ZMTCracovia2016:

O mie de ani turbulenţi şi glorioşi

Moştenirea botezului şi noile provocări ale Bisericii din Polonia

De Stanisław Gądecki

arhiepiscop de Poznan

preşedinte al Conferinţei Episcopale din Polonia

În ziua de după sosirea sa în Polonia, la 28 iulie 2016, papa Francisc va merge la sanctuarul din Częstochowa, unde la picioarele Sfintei Fecioare Maria Negre va celebra Liturghia cu ocazia celei de-a 1050-a aniversări a botezului Poloniei. În faţa acestei circumstanţe, merită să ne întrebăm dacă Polonia de astăzi - Biserica, dar şi noi înşine - este în măsură să asimileze valorile care au fost transmise de predecesorii noştri în credinţă.

Principele Mieszko I (primul suveran al Poloniei atestat de izvoarele istorice) a luat - deja la începutul domniei sale - o decizie care după aceea s-a dovedit cea mai importantă pentru toată istoria noastră. Mişcat de voinţa de a obţine unele avantaje politice în care spera, dar mai ales de o credinţă simplă şi sinceră, el s-a botezat în 966.

În realitate botezul avea pentru principe nu numai o dimensiune personală, ci şi o dimensiune socială, culturală, naţională şi statală. Paul al VI-lea - cu ocazia mileniului botezului Poloniei - s-a exprimat în acest mod: "Credinţa creştină, limba şi scrierea latină, conştiinţa civilă a lumii occidentale au inaugurat împreună noua cultură a poporului polonez, care apoi trebuie să dea cu instituţiile sale politice, religioase, scolastice şi artistice mărturie neîntreruptă despre vitalitatea sa morală de nestins, despre omogenitatea sa înnăscută cu civilizaţia europeană şi despre originalitatea sa etnică inconfundabilă, timp de o mie de ani de istorie zbuciumată şi glorioasă".

Acel botez încă din primele momente a dus la dezvoltarea culturii poloneze, care a intrat ca parte a lumii culturii latine. Treptat au început să ajungă în Polonia unii intelectuali însemnaţi care au promovat întemeierea primelor universităţi: cea din Cracovia (între 1364 şi 1400) şi cea din Vilnius (1579). Cu această ocazie deosebită nu se poate să nu se amintească faptul că unul dintre acei intelectuali veniţi atunci în Polonia a fost unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din toate timpurile: Nicolae Copernic. În afară de asta, trebuie citat iezuitul Jakub Wujek, autor al traducerii poloneze a Scripturilor realizată la sfârşitul secolului al XVI-lea, care a contribuit la naşterea limbii literare şi la formarea definitivă a limbii poloneze din timpurile noastre. Tematica religioasă a fost prezentă în mod continuu atât în literatură cât şi în artă.

Timp de peste o mie de ani credinţa creştină, în vremuri bune şi în vremuri rele - cum a subliniat papa Francisc în scrisoarea adresată poporului polonez cu ocazia celei de-a 1050 aniversări a botezului - "a dus la naşterea de roade spirituale îmbelşugate şi mulţi polonezi s-au remarcat în mod excelent prin mărturisirea şi apărarea credinţei precum şi prin capacitatea de a menţine speranţa şi de a practica iubirea. Polonezii nu numai că au demonstrat fidelitate faţă de magisteriul Bisericii şi faţă de succesorii lui Petru, ci au contribuit puternic şi la dezvoltarea culturii în pământul polonez".

Trebuie să ne întrebăm dacă Polonia de astăzi este capabilă să asimileze valorile transmise de predecesorii noştri în credinţă. "Vă invit - spunea adresându-ni-se nouă cardinalul secretar de stat Pietro Parolin în timpul celebrării jubiliare prezidată la stadionul din Poznan la 16 aprilie - să nu consideraţi niciodată ceva obţinut veşnic. Fiecare generaţie este chemată să-şi recapete în mod autentic şi original tradiţiile şi valorile care îi sunt încredinţate, făcând să fructifice din nou darul primit în timpul său şi în noile circumstanţe; fiecare, cu zilnica sequela Christi, trebuie să-şi însuşească tezaurele de adevăr şi har care îi sunt propuse şi încredinţate de moştenirea trecutului".

Dar cum se prezintă astăzi situaţia în termeni de reluare a "tezaurelor de adevăr şi har" la care se referea cardinalul Parolin? Polonezii sunt în cea mai mare parte catolici: apartenenţa la confesiunea catolică este declarată de fapt de 92,8% dintre cetăţeni. Totuşi, am fi orbi dacă n-am observa zgârieturile şi crăpăturile în credinţa polonezilor de astăzi şi îndeosebi secularizarea treptată care puţin câte puţin se introduce în societate, mai ales în generaţia tinerilor. Este trist că mulţi catolici nu încearcă să lege Evanghelia cu viaţa de toate zilele. Învăţătura Bisericii este tot mai puţin cunoscută, relativizată sau chiar neglijată în alegerile zilnice.

Mulţi polonezi consideră învăţătura Bisericii ca proverbialul "buffet" de la care pot alege numai acele feluri care le plac. Numai un polonez din trei (31%) consideră că principiile morale catolice sunt alegerea cea mai bună. În timp ce unul din patru (26%) afirmă că anumite situaţii de viaţă cer ca principiile catolice să fie într-un anumit fel revizuite şi completate cu alte standarde. În afară de asta, dacă peste o treime dintre cei intervievaţi (36%) concordă cu normele promulgate de Biserică, în acelaşi timp sunt convinşi de insuficienţa lor. Aceste date le revelează investigaţia Polonezii în faţa diferitelor religii şi a principiilor morale ale catolicismului, realizată în 2006 de Centrul polonez de analiză a opiniei publice (CBOS).

Papa Francisc a atras atenţia noastră în mod repetat cu privire la aceste pericole şi ne-a avertizat împotriva rătăcirii spirituale de noi înşine. În Evangelii gaudium Pontiful admite că "marele risc al lumii actuale, cu multipla şi oprimanta sa ofertă de consum, este o tristeţe individualistă care provine din inima comodă şi avară, din căutarea bolnavă de plăceri superficiale, din conştiinţa izolată. Atunci când viaţa interioară se închide în propriile interese nu mai există spaţiu pentru alţii, nu mai intră săracii, nu se mai ascultă glasul lui Dumnezeu, nu se simte satisfacţie de bucuria dulce a iubirii sale, nu palpită entuziasmul de a face binele. Şi cei care cred se află în acest risc, sigur şi permanent. Mulţi cad în el şi se transformă în persoane arţăgoase, nemulţumite, fără viaţă. Aceasta nu este alegerea unei vieţi demne şi depline, aceasta nu este dorinţa lui Dumnezeu pentru noi, aceasta nu este viaţa în Duh care provine din inima lui Cristos înviat" (nr. 2).

Pentru Biserica din Polonia salvarea dintr-o astfel de pierdere constă în a mărturisi cu umilinţă şi curaj credinţa în Cristos şi în confirmarea acestei credinţe cu fapte de milostivire. De fapt, milostivirea este exprimarea credinţei, în timp ce credinţa este fundamentul milostivii. Realizării acestui obiectiv principal ar trebui să-i fie subordonate toate instituţiile noastre ecleziastice şi structurile pastorale.

Deci este necesar a-l imita în mod fidel pe Isus, care se identifică cu "cei mai mici", cu orice formă de mizerie umană materială şi spirituală. Iată pentru ce Francisc, la 6 septembrie 2015, adresa "un apel parohiilor, comunităţilor călugăreşti, mănăstirilor şi sanctuarelor din toată Europa să exprime concreteţea Evangheliei şi să primească o familie de refugiaţi". Iată pentru ce el ne invita să oferim ajutor şi protecţie refugiaţilor de toate confesiunile şi religiile.

În acelaşi timp, papa a subliniat necesitatea de integrare a imigraţilor în contextul european şi responsabilităţile lor. Refugiaţii trebuie să-şi asume propriile responsabilităţi faţă de persoanele care îi găzduiesc. Trebuie să respecte şi patrimoniul material şi spiritual al ţării gazdă, precum şi să asculte de legile sale şi să aducă propria contribuţie la cheltuielile ţării.

Un asemenea apel a fost adresat şi tuturor Bisericilor prezente în ţinutul polonez în Mesajul Bisericilor din Polonia cu privire la refugiaţi, semnat la Varşovia la 30 iunie. Membrii Consiliului ecumenic polonez şi ai Bisericii catolice au amintit în acest document importanţa ospitalităţii faţă de străini: "Nu uitaţi ospitalitatea, căci datorită ei unii i-au primit, fără a-şi da seama, pe îngeri. Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi împreună cu ei; de cei maltrataţi ca unii care sunteţi şi voi în trup" (Evr 13,2-3).

Naţiunile din Europa şi Bisericile trebuie să înfrunte astăzi o provocare enormă, care este criza migraţiei. Circa trei milioane de persoane care provin din ţările din Africa şi din Asia au trecut graniţa Uniunii Europene. Unele dintre ele fug din cauza războiului şi a persecuţiei religioase, altele în schimb sunt în căutarea unei vieţi mai bune.

Această situaţie a pus la încercare conceptul de cooperare între state în cadrul Uniunii Europene. S-a putut vedea o relevantă polarizare a poziţiilor cu privire la modurile eficace pentru a înfrunta criza migratoare. Şi Polonia a trebuit să înfrunte această provocare.

Obligaţiile creştinilor în această materie derivă din revelaţia divină şi din tradiţia Bisericilor. În cartea Genezei citim că atunci când a venit o foamete în ţara în care trăia Abraham, el a coborât în Egipt pentru a locui acolo ca străin (cf. 12,10). Şi patriarhul Iacob la porunca lui Dumnezeu s-a transferat cu familia sa şi toate averile sale în Egipt şi acolo a aflat salvarea de la moartea de foame (cf. 42,1-6; 46,1-7). Destinul refugiaţilor a fost experimentat şi de Isus şi de familia sa, fugiţi pentru a se salva de mânia lui Irod (cf. Mt 2,13-15).

Aşadar misiunea Bisericilor constă în educarea inimilor care, prin faptele concrete de milostivire, vor ajuta pe cei care suferă, pe cei care fug de război, de persecuţie şi de moarte.

Polonia a devenit de multe ori un refugiu pentru cei care trebuiau să fugă de persecuţii. În timpurile dinastiei jagelonice ţinuturile noastre erau vestite pentru ospitalitatea lor. După pierderea independenţei ţării noastre, mulţi polonezi au putut experimenta şi ei ospitalitatea în alte ţări. În anii optzeci din secolul trecut ne-au oferit ajutor ţările din Europa occidentală. Un deceniu mai târziu, ospitalitatea poloneză a fost experimentată de bieloruşi, de ucraineni şi de ceceni. A căuta menţinerea ei şi a-i educa pe oameni în spiritul său ar trebui să fie expresia sensibilităţii creştine şi a tradiţiei naţionale.

Nu este îndoială că soluţia problemei migraţiei în Polonia şi în Europa cere colaborarea persoanelor de bunăvoinţă la multe niveluri. Sunt necesare generozitatea şi prudenţa, o inimă deschisă şi găsirea de norme care să garanteze respectarea demnităţii cetăţenilor şi a celor care cer ajutor.

Creştinii ar trebui să se străduiască să colaboreze cu autorităţile statale competente şi cu organizaţiile sociale. Numai o acţiune umanitară suficient de amplă şi o atitudine care să ţină cont de cauzele politice şi economice ale problemelor existente pot duce la o reală îmbunătăţire a situaţiei. Ne dorim ca ea să poată da apoi un impuls dezvoltării voluntariatului, şi la nivelul parohiilor noastre, pentru a înfrunta în mod eficace şi responsabil problemele urgente.

Desigur, nu trebuie pierdută din vedere cauza principală a actualei crize a migraţiei, adică războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa. De aici necesitatea de a ne ruga pentru pace, de a întreprinde eforturi de mediere şi de a lansa apeluri la conştiinţele celor care sunt la putere. Multe persoane au rămas în ţările lor şi aşteaptă ca ajutorul nostru să ajungă chiar acolo, în regiunile lovite. În acelaşi timp, trebuie să ne îngrijim de cei care au decis să părăsească ţara lor. Iată pentru ce îi îndemnăm pe credincioşii noştri să continue în rugăciune şi să dea asistenţă celor nevoiaşi. Asta e ceea ce spune exact Mesajul Bisericilor din Polonia cu privire la refugiaţi din 30 iunie 2016.

Globalizării fenomenului migrator în patria noastră trebuie să i se dea un răspuns în formă de globalizare a iubirii şi a cooperării. Adică trebuie trecut de la o "poziţie defensivă, marcată de frică, de lipsă de interes şi de tendinţa de a marginaliza, la o atitudine bazată pe cultura întâlnirii, singura care poate construi o lume mai dreaptă şi fraternă" (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului 2014). Iată una dintre îndatoririle cele mai importante pe care Biserica din Polonia trebuie s-o înfrunte astăzi şi în viitor.

(După L'Osservatore Romano, 27 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.