Astfel i-a "cucerit" incinerarea pe catolici

De Mauro Pianta

Biserica Catolică o tolerează fără a o recomanda, şi totuşi tot mai mulţi italieni aleg incinerarea. Un proces care pare de neoprit: ultimele date Istat disponibile referitoare la anul 2014 semnalează că această opţiune este aleasă în aproape 20% (mai precis 19,71%) din cazurile de deces şi estimări neoficiale vorbesc, pentru anul 2015, de un procent care depăşeşte cu mult pragul de 20%. În urmă cu zece ani datul se oprea la 8%.

În 2012, CEI a publicat o nouă ediţie a "Ritualului Înmormântării" în care este tratată şi tema incinerării. Biserica nu se opune, dar continuă să considere îngroparea forma cea mai potrivită pentru a exprima credinţa în învierea trupului şi a favoriza amintirea şi rugăciunea din partea rudelor şi prietenilor.

Cât priveşte celelalte confesiuni religioase, lumea protestantă permite incinerarea, contrar cu ceea ce se întâmplă pentru credincioşii din Bisericile ortodoxe, din islam şi din ebraism.

Dar pentru ce se răspândeşte aşa de rapid această practică în dauna înhumării, a îngropării în pământ? Răspunde Giovanni Pollini, administrator naţional al federaţiei italiene pentru incinerare (peste 150 de mii de înscrişi). "Motivele sunt multe. Desigur, există cazurile extreme al celui care cere să se disperseze resturile sale pe terenul de fotbal al echipei pe care o iubeşte sau al celui care intenţionează în acest mod să marcheze propriul nihilism. Dar în cea mai mare parte a cazurilor persoanele recurg la ea deoarece costă mai puţin decât înmormântarea şi decât mormântul, deoarece nu vor să deranjeze rudele după deces sau nu vor să sustragă spaţiu preţios celor vii. Ştiţi câte femei bătrâne ne spun: «Fiul meu nu-mi telefonează acum când sunt vie, să nu ne aşteptăm să vină să mă viziteze la cimitir». În sfârşit, pentru mulţi incinerarea reprezintă un mod «ecologic» pentru a se reuni cu natura...".

Iată, tocmai dimensiunea ecologică a incinerării, reunirea cu o natură înţeleasă în mod panteist care deci îl înlocuieşte pe Dumnezeu, a ridicat mereu unele perplexităţi în lumea catolică.

Observă sociologul Massimo Introvigne: "Incinerarea, din gest de ruptură faţă de catolicism, a ajuns să facă parte şi din obiceiul catolicilor. Astăzi n-aş face din ea o chestiune ideologică-doctrinală. Spuse fiind acestea, este de netăgăduit că anumite semne, ca de exemplu faptul de a nu mânca vinerea carne sau chiar înhumarea, aveau o elocvenţă a lor şi socială şi sociologică. Îndeosebi înhumarea avea o valenţă educativă: ea îi deosebea pe creştini de păgâni, trupul pus ca o sămânţă în pământ (in-humus) destinat să reînflorească, să învie".

Adaugă un istoric ca Franco Cardini: "Biserica a fost contrară incinerării pentru că încă din timpurile Revoluţiei Franceze, gânditori liberi, atei, materialişti şi masoni au făcut din ea exprimarea propriului anticlericalism. Practica a fost condamnată formal de dreptul canonic: celui care dispunea recurgerea la ea îi era aplicată privarea de sacramente şi de înmormântare ecleziastică. Va trebui să se aştepte luna iulie a anului 1963 pentru ca papa de atunci, Paul al VI-lea, dispărând anumite condiţii istorice şi culturale, «să libereze» practica incinerării cu condiţia ca să nu fie aleasă «din ură faţă de religia catolică». O decizie pe care am primit-o cu bucurie pentru că personal am simţit mereu o anumită repulsie faţă de înhumare".

Din punct de vedere teologic este greu să se spună că Paul al VI-lea a greşit. Cuvântul părintelui Roberto Repole, preşedintele Asociaţiei Teologilor Italieni: "Dumnezeu nu are nevoie de oasele noastre pentru a ne învia în ultima zi. Domnul va reuşi să recompună trupurile chiar dacă unul le-a ars sau dacă au fost pulverizate în vreun accident. Clar că pericolul insinuării unei concepţii panteiste în incinerare există şi trebuie vegheat caz cu caz. Îngroparea în pământ permite o elaborare a doliului mai treptată, o dezlipire mai puţin imediată. Şi probabil în creşterea fenomenului incinerării putem citi un ulterior indiciu al greutăţii societăţii contemporane de a sta în faţa morţii".

(După Vatican Insider, 21 mai 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 72.