Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Preoții francezi emoționați de mărturiile de solidaritate primite după uciderea lui Jacques Hamel

La picioarele crucii

De Charles Pechpeyrou

După uimirea, mânia și indignarea care au urmat după asasinarea părintelui Jacques Hamel, care a avut loc în mica biserică din Saint-Étienne-du-Rouvray la 26 iulie 2016, preoții din Franța au avut surpriza plăcută de a primi numeroase atestări de solidaritate din partea populației: prin telefon, prin poșta electronică sau cu ocazia celebrărilor. Încurajări cordiale care provin de la întreaga societate și nu numai de la credincioși.

Pentru mulți a fost înainte de toate șocul, în miezul verii. "Eram în vacanță, am aflat știrea la radio, cu profundă emoție, un sentiment de mânie și atâta compasiune față de acel preot", spune la L'Osservatore Romano preotul de cincizeci și trei de ani Frédéric Benoist, paroh la Raincy, oraș în periferia pariziană. În momentul asasinării, confratele său Vianney Jamin, cu douăzeci de ani mai tânăr, se afla în Polonia pentru Ziua Mondială a Tineretului. "Când am avut confirmare că acea dramă era adevărată, în afară de oroare și de indignare în fața asasinării unui nevinovat, am simțit un soi de uimire față de sensul acestei morți în viața unui preot", relatează acesta din urmă, vicar în parohia din Maisons-Laffitte, tot în regiunea pariziană.

Pentru toți, asasinarea tragică a părintelui Hamel interoghează cu privire la sensul martiriului. "Gesturile preoților noștri sunt aceleași, oricine ar fi el. Așadar, atunci când unul este victimă în timp ce celebrează Euharistia, se asociază cu martiriul său dar se celebrează victoria lui Cristos", explică Benoist. În schimb, rectorului sanctuarului de la Lourdes, André Cabes, i-a amintit asasinarea fratelui său, preot și el, ucis în urmă cu douăzeci și cinci de ani de un hoț de mașini, la doi ani după hirotonire. "Ca în 1991, m-am gândit la relatarea pătimirii lui Cristos făcut de Paul în Prima Scrisoare către Corinteni", explică el. Urmează un moment de reflecție. "Părintele Hamel a fost ucis în mijlocul Euharistiei. Este viața preotului, deci viața Bisericii, care are întâlnire la picioarele crucii. Domnul ne-a spus asta în toată Evanghelia sa: dacă bobul de grâu nu care în pământ și nu moare, rămâne singur; dacă moare aduce mult rod. Știm asta, dar există momente în care acest lucru devine mai tangibil, în care simțim asta pe propria piele".

Însă acești trei preoți, și încă mulți alții, împărtășesc și o experiență comună. În orele și în zilele care au urmat după tragedie, toți au rămas surprinși primind multe semne de solidaritate. "Acest eveniment tragic a scos în evidență un lucru care pentru mine a fost o surpriză totală: e vorba despre atenția extraordinară care, dintr-o dată, a fost dedicată acestui preot, despre care societatea noastră pur și simplu a conștientizată că și-a dăruit viața sa lui Cristos și fraților săi și surorilor sale, în umbră, modest, dar în mod clar și total", scrie pe blogul său preotul de șaptezeci și doi de ani Olivier Gaignet, paroh de Mortagne-sur-Sévre în Vandea. "Grație, din păcate, sacrificiului părintelui Hamel, descoperim că toți concetățenii noștri sunt probabil mai apropiați de preoți decât cred preoții înșiși", continuă el.

"Unii prieteni atei sau persoane mai puțin practicante mi-au trimis câteva fraze scurte cum ar fi: «ești preot și ne gândim la tine», povestește părintele Jamin. "Păreau mai tulburați decât mine și am simțit că acest asasinat îi lovea profund, că era foarte puternic pentru ei". Ca alți confrați, tânărul preot a auzit unele persoane asigurându-l: "Pe voi preoții noi vă iubim și vă spunem asta". Aceeași confirmare din partea lui Claude Barbarit, preot în vârstă de optzeci și unu de ani, și el din Vandea. "Am primit telefoane - povestește el - de la persoane îngrijorate pentru noi, desigur impresionate de aspectul jertfelnic al unui preot ucis într-o biserică, în care a fost vărsat sânge". Duminica trecută, părintele Barbarit a observat o participare mai mare la liturghie. "Moartea părintelui Hamel a făcut să se întoarcă în biserică persoanele, care descoperă că este deschisă tuturor casa lui Dumnezeu, în deplină libertate, într-o lume divizată cum este lumea de astăzi", se bucură el.

Alt fapt important. Mulți membri ai comunității musulmane au fost prezenți la liturghiile celebrate cam peste tot în Franța, la cererea Conferinței episcopale, pentru a aduce omagiu părintelui Hamel. "Câteva familii musulmane din oraș au venit la liturghia pe care am celebrat-o la 1 august - se bucură părintele Benoist - chiar dacă nu cerusem nimic; ca să nu vorbesc despre participarea imamului de Raincy la comemorarea oficială organizată în fața bisericii mele".

Astfel, moartea părintelui Hamel, dincolo de oroare și de spaimă, interpelează ansamblul unei societăți descumpănite care, în fața fricii de ziua de mâine și a sentimentului de neputință în fața amenințării teroriste, descoperă în această dăruire totală de sine o mărturie de iubire tulburătoare și, cu ea, ideea că oamenii religioși au un rol fundamental de desfășurat pentru a dezamorsa integralismul. "Asasinarea unui preot, și pentru cel care nu crede, nu este un fapt obișnuit, ci atinge în profunzime ceea ce este sacru pentru om", consideră rectorul sanctuarului marian de la Lourdes. O liturghie umilă, celebrată de un preot oarecare, o adunare mai puțin numeroasă: "este cu adevărat un mare mister, nu a fost luat la țintă o mulțime, nu s-a încercat să se facă victime cât mai multe posibile ca la Nisa; a fost vorba într-adevăr de un preot ucis la picioarele altarului - afirmă părintele Cabes - și acest lucru atinge în profunzime orice persoană, oricare ar fi conștiința sa".

În timp ce Franța se pregătește să celebreze jubileul său la Lourdes la 15 august, rectorul sanctuarului observă că identitatea țării, conștiința sa, încă are "o parte de sacru".

(După L'Osservatore Romano, 13 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat