Fatima: profeţie, scrisoare închisă, cuvinte care lipsesc şi dezminţirea lui Ratzinger

De Andrea Tornielli

"Un Conciliu rău şi o liturghie rea". Acesta ar fi "adevăratul" conţinut al celui de-al treilea secret de la Fatima pe care Vaticanul l-ar fi ţinut secret. Însă Joseph Ratzinger, care l-a păstrat, l-a publicat şi l-a comentat, consideră ca "pure invenţii" o altă presupusă "revelaţie" despre textul profetic cel mai discutat şi studiat.

Lovitura jurnalistică de la Rusalii

Revelaţia părea să fie dintre acelea grele. Teologul german părintele Ingo Döllinger, prieten personal al lui Benedict al XVI-lea, i-ar fi dat lui Maike Hickson pe situl OnePeterFive o ştire răsunătoare, relatând despre un dialog faţă în faţă cu cardinalul de atunci Ratzinger: "Nu mult după publicarea în iunie 2000 a celui de-al Treilea Secret de la Fatima din partea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cardinalul Joseph Ratzinger i-a spus părintelui Döllinger în timpul unei conversaţii faţă în faţă că există o parte din al Treilea Secret pe care încă n-au publicat-o! «Există mai mult decât ceea ce am publicat», ar fi spus Ratzinger. În afară de asta i-a spus lui Döllinger că partea publicată a Secretului este autentică şi că partea inedită a Secretului vorbeşte despre «un Conciliu rău şi despre o Liturghie rea» care vor veni într-un viitor apropiat. Părintele Döllinger mi-a dat permisiunea să public aceste fapte în sărbătoarea Duhului Sfânt şi mi-a dat binecuvântarea sa". Aşadar, o nouă presupusă revelaţie despre presupusul conţinut nerevelat. Până astăzi supoziţiile cu privire la conţinutul care n-ar fi fost publicat s-au împărţit între cele mai catastrofiste (Sfânta Fecioară Maria ar fi anunţat pedepse teribile) şi cele mai legate de viaţa internă a Bisericii (în substanţă o punere în discuţie a Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican). Această ultimă ieşire se înscrie în acest al doilea filon.

Papa emerit vorbeşte

Dezminţirea, inedită şi seacă, a venit la 21 mai 2016 printr-un comunicat al Sălii de Presă a Vaticanului unde sunt prezentate în ghilimele cuvintele lui Benedict al XVI-lea. "Unele articole apărute recent au prezentat declaraţii atribuite profesorului Ingo Döllinger, conform cărora cardinalul Ratzinger, după publicarea celui de-al Treilea Secret de la Fatima (care a avut loc în iunie 2000), i-ar fi destăinuit că această publicare n-a fost completă". "În această privinţă - continuă comunicatul - Papa emerit Benedict al XVI-lea comunică faptul că «n-a vorbit niciodată cu profesorul Döllinger despre Fatima», afirmă clar că dezvăluirile atribuite profesorului Döllinger despre această temă «sunt pure invenţii, absolut neadevărate» şi confirmă cu hotărâre: «publicarea celui de-al Treilea Secret de la Fatima este completă»". Aşadar dezminţirea este triplă: Ratzinger afirmă neveridicitatea circumstanţei (dialogul cu teologul german despre Fatima); a conţinutului (cuvintele negative ale Mariei despre Conciliu şi liturghia rezultată din reforma liturgică) precum şi repetarea obsesivă cu privire la secretul nedezvăluit.

Misterul viziunii

Secretul de la Fatima este conţinut într-o viziune pe care cei trei păstoraşi o primesc în 1917. Primele două părţi, referitoare la viziunea iadului, la al doilea război mondial şi la consacrarea Rusiei, sunt revelate repede. În timp ce partea a treia este destinată numai Papei. Sora Lucia dos Santos scrie al treilea secret în ianuarie 1944 şi-l încredinţează episcopului de Leiria-Fatima, José Alves Correia da Silva, în iunie din acelaşi an. Episcopul îl trimite în Vatican, la cererea Sfântului Scaun, în primăvara anului 1957, în ultima parte a pontificatului lui Pius al XII-lea. s-a spus mereu că va trebui făcut public în 1960, însă Ioan al XXIII-lea, precum şi Paul al VI-lea, consideră să nu facă asta. Ioan Paul al II-lea, în mai 2000, este cel care se decide şi propune o interpretare a viziunii - martiriul unui Papă, "episcopul îmbrăcat în alb", şi al atâtor creştini - care-l vede protagonist cu atentatul suferit în 1981. Prefectul de atunci al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Joseph Ratzinger, susţine operaţiunea şi scrie un comentariu la viziunea profetică, ce este prezentată drept ceva ce aparţine de acum trecutului. Ulterior, acelaşi Ratzinger, devenit Papă, va părea mai puţin înclinat să considere închisă complet profeţia de la Fatima, gândindu-se la martiriul creştinilor care desigur nu s-a încheiat cu căderea comunismului, precum şi la atacurile pe care Biserica le îndură din interiorul său, de la păcatul membrilor săi.

Numai o viziune. Şi cuvintele?

Îndoielile care au fost propuse după publicarea textului din anul 2000 din partea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei pot fi conduse la două probleme. Prima se referă la o frază rămas în suspensie în a patra memorie scrisă de sora Lucia, acolo unde ea atribuie Sfintei Fecioare Maria aceste cuvinte: "În Portugalia se va păstra mereu dogma credinţei, etc.". Pare evident din context că este vorba despre cuvinte din apariţie referite la viziunea celui de-al treilea secret. Participarea păstoraşilor vizionari la evenimentul apariţiilor nu era pe acelaşi nivel pentru toţi trei. De fapt, în timp ce sora Lucia o vedea pe Sfânta Fecioară Maria, asculta glasul ei şi putea să-i vorbească, Iacinta Marto putea să vadă şi să asculte dar nu să vorbească, în timp ce Francisc Marto putea numai să vadă dar nu auzea nimic. Aşadar Francisc, verişorul Luciei, a putut mereu să vadă totul, inclusiv viziunea iadului, dar n-a auzit niciodată nimic din cuvintele spuse de Sfânta Fecioară Maria, care în schimb erau percepute de sora şi de verişoara lui. Confirmă asta însăşi sora Lucia în a patra "memorie" a sa, datată 1941. Apariţia, vorbind despre a treia parte a secretului, s-ar fi adresat cu aceste cuvinte Luciei şi Iacintei: "Lui Francisc da, puteţi să-i spuneţi". Din acest amănunt unii deduc că al treilea secret nu conţinea numai o viziune - aceea a martiriului creştinilor şi al Papei - ci şi un ansamblu de cuvinte care o însoţeau şi o interpretau. În interogatoriul Luciei, în timpul procesului canonic din 1924, vizionara a declarată în privinţa celei de-a treia părţi a secretului: "Apoi Doamna ne-a spus câteva cuvinte scurte, recomandându-ne să nu le spunem nimănui, decât numai lui Francisc".

Dubla scrisoare închisă

A doua problemă se referă la istoria textului secretului. Când ajunge în Vatican, este păstrat într-o casetă de lemn în apartamentul Papei Pius al XII-lea. şi este depozitat şi la Sfântul Oficiu de atunci. În fascicolul publicat de Sfântul Scaun în anul 2000, intitulat "Mesajul de la Fatima", se afirmă că Ioan al XXIII-lea a citit secretul, dar a decis să nu-l publice. Apoi se spune că Paul al VI-lea a cerut textul de la Sfântul Oficiu şi l-a citit la 27 martie 1965, aproape la trei ani după alegere. Însă fostul secretar al Papei Ioan, Loris Capovilla, a făcut afirmaţii care nu coincid cu această reconstruire. Capovilla, care după moartea Papei Roncalli a rămas să lucreze în anticamera succesorului său, a povestit că Montini l-a întrebat chiar pe el, joi 27 iunie 1963 - aşadar la doar şase zile după ce a devenit Papă şi încă înainte de ceremonia solemnă de încoronare, care a avut loc la 29 iunie - unde era ascuns al treilea secret, pentru că nu-l găsea. Capovilla a spus că plicul cu secretul "se află în caseta de la biroul numit Barbarigo în dormitor". Acolo colaboratorii lui Paul al VI-lea l-au recuperat. Incongruenţa dintre publicarea vaticană şi cuvintele lui Capovilla lasă să se înţeleagă că în realitate pot să existe două texte: primul era păstrat în apartamentul Papei, al doilea în arhivele Sfântului Oficiu. Ar fi vorba, după o ipoteză nedovedită, de două părţi distincte ale celui de-al treilea secret (care este la rândul său numai a treia parte dintr-o unică revelaţie). Textul păstrat în arhive ar conţine numai viziunea - adică aceea revelată de Vatican în 2000 - în timp ce plicul care era în apartamentul papal ar păstra explicaţia acelei viziuni, cuvintele de comentariu rostite de Sfânta Fecioară Maria.

Posibile explicaţii

"Fatimiştii" se declară siguri că unica explicaţie posibilă la aceste incongruenţe este existenţa a două texte separate: viziunea şi interpretarea. Al doilea text n-ar fi fost revelat pentru că este prea catastrofic şi apocaliptic, sau pentru că este negativ faţă de Conciliu şi de reforma liturgică. Această ultimă ipoteză care provoacă frenezia celor care atribuie - naiv din punct de vedere istoric şi interesat din punct de vedere al bătăliilor infra-ecleziale - Conciliului al II-lea din Vatican criza credinţei, secularizarea şi aproape toate relele Bisericii. Convinşi că dacă totul ar fi rămas cristalizat ca în timpurile lui Pius al XII-lea n-ar fi existat secularizarea, criza vocaţiilor şi a familiei, etc. Însă rămâne de explicat cum de Ioan Paul al II-lea a decis să publice numai o parte din al treilea mister, în loc să continue să menţină totul încă sub cheie. Şi nu se poate exclude, în schimb, că incongruenţele sunt datorate, mai simplu, existenţei nu a două texte diferite ci a două copii distincte ale aceluiaşi secret păstrate în locuri diferite. O altă posibilă explicaţie este legată de multele scrieri ale sorei Lucia, care a continuat să primească viziuni şi mesaje, transferându-le în Vatican. Este posibil ca Pontifii să fi avut îndoieli şi dificultăţi în a distinge mesajul autentic al apariţiei de interpretările vizionarei.

Cuvintele lui Amato

Ceea ce a fost afirmat de Benedict al XVI-lea, în dezminţirea care reprezintă una dintre foarte rarele ieşiri ale sale de când a renunţat la papalitate, a fost reafirmat în urmă cu un an şi de cardinalul prefect al Congregaţiei Sfinţilor, Angelo Amato, care înainte de a ajunge la "fabrica de aureole" a fost numărul doi din Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. "Spun imediat că nu există un al patrulea secret" de la Fatima "nici nu există alte secrete ascunse", a afirmat el în mai 2015. "Când eram secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei - a scris cardinalul - am avut privilegiul să am în mână şi să citesc manuscrisele originale referitoare la secretele de la Fatima şi mesajul lor. Le-am meditat îndelung pentru că aruncă o lumină de credinţă şi de speranţă asupra evenimentelor foarte triste din secolul trecut şi nu numai. Amintim că secolul al XX-lea, pronosticat ca timp dominat de raţiune şi de fraternitatea dintre popoare, în realitate a fost o perioadă tragică pentru creştinism, persecutat şi asuprit în multe părţi ale lumii. Fără a lua în considerare cele două războaie mondiale, staţiunile cele mai tragice ale acestei Via Crucis evanghelice au fost în ordine genocidul armean, reprimarea mexicană, persecuţia spaniolă, măcelurile naziste, exterminarea comunistă şi, în această primă parte a celui de-al treilea mileniu, persecuţia islamistă. Sunt milioane victimele ideologiilor rele, care au generat şi încă generează conflicte, uri şi diviziuni".

(După Vatican Insider, 23 mai 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 28.