Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc la memorialul "Marelui Rău": să nu mai fie niciodată astfel de tragedii

De Andrea Tornielli

"Omenirea să nu uite și să știe să învingă răul cu binele", pentru ca să nu se mai întâmple "tragedii ca aceasta". Papa scrie acestea aici pe "colina rândunelelor". Timpul pare să se fi oprit. Mausoleul, Zidul Amintirii și piatra "Armeniei renăscute" exprimă toată suferința unui popor care a îndurat o tragedie, "un genocid", cum a afirmat ieri, 24 iunie 2016, papa Francisc în fața autorităților țării, un milion și jumătate de persoane exterminate de turci. O exterminare îndelung uitată și negată și astăzi, motiv de tensiuni continue cu Turcia, care continuă să nege ceea ce s-a întâmplat la începutul primului război mondial. Aici, în Tzitzernakaberd Memorial, în mausoleul rotund format din douăsprezece lespezi înclinate din bazalt, de la numărul de provincii victime ale violenței, arde sub cerul liber "Flacăra Eternă", în amintirea celor care și-au pierdut viața. O amintire care încă este recunoscută cu greu.

Bergoglio și catholicosul Karekin au fost primiți de președintele armeană și au parcurs pe jos ultima parte a aleii care duce la Memorial, unde Papa a depus o coroană de flori în exteriorul monumentului, în prezența unui grup de copii cu pancarte care-i reprezentau pe martirii din 1915. Imnul emoționant Hrashapar bakuzmamp, care vorbind despre victime afirmă: "Imagini autentice ale Mielului lui Dumnezeu, care conduse la masacru, au fost jertfiți ca miei nevinovați, care stăteau în fața distrugătorilor abrutizați prin impuls irațional, și totuși nu și-au deschis gurile, nici pentru a-l renega pe Domnul, nici patria. Doamne sfânt și adevărat, până când nu vei judecat și nu vei cere dreptate pentru cauza sângelui nostru".

Papa Francisc cunoaște bine istoria Armeniei și suferințele poporului său. În discursul rostit ieri, vineri 24 iunie, în fața autorităților politice ale țării, a amintit de "Metz Yeghérn", "Marele Rău", expresie folosită chiar de armeni pentru a defini genocidul. Un eveniment, a spus Bergoglio, "care a lovit poporul vostru și a cauzat moartea unei enorme mulțimi de persoane. Acea tragedie, acel genocid, a inaugurat din păcate lista tristă a uriașelor catastrofe din secolul trecut, făcute posibile de aberante motivații rasiale, ideologice sau religioase, care au întunecat mintea călăilor până acolo încât și-au pus în intenție să elimine popoare întregi".

Rugăciunea de mijlocire la memorialul de la Tzitzernakaberd este un semn elocvent de apropiere și de participare la durerea poporului armean. Papa s-a rugat în italiană cu aceste cuvinte: "Ascultă-ne, Doamne, și ai milă".

De-a lungul parcurgerii grădinii, Pontiful a binecuvântat după aceea și a plantat un copac în amintirea vizitei. Pe terasă, ca să asiste au fost prezenți circa zece dintre descendenții persecutaților armeni, care în acel timp au fost găzduiți și salvați la Castel Gandolfo de Papa Benedict al XV-lea. Înainte de a-și lua rămas bun Papa a semnat "Cartea de Onoare", în care a scris: "Aici mă rog, cu durere în inimă, pentru ca să nu mai fie niciodată tragedii ca aceasta, pentru ca omenirea să nu uite și să știe să învingă răul cu binele; Dumnezeu să acorde iubitului popor armean și întregii lumi pace și mângâiere. Dumnezeu să păstreze amintirea poporului armean. Amintirea nu trebuie înecată nici uitată; amintirea este izvor de pace și de viitor".

În urmă cu mai mult de un an Francisc a voit să celebreze a o suta aniversare a genocidului cu o liturghie în "Sfântul Petru". Astăzi privește arzând "Flacăra Eternă" în tăcere. Rugându-se și amintind.

Dacă se recitește omilia lui Francisc și mesajul încredințat poporului armean la sfârșitul liturgiei din aprilie 2015, la comemorarea centenarului, ne dăm seama că recunoașterea exterminării din 1915 nu are, în optica Episcopului de Roma, nicio perspectivă de revendicare nici de învinovățire a Turciei în ansamblul său pentru faptele petrecute în urmă cu un secol.

Răspunzând la o întrebare despre genocidul armean în timpul zborului de întoarcere de la Istanbul la Roma, la sfârșitul călătoriei în Turcia din noiembrie 2014, Papa Bergoglio a folosit cuvinte încurajatoare pentru recunoașterea inițială a tragediei armene făcută de președintele turc: "Guvernul turc a făcut un gest, anul trecut: atunci, primul ministru Erdogan a scris o scrisoare la dat acestei aniversări; o scrisoare pe care unii au judecat-o prea slabă, dar a fost - după părerea mea - mare sau mică, nu știu, o întindere a mâinii. Și acest lucru este mereu pozitiv. Eu pot să întind mâna așa sau pot să întind mâna așa, așteptând ce-mi spune celălalt pentru a nu mă pune în încurcătură. Și acest lucru este pozitiv, ceea ce a făcut primul ministru de atunci".

Primele ucideri din "Metz Yeghérn" au început în noaptea de 23/24 aprilie 1915: au fost arestați membrii elitei armene din Constantinopol. Operațiunea planificată de imperiul otoman a continuat în zilele următoare. Într-o lună peste o mie de intelectuali armeni, între care jurnaliști, scriitori, poeți și parlamentari au fost deportați spre interiorul Anatoliei. Au urmat apoi deportări și exterminări în masă, cu populația compusă în general din bătrâni, femei și copii constrânși la "marșul morții" spre regiunea Deir ez Zor în Siria: sute de mii au murit de foame, boală, oboseală sau au fost uciși de-a lungul drumului.

(După Vatican Insider, 25 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 7.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat