun numai două lucruri: Ierusalimul şi Cuvântul - explică el -. De la Cuvânt, şi nu de la probleme sau de la frici, doresc să încep şi să întemeiez slujirea care mi-a fost încredinţată pentru ca puţin câte puţin să ne plăsmuiască, aşa cum a făcut de la început pentru generaţii de credincioşi, şi să lumineze alegerile noastre, relaţiile noastre şi oraşele noastre unde s-a coborât viaţa noastră a tuturor".

Însă Cuvântul este şi cheia pentru a privi la prezentul Cetăţii Sfinte: "Cer pace pentru Ierusalim - continuă de acum arhiepiscopul Pizzaballa - dar mai ales cer pacea Ierusalimului, care este pacea oferită în cenacolul de la Cină şi de la Rusalii. Este o pace care se poate avea şi imediat. Este pacea care nu este suprimare a diferenţelor, anulare a distanţelor, dar nici încetare a focului sau pact de nonbeligeranţă, garantat de acorduri sau separări. Cer o pace care să fie primire cordială şi sinceră a celuilalt, voinţă tenace de ascultare şi de dialog, drumuri deschise pe care frica şi suspiciunea dau loc cunoaşterii, întâlnirii şi încrederii, unde diferenţele să fie oportunităţi de companie şi nu pretext pentru refuzul reciproc".

"Mă voi angaja - conclude Pizzaballa - pentru ca, graţie şi slujirii mele în acea ţară, să apară pentru toată Biserica şi peste oamenii din acea ţară, pacea Ierusalimului".

Asupra aceleiaşi păci a insistat şi cardinalul Sandri anterior în omilie: "Atâtea inimi în Ţara Sfântă şi îndeosebi în teritoriile patriarhiei latine - a amintit el - sunt însetate de dreptate şi de pace: dimensiuni fundamentale ale trăirii umane, pe care încă înainte de a le revendica de la alţii ca drept trebuie să fie dorite şi realizate în raporturile în Biserică şi între Biserici, precum şi cu credincioşii evrei şi musulmani. Unicul instrument în mâinile noastre pentru a evita ca să emigreze creştinii din Orientul Mijlociu, sau să fie scoşi de proiecte neclare, este să găsim mereu forme vechi şi noi pentru a fi Biserică în ieşire, care are la inimă promovarea de spaţii de întâlnire şi de reconciliere".

(După Vatican Insider, 10 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.