|
A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna august 2016 Colectivul redacției "Lumina creștinului" anunță apariția revistei din luna august 2016, având numărul 8 (320), din anul al XXVII-lea și face parte din noua serie. Revista este disponibilă din 1 august 2016 la Librăria "Presa Bună" și în toate parohiile Diecezei de Iași. Principalele teme ale revistei din luna august sunt următoarele: aspecte din "Anul Milostivirii", sfințiri de preoți (îi putem observa și pe prima copertă), "Mariapolis" desfășurat la Iași și anumite aspecte practice de care ar trebui să țină cont fiecare creștin catolic din Dieceza de Iași. Pe cea de-a doua pagină, pe prima coloană, putem găsi informațiile referitoare la colectivul redacției și la modul în care ne putem abona la revistă. Cea de-a doua coloană este asigurată de pr. Anton Despinescu, în care ne prezintă articolele "Milostivirile sacramentale (VII)" și "Cale de copilărie spirituală". Episcopul Petru Gherghel s-a aflat în perioada 3-9 iulie într-o vizită în Austria, iar acest lucru ni-l descria chiar Excelența Sa la paginile 3-4. Pr. Claudiu Bulai continuă, la pagina 5, prima coloană, seria "Anul Milostivirii", subliniind activitățile desfășurate în acest an dar și unde au mai avut loc misiunile populare. Pagina 6 este consemnată tot de pr. Claudiu, având articolele "Papa în Armenia" și "Marele Sinod". Paginile 7 și 8 sunt dedicate celor 24 de preoți nou sfințiți. Aici putem găsi articolul semnat de pr. Cornel Cadar, dar și impresiile neo-prezbiterilor. Laurențiu Turbuc continua rubrica "Actualitate" cu articolul "Sfințirea bisericii din Arini". Rubrica se termină cu articolele "Mariapolis la Iași" (pr. Claudiu Bulai) și "Sportul, pacea și milostivirea" (Celina Romila) La pagina 11 putem găsi anunțul PS Petru Gherghel privind intenția de a implementa proiectul "Restaurare, consolidare și integrare turistică a catedralei vechi romano-catolice «Adormirea Maicii Domnului» din Iași". După cum ne-am obișnuit, pr. Laurențiu Dăncuță continuă rubrica "Mesajul sfinților" prezentând figura ilustră a sfântului "Albert Chmielowski" (pagina 12). Pr. Iosif Dorcu continuă rubrica referitoare la sanctuare, luna aceasta scriind despre Savona (pagina 13). Pentru a veni și mai mult în sprijinul familiei, pr. Felician Tiba ne dă câteva detalii (la pagina 14) referitoare la întâlnirea familiilor la Pildești, la 6 august. Între paginile 15-19 se află secțiunile dedicate copiilor și tinerilor cu articolele: "Micul emigrant", "Așa răspund copiii despre familie", "Instrumente ale milostivirii", "Instrumente ale milostivirii", "Viața fără puncte de reper este o amăgire!" și "Omul al treilea". Pagina 20 este dedicată misiunilor, iar luna aceasta pr. Florin-Petru Sescu prezintă mărturiile unor misionari în articolul "Când am început Bucură-te, Marie...". La paginile 21-23 putem găsi știri, pe scurt, din viața diecezei, iar la rubrica "Legea și dreptul tău" (pagina 24) doamna avocat Mihaela Ciobanu răspunde anumitor întrebări cu caracter juridic. În luna aceasta, revista se termină cu rubricile "Poșta redacției", "Sfânta Scriptură și "Rebus". Dumneavoastră, dragi cititori, în speranța că ați intrat deja în posesia acestui număr al revistei, vă dorim o lectură rodnică! Andrei Gherghel * * * Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente. * * * "Lumina creștinului"
* * * Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro lecturi: 28.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |