Bucureşti: La şapte ani de la marele marş de protest în sprijinul catedralei

În urmă cu şapte ani, peste 6.000 de cetăţeni, credincioşi romano-catolici, greco-catolici, ortodocşi ş.a., au participat, în ziua de 12 iulie 2009, la unul dintre cele mai mari marşuri de protest din România ultimilor 25 de ani.

Cu acel prilej, ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, afirma în cadrul sfintei Liturghii: "Nu am avut parte de nici un ajutor, de nici un favor din partea autorităţilor. În schimb, investitorilor de la «Cathedral Plaza» le-au venit în ajutor multe autorităţi, chiar doi primari generali, care le-au concesionat terenuri în mod ilegal... Nu-i invidiem, nici nu-i urâm pentru că suntem creştini şi Domnul ne învaţă să-i iubim şi pe duşmanii noştri. Dar avem ochi şi vedem că în timp ce noi nu suntem ascultaţi, cei care urâţesc Bucureştiul sunt ajutaţi".

În concluzia acelei zile IPS Ioan Robu a transmis un mesaj plin de speranţă, actual şi după şapte ani de zile: "Cred că există în poporul nostru atâta forţă şi atâta inspiraţie încât să depăşească răul prezent! Cred că există în societatea noastră atâta solidaritate încât să elimine răul şi pericolul public, de orice natură ar fi! Cred că prin schimbarea noastră interioară, poate vreţi un alt cuvânt, dar eu îl spun pe acesta căci este din Evanghelie, cred că prin convertirea noastră putem schimba ceva din drumul şi din destinul poporului nostru!"

Atunci, ca şi acum, cetăţenii din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti au protestat faţă de indiferenţa autorităţilor centrale şi locale, faţă de ameninţarea care planează asupra catedralei "Sfântul Iosif", din cauza clădirii ilegale din apropierea ei (auto-intitulată Cathedral Plaza), care, în conformitate cu deciziile irevocabile ale justiţiei româneşti (decizia nr. 456/2013 a Curţii de Apel Ploieşti şi decizia nr. 89/2016 a Curţii de Apel Constanţa confirmă sentinţa nr. 2520 a Tribunalului Dâmboviţa), trebuie desfiinţată.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

*

Predica ţinută la 12 iulie 2009 de IPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti:

Excelenţele voastre,
Preacucernici părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Catedrala, pentru orice comunitate, este mama tuturor bisericilor şi centrul de comuniune şi de unitate a preoţilor şi credincioşilor care formează respectiva comunitate; în cazul nostru, Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti.

Dacă ne-am adunat astăzi aici, după ce am avut un lung şir de procese, nu o facem pentru că timpul ne stă la dispoziţie şi ca să pierdem vremea. Suntem conştienţi că această catedrală este ameninţată în existenţa ei fizică şi morală. În existenţa fizică, prin colosul de alături şi prin lecţiile pe care le-am primit de la Biserica armenească, unde au crăpat solul şi catedrala; unde un incendiu a pus în pericol valorile inestimabile ale acestei minorităţi din România, care este Biserica armenească. Am învăţat, am fost atenţi şi suntem în continuare atenţi să nu se întâmple la fel şi cu catedrala noastră. Dacă nu ar fi acest pericol, dacă autorităţile oraşului cred că fac ceva sau lasă să crească ceva frumos în Bucureşti, nu avem nimic împotrivă să meargă până la cer, ca Turnul Babel; nu ne vom împotrivi. Dar ştim că suntem în pericol cu catedrala noastră şi de aceea procesele, de aceea această formă de protest. Nu în zadar!

Poate să creadă cineva că facem aceste procese sau acest protest numai aşa, de ochii lumii?

Catedrala este şi în pericol moral. În ce sens? După ce au început lucrările de la clădirea de-alături, mulţi credincioşi n-au mai venit la catedrală, pentru că i-au deranjat zgomotul, vibraţiile, fumul, circulaţia fără noimă. Şi atunci e în pericol centrul unităţii noastre unităţii noastre catolice locale; e în pericol comuniunea noastră catolică locală! Şi de aceea procese, de aceea acest protest!

Am adunat peste o sută treizeci de mii de iscălituri de la catolici şi necatolici, de la prieteni şi susţinători! Am avut cuvântul Senatului, favorabil cauzei catedralei! Am avut intervenţii de voci importante de personalităţi din ţară şi de peste hotare! Am avut intervenţia Vaticanului, intervenţia Academiei, a Bisericii Ortodoxe Române, prin glasul Patriarhului Teoctist, Dumnezeu să-l fericească! Am avut multe semne şi voci în favoarea noastră. Şi la ce ne-a folosit? Am câştigat multe procese, dar ultimul l-am pierdut la Ploieşti din cauza unui grup de judecători care au aruncat o pată neagră asupra chipului Justiţiei române. Ce-am obţinut prin procesele câştigate? Nimic, decât că nu s-au început lucrările! Ce-am pierdut în ultimul proces? Că aceste lucrări pot începe! Nu ne-am bucurat de niciun favor din partea autorităţilor! Ne-am bucurat, dacă se poate spune, de indiferenţă, de dispreţ, poate pentru că suntem o minoritate neglijabilă, cum mai sunt şi alte minorităţi neglijabile. Am aflat că o geamie, în Constanţa, se află în aceleaşi condiţii în care se află în aceleaşi condiţii în care se află catedrala, de pericol, aşa ca şi Biserica armenească. Este un semn alarmant acest lucru ce se întâmplă în România, în politica faţă de minorităţi. Nu cred că se merge pe drumul cel bun, şi-o spun cu toată responsabilitatea.

N-am avut parte de nici un favor, de nici un ajutor, nimeni nu ne-a auzit! Şi nu mai spun câte adrese am scris către autorităţile române!

Am avut, uitam să spun, şi de la Parlamentul Europei o atitudine la fel, pozitivă, pentru catedrala noastră. Şi la ce ne-a folosit? Nu ne-a folosit la nimic!

În schimb, părţii care a lucrat şi intenţionează să lucreze mai departe la această clădire i-au venit în ajutor mulţi: doi primari generoşi - primari generali - , unul după altul; le-au concesionat terenul, în condiţii ilegale. Ministerul Culturii şi Cultelor, deşi nu a avut un cvorum - din nouăsprezece au votat pentru acest proiect doar opt - a dat, totuşi, aviz de construire. Este o favoare, dar pentru noi o defavoare. Nu-i invidiem pe aceşti vecini ai noştri, nici nu-i urâm pentru ceea ce fac, că suntem creştini şi Legea ne spune să-i iubim şi pe duşmanii noştri. Dar avem ochi şi vedem că în timp ce noi nu suntem ascultaţi - de aceea am spus că protestăm pentru felul în care suntem trataţi - , vedem că alţii care urâţesc chipul Bucureştiului şi pun în pericol adevărate monumente de artă, aceştia sunt înţeleşi şi ajutaţi. Primăria sectorului 1 la fel, îi ajută. Le dă aprobările, deşi nu împliniseră tot ce trebuia împlinit în dosar. Şi apoi, aceeaşi Primărie i-a însoţit în procese, ţinându-le partea. Şi nouă cine ne-a ţinut partea?! Şi totuşi suntem cetăţeni ai acestei ţări! Avem şi noi dreptul, cred eu, să fim ascultaţi! Şi ce se întâmplă? Ni se spune: clădirea va merge mai departe. Dacă aşa va fi, nu avem ce face! Dar noi vom continua cu mijloacele care ne stau la îndemână să apărăm această catedrală.

Şi uitam iarăşi să spun: înainte de proces, Curtea Constituţională s-a exprimat în favoarea noastră, adică a spus clar că nu Primăria sectorului 1, ci Primăria Generală, Consiliul General al Capitalei trebuia să dea aprobarea; deci a declarat că era nulă această aprobare; şi apoi Tribunalul din Târgovişte a declarat nulă aprobarea dată de Primăria sectorului 1. Şi totuşi, la Ploieşti, trei judecători au găsit o altă decizie, împotriva aceea ce a spus şi Curtea Constituţională şi colegii lor de la Târgovişte. La Ploieşti s-a întâmplat ceva: ori a fost comandă mafioto-politică ori a fost banul. Or, justiţia, într-un stat de drept, nu lucrează nici la comandă nici la culoarea sau mulţimea banilor. Şi de aceea ne simţim nedreptăţiţi într-un proces a cărui revizuire am cerut-o deja! Dar ne temem, o spun de pe-acum!

Şi să nu creadă cineva că vreau să critic toată justiţia. Nu! Îi critic pe cei din justiţie care fac nedreptate oamenilor, cum ne-au făcut şi nouă, pentru cine ştie ce foloase pe care nu putem să le dobândim, şi despre care toată lumea vorbeşte. Şi nimeni nu se sesizează!

Întrebarea care-mi revine mereu este aceasta: pentru ce suntem trataţi aşa? Pentru că suntem catolici, pentru suntem minoritari, pentru că suntem puţini, pentru că nu contăm la un vot? Pentru ce nu ne ascultă nicio autoritate? De ani de zile nimeni nu a luat în mână cauza noastră! Să vedem că cineva se pleacă spre noi! Nimeni! De ce? Suntem stat de drept? Atunci, aşteptăm altceva! Nicio persoană umană nu poate fi neglijabilă, cu atât mai mult un grup, o minoritate!

Iubiţi fraţi şi surori, cred că am spus suficient din nemulţumirea mea! Aştept! Aşteptăm ca lucrurile să se schimbe!

În Evanghelia de azi am auzit un cuvânt: că apostolii trimişi de Isus le-au cerut oamenilor să se convertească. Cuvântul acesta este şi pentru noi toţi: episcopi, preoţi, credincioşi, catolici şi de alte confesiuni. Să ne convertim, să ne schimbăm, căci prin schimbarea noastră mai putem schimba nişte lucruri în jurul nostru şi în ţara noastră!

S-a ajuns prea departe cu multe lucruri! Mă gândesc la un lucru la care nu mi-a dat nimeni răspuns: suntem o ţară bogată şi bogată în mulţi săraci! Pentru ce? Noi avem petrol, avem munţii, avem gazele naturale, atâtea bogăţii! Trebuie ca să ai geniul răului ca să administrezi în acest fel o ţară. Nu se poate!

Şi încă o dată întrebarea: pentru ce pe noi, catolicii, nu ne iau în seamă autorităţile, pentru că şi noi plătim toate taxele, rezonabile şi nebuneşti? Atâtea! Şi familiile noastre au lăsat copiii să meargă în străinătate să lucreze. Şi acest lucru de multe ori, dacă nu încontinuu, înseamnă umilire, înseamnă nedreptate. Şi noi, catolicii, asistăm de ani de zile la certuri politice care demonstrează că nimeni nu se gândeşte la binele comun al acestei ţări, ci numai la interese personale şi politice. De aceea trebuie să ne convertim, trebuie să ne schimbăm! Şi prin schimbarea noastră să aducem ceva nou, ceva bun în ţara noastră, în societatea noastră. Să fie mai multă bunătate, mai multă înţelegere, mai multă solidaritate, mai multă atmosferă creştină, nu de ură, fiindcă altfel mergem pe o cale care nu ne promite decât rău ca popor, ca naţiune.

Trebuie să ne convertim, să ne schimbăm, căci altă cale nu mi se pare că există! Evanghelia pe care am ascultat-o azi, ca şi toată Evanghelia, este, rămâne vie şi ne vorbeşte nouă să ne schimbăm.

În sfârşit, nu vreau să vă mai ţin cu aceste gânduri deloc comode. Vreau să închei sperând că lucrurile se vor schimba şi se vor aranja. Nu pot să nu termin pe un ton totuşi optimist! Cred că există în poporul nostru atâta forţă şi atâta inspiraţie încât să depăşească răul prezent! Cred că există în societatea noastră atâta solidaritate încât să elimine răul şi pericolul public, de orice natură ar fi! Cred că prin schimbarea noastră interioară, poate vreţi un alt cuvânt, dar eu îl spun pe acesta căci este din Evanghelie, cred că prin convertirea noastră putem schimba ceva din drumul şi din destinul poporului nostru! Altfel, nemulţumirea noastră poate să rămână, cum spune Eminescu, ca o spaimă împietrită.

Noi ştim că Dumnezeu este Stăpânul timpului şi al istoriei, noi ştim că grija lui stă, planează asupra noastră, ne însoţeşte! De aceea ne-am adunat la oră de rugăciune, la sfânta Liturghie, să-l implorăm pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze ţara noastră, să-i lumineze pe conducătorii noştri, să ne lumineze pe noi toţi, pentru ca prin ceea ce facem şi suntem să schimbăm ceva! Căci poporul nostru, consider, că merită mai mult!

Lăudat să fie Isus Cristos!

12 iulie 2009
Catedrala Sfântul Iosif

ÎPS Ioan Robu,
arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

*

Din comunicatul nr. 288 / 12 iulie 2016, al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, instituţie cu următoarele date de contact: Str. G-ral Berthelot 19, 010164-Bucureşti (RO); tel. 021/2015411, tel./fax 021/2015481, e-mail: birouldepresa@arcb.ro

lecturi: 6.