Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 25 mai 2016

20. Rugăciunea izvor de milostivire (cf. Lc 18,1-8)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Parabola evanghelică pe care tocmai am ascultat-o (cf. Lc 18,1-18) conţine o învăţătură importantă: "Datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja" (v. 1). Aşadar, nu este vorba de a mă ruga uneori, când sunt asta. Nu, Isus spune că trebuie "să ne rugăm mereu şi să nu ne descurajăm". Şi aduce exemplul văduvei şi a judecătorului.

Judecătorul este un personaj puternic, chemat să dea sentinţe pe baza Legii lui Moise. Pentru aceasta tradiţia biblică recomanda ca judecătorii să fie persoane temătoare de Dumnezeu, demne de crezare, imparţiale şi incoruptibile (cf. Ex 18,21). Dimpotrivă, acest judecător "nu se temea de Dumnezeu şi nu-i păsa de oameni" (v. 2). Era un judecător nedrept, fără scrupule, care nu ţinea cont de Lege ci făcea ceea ce voia, în funcţie de interesul său. Lui i se adresează o văduvă pentru a i se face dreptate. Văduvele, împreună cu orfanii şi cu străinii, erau categoriile cele mai slabe din societate. Drepturile asigurate lor de Lege putea să fie călcate în picioare cu uşurinţă pentru că, fiind persoane singure şi fără apărare, cu greu puteau să se impună: o sărmană văduvă, acolo, singură, nimeni n-o apăra, puteau s-o ignore, chiar să nu-i facă dreptate. Tot aşa şi orfanul, tot aşa şi străinul, migrantul: în acel timp era foarte puternică această problematică. În faţa indiferenţei judecătorului, văduva recurge la unica sa armă: să continue cu insistenţă să-l deranjeze, prezentându-i cererea sa de dreptate. Şi tocmai cu această perseverenţă ajunge la scopul său. De fapt, judecătorul, la un moment dat, o ascultă, nu pentru că este mişcat de milostivire, nici pentru că-i impune asta conştiinţa; pur şi simplu admite: "pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia ca să nu vină şi să mă tot bată la cap" (v. 5).

Din această parabolă Isus trage o dublă concluzie: dacă văduva a reuşit să-l convingă pe judecătorul necinstit cu cererile sale insistente, cu cât mai mult Dumnezeu, care este Tată bun şi drept, "nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el"; şi în afară de asta, nu-i va "face să aştepte", ci va acţiona "îndată" (v. 7-8).

Pentru aceasta Isus îndeamnă să ne rugăm "fără să ne descurajăm". Cu toţii simţim momente de oboseală şi de descurajare, mai ales când rugăciunea noastră pare ineficace. Însă Isus ne asigură: spre deosebire de judecătorul necinstit, Dumnezeu îi ascultă îndată pe fiii săi, chiar dacă asta nu înseamnă ca să facă asta în timpurile şi în modurile pe care le-am vrea noi. Rugăciunea nu este o baghetă magică! Ea ajută să păstrăm credinţa în Dumnezeu ca să ne încredem în El şi atunci când nu-i înţelegem voinţa. În asta, însuşi Isus - care se ruga mult! - ne este exemplu. Scrisoarea către Evrei aminteşte că "în zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui" (5,7). La prima vedere această afirmaţie pare neverosimilă, pentru că Isus a murit pe cruce. Şi totuşi Scrisoarea către Evrei nu greşeşte: Dumnezeu cu adevărat l-a salvat pe Isus de la moarte dându-i asupra ei victorie completă, însă calea parcursă pentru a obţine asta a trecut prin moartea însăşi! Referinţa la implorarea pe care Dumnezeu a ascultat-o trimite la rugăciunea lui Isus în Ghetsemani. Asaltat de angoasa iminentă, Isus îl roagă pe Tatăl să-l elibereze de potirul amar al pătimirii, însă rugăciunea sa este impregnată de încrederea în Tatăl şi se încredinţează fără rezerve voinţei sale: "Însă - spune Isus - nu cum vreau eu, ci cum vrei tu" (Mt 26,39). Obiectul rugăciunii trece în al doilea plan; ceea ce contează înainte de toate este relaţia cu Tatăl. Iată ce face rugăciunea: transformă dorinţa şi o modelează conform voinţei lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, pentru că acela care se roagă aspiră înainte de toate la unirea cu Dumnezeu, care este Iubire milostivă.

Parabola se termină cu o întrebare: "Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?" (v. 8). Şi cu această întrebare toţi suntem puşi în gardă: nu trebuie să încetăm rugăciunea chiar dacă nu este corespunzătoare. Rugăciunea este cea care păstrează credinţa, fără ea credinţa şovăie! Să-i cerem Domnului o credinţă care să devină rugăciune neîncetată, perseverentă, ca aceea a văduvei din parabolă, o credinţă care se hrăneşte din dorinţa venirii sale. Şi în rugăciune să experimentăm compasiunea lui Dumnezeu, care ca un Tată vine în întâmpinarea fiilor săi plin de iubire milostivă.

* * *

APELURI

Astăzi este Ziua internaţională pentru copiii dispăruţi. Este o datorie a tuturor de a-i ocroti pe copii, mai ales pe cei expuşi riscului ridicat de exploatare, trafic şi conduite deviante. Doresc ca autorităţile civile şi religioase să poată zdruncina şi sensibiliza conştiinţele, pentru a evita indiferenţa în faţa suferinţei copiilor singuri, exploataţi şi îndepărtaţi din familiile lor şi din contextul lor social, copii care nu pot să crească senin şi să privească spre viitor cu speranţă. Îi invit pe toţi la rugăciune pentru ca fiecare dintre ei să revină la afectul celor dragi ai săi.

Mâine la Roma vom trăi procesiunea tradiţională de Corpus Domini. La ora 19.00, în Piaţa "Sfântul Ioan din Lateran" voi celebra sfânta Liturghie şi apoi vom adora preasfântul sacrament mergând până la bazilica "Santa Maria Maggiore". Invit pe romani şi pe pelerini să participe la acest solemn act public de credinţă şi de iubire faţă de Isus prezent realmente în Euharistie.

***

Invitaţie la rugăciune

Lunea trecută, în iubita Sirie, au avut loc câteva atentate teroriste, care au provocat moartea a sute de civili lipsiţi de apărare. Îndemn pe toţi să-l rugăm pe Tatăl milostiv şi pe Sfânta Fecioară Maria pentru ca să dăruiască odihnă veşnică victimelor, mângâiere rudelor şi să convertească inima celor care seamănă moarte şi distrugere. Toţi împreună s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria.

(Recitarea rugăciunii Bucură-te, Marie)

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.