Comemorarea celei de-a 65-a aniversări a hirotonirii sacerdotale a papei emerit Benedict al XVI-lea (28 iunie 2016)

Marţi, 28 iunie 2016, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, a avut loc comemorarea celei de-a 65-a aniversări a hirotonirii sacerdotale a papei emerit Benedict al XVI-lea, în prezenţa sa. Publicăm în continuare discursul pe care Sfântul Părinte Francisc l-a adresat papei emerit în cursul întâlnirii de aniversare, după care au urmat discursurile de omagiu al cardinalului Gerhard Ludwig Müller, curator al Opera omnia a lui Joseph Ratzinger şi al cardinalului Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, şi cuvintele de mulţumire ale papei emerit Benedict al XVI-lea:

Discursul Sfântului Părinte Francisc

Sanctitate,

Astăzi sărbătorim istoria unei chemări începute în urmă cu şaizeci şi cinci de ani cu hirotonirea dumneavoastră sacerdotală, care a avut loc în catedrala din Freising la 29 iunie 1951. Dar care este nota de fond care străbate această lungă istorie şi care de la acel prim început până astăzi o domină tot mai mult?

Într-una dintre multele pagini frumoase pe care dumneavoastră le dedicaţi preoţiei subliniaţi că, în ora chemării definitive a lui Simon, Isus, privindu-l, în fond îl întreabă un singur lucru: "Mă iubeşti?". Cât de frumos şi adevărat este acest lucru! Pentru că sunteţi aici, dumneavoastră ne spuneţi, în acel "mă iubeşti?" că este la baza păstoririi, pentru că numai dacă este iubirea faţă de Domnul, El poate să păstorească prin intermediul nostru: "Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc" (cf. In 21,15-19). Aceasta este nota care domină o întreagă viaţă dedicată în slujirea sacerdotală şi a teologiei, pe care dumneavoastră nu întâmplător aţi definit-o ca "o căutare a celui iubit"; asta e ceea ce dumneavoastră ne-aţi mărturisit mereu şi mărturisiţi şi astăzi: că lucrul decisiv în zilele noastre - de soare sau de ploaie -, singurul cu care vine şi tot restul, este că Domnul e într-adevăr prezent, că îl dorim, că în interior suntem aproape de el, că îl iubim, că într-adevăr credem profund în el şi crezând îl iubim cu adevărat. Această iubire ne umple într-adevăr inima, această credinţă ne face să mergem siguri şi liniştiţi pe ape, chiar şi în mijlocul furtunii, exact cum i s-a întâmplat lui Petru. Această iubire şi această credinţă este ceea ce ne permite să privim la viitor nu cu frică sau nostalgie, ci cu bucurie, chiar şi în anii de acum înaintaţi ai vieţii noastre.

Şi astfel, tocmai trăind şi mărturisind astăzi în mod atât de intens şi luminos acest unic lucru într-adevăr decisiv - a avea privirea şi inima îndreptate spre Dumnezeu - dumneavoastră, Sanctitate, continuaţi să slujiţi Biserica, nu încetaţi să contribuiţi într-adevăr cu vigoare şi înţelepciune la creşterea sa; şi faceţi asta din acea mică mănăstire Mater Ecclesiae din Vatican, care se revelează în acest mod că este cu totul altceva decât unul dintre acele colţuri uitate în care cultura rebutului de astăzi tinde să izoleze persoanele atunci când, cu vârsta, forţele lor slăbesc. Este total contrariul. Şi permiteţi să spună asta cu forţă Succesorul dumneavoastră care a ales să se numească Francisc! Pentru că drumul spiritual al sfântului Francisc a început la "Sfântul Damian", însă adevăratul loc iubit, inima pulsantă a Ordinului, acolo unde l-a întemeiat şi unde în sfârşit şi-a încredinţat viaţa lui Dumnezeu a fost "Porţiuncula", "mica porţiune", colţişorul de la "Maica Bisericii"; lângă Maria pe care, datorită credinţei sale aşa de trainice şi a vieţii sale totale de iubire şi în iubire faţă de Domnul, toate neamurile o vor numi fericită. Astfel, providenţa a voit ca dumneavoastră, iubite confrate, să ajungeţi într-un loc ca să spunem aşa propriu-zis "franciscan", din care vine o linişte, o pace, o forţă, o încredere, o maturitate, o credinţă, o dăruire şi o fidelitate care îmi fac aşa de mult bine şi dau atâta forţă mie şi întregii Biserici. Şi îmi permit să spun că de la dumneavoastră vine şi un sănătos şi bucuros simţ al umorismului.

De aceea urarea cu care doresc să închei este o urare pe care v-o adresez dumneavoastră şi împreună cu noi toţi şi cu întreaga Biserică: dumneavoastră, Sanctitate, să puteţi continua să simţiţi mâna lui Dumnezeu milostiv care vă sprijină, să puteţi experimenta şi să ne mărturisiţi iubirea lui Dumnezeu; cu Petru şi Paul, să continuaţi să tresăltaţi de mare bucurie în timp ce mergeţi spre ţinta credinţei (cf. 1Pt 1,8.9; 2Tim 4,6-8)!

* * *

Cuvinte de mulţumire ale papei emerit Benedict al XVI-lea

Sfinte Părinte, iubiţi fraţi,

În urmă cu 65 de ani, un frate hirotonit cu mine a decis să scrie pe iconiţa de amintire a primei Liturghii numai, cu excepţia numelui şi a datelor, un cuvânt, în greacă: "Eucharistomen", convins că prin acest cuvânt, în multele sale dimensiune, este deja spus tot ceea ce se poate spune în acest moment. "Eucharistomen" exprimă o mulţumire umană, mulţumire tuturor. Mulţumire mai ales dumneavoastră, Sfinte Părinte! Bunătatea dumneavoastră, din primul moment al alegerii, în fiecare moment al vieţii mele aici care, mă uimeşte, mă duce realmente, interior. Mai mult decât în Grădinile Vaticane, cu frumuseţea lor, bunătatea dumneavoastră este locul în care locuiesc: mă simt ocrotit. Mulţumesc şi pentru cuvânt de mulţumire, pentru toate. Şi sperăm ca dumneavoastră să puteţi merge înainte cu noi toţi pe această cale a milostivirii divine, arătând drumul lui Isus, spre Isus, spre Dumnezeu.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră, Eminenţă [cardinalul Sodano], pentru cuvintele dumneavoastră care într-adevăr au atins inima: "Cor ad cor loquitur!. Dumneavoastră aţi făcut prezentă fie ora hirotonirii mele sacerdotale, fie şi vizita mea în 2006 la Freising, unde am retrăit asta. Pot spune că astfel, cu aceste cuvinte, dumneavoastră aţi interpretat esenţialul viziunii mele despre preoţie, despre acţiunea mea. Vă sunt recunoscător pentru legătura de prietenie care până acum continuă de atât timp, de la acoperiş la acoperiş [se referă la locuinţele lor care sunt în linie vecine]: sunteţi aproape prezent şi tangibil.

Mulţumesc, cardinal Müller, pentru munca dumneavoastră pe care o faceţi pentru prezentarea textelor mele despre preoţie, în care încerc să-i ajut şi pe confraţi să intre mereu din nou în misterul în care Domnul se dăruieşte în mâinile noastre.

"Eucharistomen": în acel moment prietenul Berger voia să facă aluzie nu numai la dimensiunea mulţumirii umane, ci desigur la cuvânt mai profund care se ascunde, care apare în Liturgie, în Scriptură, în cuvintele "gratians agens benedixit fregit deditque". "Eucharistomen" ne trimite la acea realitate de mulţumire, la acea noua dimensiune pe care Cristos ne-a dat-o. El a transformat în mulţumire, şi astfel în binecuvântare, crucea, suferinţa, tot răul din lume. Şi astfel în mod fundamental a transubstanţiat viaţa şi lumea şi ne-a dat şi ne dă în fiecare zi pâinea vieţii adevărate, care depăşeşte lumea graţie forţei iubirii sale.

La sfârşit, vrem să ne inserăm în această "mulţumire" a Domnului şi astfel să primim realmente noutatea vieţii şi să ajutăm pentru transubstanţierea lumii: ca lumea să nu fie o lume de moarte, ci de viaţă; o lume în care iubirea a învins moartea.

Mulţumire vouă tuturor. Domnul să ne binecuvânteze pe toţi.

Mulţumesc, Sfinte Părinte.

* * *

Cuvânt de omagiu al cardinalului Gerhard Müller

Sfinte Părinte,

Este o mare onoare să pot participa la acest moment de sărbătoare pe care dumneavoastră l-aţi voit pentru fericita ocazie a celor şaizeci şi cinci de ani de hirotonire sacerdotală a papei emerit Benedict al XVI-lea. În urmă cu câteva săptămâni, pentru Jubileul Preoţilor şi Seminariştilor, chiar dumneavoastră aţi pus în centrul reflecţiei noastre esenţa misiunii sacerdotale: a ne lăsa recreată inima de milostivirea lui Dumnezeu, aşa încât noi înşine să-i putem ajuta pe oameni ca să-şi lase plăsmuită inima de el.

Iubite papă emerit,

Timp de ani lungi ne-aţi amintit - atât prin cuvinte cât şi cu prin viaţă - că această "bucurie" provine înainte de toate din abandonarea încrezătoare în acel plan milostiv şi bun pe care Isus Înviat a voit să-l ducă la împlinire în fiecare dintre noi. Bucuria Evangheliei este înainte de toate a dumneavoastră, este dar al Domnului, şi provine din Inima Sa, care a avut milă de nimicul nostru şi ne iubeşte, adică ne recreează, cu o Iubire veşnică.

Tocmai la această Iubire face referinţă directă titlul cărţii, în ediţie plurilingvă, pe care avem onoarea să v-o oferim în această ocazie fericită: Die Liebe Gottes Lehren und Lernen - A învăţa pe alţii şi a învăţa Iubirea lui Dumnezeu. În fond, aici este spus totul: suntem chemaţi să-i învăţăm pe alţii ceea ce la rândul nostru am învăţat de la Iubirea lui Dumnezeu.

Acestei iubiri dumneavoastră aţi fost încredinţat în urmă cu şaizeci şi cinci de ani prin sigiliul sacerdotal, împreună cu fratele dumneavoastră Georg, în solemnitatea sfinţilor Petru şi Paul. Aşa cum a spus sfântul Irineu, pe care astăzi îl comemorăm, cei doi principi ai apostolilor sunt fundamentul apostolic al Bisericii Romane. Această sărbătoare a celor doi apostoli deja prefigura, ca să spunem aşa, trăsăturile esenţiale ale misiunii dumneavoastră: a vesti cuvântul lui Dumnezeu (Paul) şi a-i întări pe fraţi în credinţă (Petru). După aceea timpul a revelat, în mod minunat, ceea ce în acel început era conţinut în mod misterios.

Iubite papă emerit, suntem recunoscători că am putut să urmez timp de ani lungi, împreună cu dumneavoastră, ceea ce Domnul realiza prin acţiunea dumneavoastră sacerdotală. Acum cerem, cu toată inima, ca el să poată duce la împlinire ceea ce a săvârşit în dumneavoastră şi ceea ce, printre noi, a adus deja rod aşa de îmbelşugat. Mulţumim iarăşi, pentru toate, Sanctitate, şi mulţumim din inimă.

* * *

Cuvânt de omagiu al cardinalului Angelo Sodano

Venerat şi iubit papă Francisc, astăzi cu ocazia celor 65 de ani de preoţie a iubitului dumneavoastră predecesor, papa emerit Benedict al XVI-lea, aţi voit să-i aduceţi un cuvenit omagiu în numele întregii Sfinte Biserici, care s-a bucurat timp de 65 de ani de slujirea sa pastorală, mai întâi ca preot şi apoi ca episcop în sediul din München şi Freising şi apoi ca episcop de Roma, "mater et caput omnium Ecclesiarum".

Sfinte Părinte, permiteţi-mi acum şi mie să prezint iubitului sărbătorit omagiul confraţilor cardinali, în timp ce îmi izvorăsc din inimă cuvintele Psalmului 133: "Ecce quam bonum et quam jucundum habitare fratres in unum" (Ps 133)! Da, în acest moment noi experimentăm un climat de mare bucurie spirituală şi de fraternitate intensă, în legătura comună de slujire adusă sfintei Biserici a lui Cristos.

Iubite şi venerat papă emerit, la 29 iunie din acel îndepărtat an 1951, în solemnitatea sfinţilor Petru şi Paul, dumneavoastră primeaţi hirotonirea prezbiterală din mâinile regretatului cardinal Faulhaber, împreună cu iubitul dumneavoastră frate Georg şi alţi 42 de colegi. A fost o mare sărbătoare pentru toată iubita dumneavoastră arhidieceză bavareză.

Dumneavoastră aţi voit să ne povestiţi sentimentele trăite în ziua aceea, atunci când v-aţi întors ca Succesor al lui Petru în iubita dumneavoastră arhidieceză, în septembrie 2006. Celebrând Sfânta Liturghie în domul din Freising, unde a avut loc hirotonirea dumneavoastră, aţi reevocat în faţa numeroşilor preoţi prezenţi sentimentele care au pătruns atunci inima dumneavoastră. Şi eu eram prezent sub bolţile acelei minunate catedrale şi îmi amintesc bine emoţia cu care le vorbeaţi preoţilor prezenţi.

În aceste zile am recitit acea omilie a dumneavoastră şi mi s-a părut că reascult cuvintele care în acel moment vi se năşteau din inimă. În traducerea italiană [română, n.t.] sună aşa: "Când era aici prosternat la pământ şi parcă învăluit de Litaniile tuturor sfinţilor, îmi dădeam seama că pe această cale noi nu suntem singuri, ci marea ceată a sfinţilor merge cu noi şi sfinţii încă vii, adică credincioşii de astăzi şi de mâine, ne susţin şi ne însoţesc. Apoi a fost impunerea mâinilor şi când cardinalul Faulhaber ne-a spus: «Jam non dico vos servos, sed amicos» (nu vă mai numesc slugi ci prieteni), atunci am experimentat că hirotonirea sacerdotală este ca o iniţiere în comunitatea prietenilor lui Isus, care sunt chemaţi să fie cu el şi să vestească mesajul său" (cf. L'Osservatore Romano, 16 septembrie 2006).

Apoi dumneavoastră aţi descris natura acestui mesaj pe care preoţii sunt chemaţi să-l răspândească în lume, sintetizându-l cu două fraze: preotul trebuie să ducă oamenilor de astăzi "Lumina lui Dumnezeu şi Iubirea lui Dumnezeu", sau mai exact, pentru a folosi cuvintele dumneavoastră în germană, preotul trebuie să ducă oamenilor: "Gottes Licht und Gottes Liebe".

În afară de asta, în omilie, dumneavoastră adăugaţi o invitaţie urgentă adresată preoţilor prezenţi, adică invitaţia de a duce lumii Lumina şi Iubirea lui Cristos cu aceeaşi "simţire" a lui Isus, sau pentru a folosi înseşi cuvintele dumneavoastră, cu aceeaşi "Gesinnung Jesu Christi". Era conceptul exprimat de apostolul Paul în Scrisoarea către Filipeni (Fil 2,5-8). Deci, această "simţire" a lui Cristos trebuia să comporte o mare iubire faţă de cei de departe, faţă de cei săraci, bolnavi, bătrâni şi copii.

Citind astăzi acele cuvinte ale dumneavoastră, ele ni se par o anticipare a magisteriului papei Francisc, care mereu ne invită să mergem în întâmpinarea celui care suferă mai mult, ducându-le iubirea noastră de fraţi. De altfel acesta este mesajul marelui Jubileu al Milostivirii pe care-l celebrăm.

Venerat şi iubit papă emerit, în fericita aniversare a acelei zile îndepărtate de acum 65 de ani, Colegiul Cardinalilor împreună cu papa Francisc se adună în jurul dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru slujirea dumneavoastră eclezială lungă şi generoasă.

În acelaşi timp, suntem aici să vă cerem să binevoiţi a continua, chiar dacă într-o altă formă, lunga dumneavoastră slujire, aşa cum ne-aţi promis în ziua de 24 februarie 2013, după ce aţi anunţat decizia dumneavoastră de a lăsa în mâini noi conducerea corabiei lui Petru. Dumneavoastră ne-aţi spus atunci: "Domnul mă cheamă să urc pe munte, să mă dedic şi mai mult rugăciunii şi meditaţiei. Dar asta nu înseamnă a abandona Biserica, dimpotrivă, dacă Dumnezeu îmi cere asta, este tocmai pentru ca eu să pot continua s-o slujesc cu aceeaşi dăruire şi aceeaşi iubire cu care am încercat s-o fac până acum, dar în mod mai potrivit vârstei mele şi forţelor mele" (cf. Insegnamenti di Benedetto XVI, vol. IX, pag. 263).

Noi suntem fericiţi pentru acea promisiuni, siguri că dumneavoastră ne veţi fi mereu aproape cu rugăciunea şi cu afectul dumneavoastră. În sfârşit, vă spunem cu o tipică urare din ţinutul dumneavoastră bavarez: "Behüt's Sie Gott!" Dumnezeu să vă păzească!

Între timp, Biserica de Roma, sub conducerea papei Francisc, venerat succesor pe care providenţa divină ni l-a dat, va continua cu vigoare reînnoită drumul său în istorie, în slujba comunităţii creştine şi a întregii omeniri!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.