|
Bună dispoziție, entuziasm, zâmbete, bucurie, copii minunați și tineri cu adevărat dedidacți. Acestea sunt cuvintele ce descriu săptămâna 11-17 iulie 2016 pentru creștinii Parohiei "Sfinții Ioachim și Ana" din Oțeleni. În această perioadă s-a desfășurat campusul intitulat "Vara împreună", la care au participat circa 155 de copii și tineri, pentru a petrece timpul cu folos atât pentru formarea spirituală cât și pentru partea distractivă. Tema campusului de anul acesta a fost: "Iosif cel milostiv - regele viselor". Copiii au fost în număr de 115, iar întreaga activitate a fost coordonată de părintele vicar Mihai Savin sprijinit de părintele paroh Isidor Gheorghieș, de Surorile Maestre ale Sfintei Doroteea "Fiicele Sfintelor Inimi" și de 40 animatori, în colaborare cu cei de la Iosefinii lui Murialdo Roman, seminaristul Andrei Tamaș și doi tineri voluntari. În fiecare zi din săptămână s-a respectat un program dinainte stabilit (dimineața: 9.00-12.15; după-amiaza: 16.00-20.00). În prima zi, copiii au fost împărțiți în grupe, astfel s-au format patru grupe aproximativ a câte 28 de copii. Au fost prezenți copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani. Ziua începea energic cu câteva bansuri. Copiii au gustat repede distracția, iar campusul a fost o adevărată explozie de bucurie. După rugăciunea de dimineață, pe care toți o recitau cu evlavie și după bansurile de înviorare urma o rundă de jocuri alese cu atenție de animatori. Un rol important în buna desfășurare a acestui moment, al jocurilor, l-au avut arbitrii, cei care au explicat pe înțelesul tuturor fiecare joc și au avut grijă să puncteze echipa câștigătoare, ținând cont de toate particularitățile. După aceea urma teatru, sceneta purtând același nume precum tema campusului și fiind inspirată din Vechiul Testament (Gen 37-46). La cateheză copiii au învățat lucruri practice pentru viață, sceneta fiind o adevărată lecție. Fiecare zi avea câte o temă de discuție diferită. În ordinea zilelor, temele au fost: Familia leagănul vieții, Speranță și viitor, Perseverență și corectitudine, Discernământ și dreptate, Iertare și milostivire. În cadrul momentului de lucru manual, copiii au învățat să confecționeze cutiuțe din hârtie, fluturași, diamante și brățări din ață. Fiecare zi se termina cu sfânta Liturghie. Copiii au animat Liturghia, iar biserica a răsunat prin cântecele pe care aceștia le-au cântat. În ultima seară de Vara Împreună, fiecare echipă a pregătit un mic spectacol pentru familiile și prietenii lor. Spectacolul a conținut muzică, dansuri, teatru, pantomimă și voie bună. Cu sentimente de regret și cu dorința de a repeta experiențele petrecute împreună , campusul a luat sfârșit duminică, 17 iulie, la Liturghia copiilor de la ora 08:30. Copiii și tinerii participanți ca animatori au venit la sfânta Liturghie pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru clipele minunate de care s-au bucurat împreună. O astfel de săptămână este benefică pentru întreaga comunitate; este plăcut modul în care ne unim pentru un singur scop, acela de a ne apropia de Biserică mai mult, de a descoperi ce înseamnă credința și bucuria adevărată. Mulțumim preoților, surorilor, reprezentanților comunității Iosefinii lui Murialdo Roman și binefăcătorilor, pentru disponibilitatea, răbdarea, generozitatea și sprijinul acordat. Mulțumim tinerilor pentru frumoasa implicare și colaborare. De asemenea, mulțumim copiilor pentru participare și deschidere. Nu în ultimul rând, mulțumim bunului Dumnezeu pentru tot: vreme frumoasă, oameni minunați, clipe de neuitat... Impresii: * "A fost frumos la acest campus. Am cunoscut persoane noi, mi-am făcut prieteni noi și am învățat lucruri noi." (Diana Tiba, 12 ani) * "Mi-a plăcut la acest campus, pentru că am avut posibilitatea să învăț lucruri noi, să fiu mai aproape de Biserică, să îmi fac prieteni noi și să mă distrez." (Andreea Dieac, 10 ani) * "Mi-a plăcut, pentru că m-am distrat." (Denisa Bartic, 12 ani) * "Privind campusul din postura de animator, am reușit să interpretez și să cunosc mai bine comportamentele copiilor. După părerea mea, Vara Împreună este un timp de bucurie, un timp în care reușim să ne descoperim pe noi înșine, să legăm noi prietenii. Momentele de distracție sunt alternate cu cele de formare personală și religioasă (catehezele, adorația, sfânta Liturghie), astfel încât copiii pot învăța lucruri trebuincioase pentru viața lor. Am rămas plăcut surprinsă în urma acestui campus, deoarece am reușit să lucrez foarte eficient cu copiii din campus. Trăgând linia, pot spune că a fost un campus reușit și îmi doresc să particip la cât mai multe." (Andreea Baciu, 17 ani) Ioana Dieac * * * Mai multe fotografii de la acest eveniment au fost publicate pe pagina de facebook a Parohiei Oțeleni) în două albume: "A început Vara împreună" și "Vara împreună 2016 - Ultimele 4 zile". lecturi: 38.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |