Pasul "Amoris laetitia"

Interviu al cardinalului Schönborn în "La Civiltà Cattolica"

De Fabrizio Contessa

"Francisc a făcut un pas important obligându-ne să clarificăm ceva ce rămăsese implicit în Familiaris consortio: cardinalul dominican Christoph Schönborn intră cu punctualitate în miezul înţelegerii exortaţiei Amoris laetitia şi al punctelor pe care mai frecvent s-a concentrat atenţia mass-media. Chiar arhiepiscopul de Viena a fost cel care a prezentat oficial textul exortaţiei apostolice. Şi Papa Francisc, aşa cum ne amintim, conversând cu jurnaliştii în zborul de întoarcere din Lesbo, la 16 aprilie, a afirmat că arhiepiscopul austriac a perceput bine semnificaţia documentului. Un document care "este evident", spune Schönborn, eliberând terenul de orice neînţelegere răutăcioasă, reprezintă "un act de magisteriu" pentru că "este clar că Papa aici exercită rolul său de păstor, de maestru şi de învăţător al credinţei, după ce a beneficiat de consultarea celor două sinoade".

Cardinalul reflectează din nou asupra conţinuturilor din Amoris laetitia într-o amplă conversaţie cu iezuitul Antonio Spadaro, director al La Civiltà Cattolica, condensată în douăzeci de pagini ale revistei bilunare care va apare la 23 iulie şi anticipată mijloacelor de informaţie. Pentru Schönborn, Papa "a reînnoit în mod fundamental discursul Bisericii", desigur "în linia lui Evangelii gaudium, dar şi a lui Gaudium et spes, în care principiile doctrinale şi consideraţiile oamenilor din timpul prezent sunt în evoluţie continuă". Aşadar există o mare disponibilitate de a primi realitatea, realitatea multelor şi diferitelor situaţii familiale, îmbrăţişându-le fragilităţile. O disponibilitate care, afirmă el, nu poate şi nu trebuie să fie interpretată ca o cedare doctrinală. "Marea provocare a Papei este tocmai aceea de a demonstra că această privire capabilă de a aprecia, impregnată de bunăvoinţă şi de încredere, nu dăunează deloc forţei doctrinei, ci face parte din coloana sa vertebrală". De fapt, "Francisc percepe doctrina ca prezent al Cuvântului lui Dumnezeu, Cuvânt întrupat în istoria noastră, şi o comunică ascultând întrebările care se pun pe drum". În schimb ceea ce este respins este o "privire de concentrare pe enunţări abstracte, separate de subiectul care trăieşte mărturisind întâlnirea cu Domnul care schimbă viaţa". Pentru că "privirea abstractă de tip doctrinal îmblânzeşte unele enunţări pentru a impune generalizarea lor unei elite, uitând că a închide ochii în faţa aproapelui ne face orbi şi în faţa lui Dumnezeu, cum a spus Benedict al XVI-lea în Deus caritas est".

În această perspectivă, Schönborn evidenţiază cu claritate că "faptul relevant al acestui document este că el depăşeşte categoriile de «regular» şi «iregular»". De fapt, nu există, în mod simplist, pe de o parte căsătoriile şi familiile care funcţionează, care merg bine, în timp ce celelalte nu merg bine. Francisc vorbeşte despre această realitate care se referă la toţi: suntem viatores, suntem pe drum. Toţi suntem supuşi păcatului şi toţi avem nevoie de milostivire". Şi chiar în cea mai ortodoxă dintre situaţiile familiale "apelul la convertire este atât de real ca şi cel într-o situaţie iregulară". Iată pentru ce, remarcă arhiepiscopul, Papa vorbeşte adesea despre situaţii "numite iregulare". Nu e vorba deloc de relativism, "ci dimpotrivă el este foarte clar cu privire la realitatea păcatului. Francisc nu neagă că există situaţii regulare sau iregulare, ci merge dincolo de această perspectivă pentru a pune în practică Evanghelia: cel dintre voi care nu a păcătuit niciodată să arunce prima piatră". Aşadar, "pe planul principiilor, doctrina despre căsătorie şi despre sacramente este clară" şi "Papa Francisc a exprimat-o din nou cu mare claritate comunicativă". Şi astfel, dacă pe planul disciplinei, ţinând cont de nenumărata varietate de situaţii concrete, a afirmat că de la sinodul despre familie nu trebuia să aşteptăm o nouă normativă generală de tip canonic, aplicabilă la toate cazurile, "pe planul practicii, în faţa situaţiilor dificile şi a familiilor rănite, Sfântul Părinte a scris că este posibilă numai o nouă încurajare la un discernământ personal şi pastoral responsabil al cazurilor particulare, care ar trebui să recunoască faptul că, «deoarece gradul de responsabilitate nu este egal în toate cazurile, consecinţele sau efectele unei norme nu trebuie în mod necesar să fie mereu aceleaşi» (Amoris laetitia, 300)".

Aşadar, pe planul practicii pastorale, la nivelul foarte concret al vieţii fiecăruia se situează Amoris laetitia. Desigur, este evidenţiat, "există o evoluţie clar exprimată de Papa Francisc în percepţia din partea Bisericii a elementelor condiţionante şi atenuante care sunt proprii epocii noastre". Dar este vorba, afirmă părintele Spadaro, de o orientare conţinută deja într-un fel şi în vestitul paragraf nr. 84 din Familiaris consortio. "De fapt - clarifică Schönborn - sfântul Ioan Paul al II-lea distingea câteva situaţii. Pentru el, există diferenţă între cei care cu sinceritate s-au străduit să salveze prima căsătorie şi au fost părăsiţi pe nedrept, şi cei care în schimb au distrus cu vină gravă o căsătorie validă din punct de vedere canonic. Apoi a vorbit despre cei care au încheiat o a doua unire în vederea educării copiilor, şi uneori sunt din punct de vedere subiectiv siguri în conştiinţă că precedenta căsătorie, distrusă în mod ireparabil, n-a fost niciodată validă. Aşadar fiecare dintre aceste cazuri constituie obiectul unei validări morale diferenţiate". Aşadar, "sunt atâtea puncte de plecare diferite într-o participare tot mai profundă la viaţa Bisericii, la care toţi sunt chemaţi". Şi Papa Wojtyła "presupune deja în mod implicit că nu se poate spune pur şi simplu că fiecare situaţie a unui divorţat recăsătorit este echivalentul unei vieţi în păcatul de moarte separată de comuniunea de iubire dintre Cristos şi Biserică". Aşadar deschidea poarta spre o "înţelegere mai amplă trecând prin discernământul diferitelor situaţii care nu sunt obiectiv identice, şi graţie considerării forului intern". Acesta este drumul întreprins de Papa Bergoglio şi "asta în mod implicit comportă o evoluţie omogenă în înţelegerea şi în exprimarea doctrinei". Deci Pontiful a făcut să se evidenţieze ceea ce era subînţeles în Familiaris consortio, "despre legătura dintre obiectivitatea unei situaţii de păcat şi viaţa de har în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii sale şi, ca o consecinţă logică, imputabilitatea concretă a păcatului". De altfel, notează cardinalul Schönborn, "îmi amintesc că în 1994, când Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a publicat documentul său despre divorţaţii recăsătoriţi, l-a întrebat pe cardinalul Ratzinger: «Oare practica veche considerată sigură şi pe care am cunoscut-o înainte de conciliu, aceea de a vedea în forul intern cu propriul duhovnic posibilitatea de a primi sacramentele cu condiţia de a nu crea scandal, este mereu valabilă?». Răspunsul său a fost foarte clar, ca afirmaţiile Papei Francisc: nu există o normă generală care să poată acoperi toate cazurile particulare. Atât de clară este norma generală pe cât de clar este că ea nu poate să acopere toate cazurile în mod exhaustiv".

(După L'Osservatore Romano, 8 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.