Cardinalul Amato vorbeşte despre milostivire în viaţa sfinţilor

Ca lămâia şi mirtul

De Nicola Gori

În ajunul sărbătorii milostivirii divine, instituită de Ioan Paul al II-lea în 2000 şi celebrată în duminica a doua a Paştelui, este deosebit de actuală amintirea sfinţilor care au interpretat-o în trăirea lor zilnică. Începând de la sora Faustina Kowalska, soră care a primit de la Cristos secretele devoţiunii faţă de milostivirea divină, până la maica Tereza de Calcutta, care a făcut-o tangibilă cu gesturile sale de caritate. Vorbeşte despre asta cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, în acest interviu acordat ziarului nostru.

Milostivirea este numai o atitudine filantropică sau este o dimensiune constitutivă a sfinţeniei?

În cultura creştină cuvântul milostivire are multe semnificaţii şi poate să indice caritate, bunătate, iertare. Ea include şi o multitudine de gesturi, pe care tradiţia le-a concretizat în paisprezece comportamente practice, aşa-numitele fapte de milostenie trupească şi sufletească. Este vorba despre manifestări care încă de la început i-au caracterizat pe adepţii lui Cristos, de multe ori în contrast cu o anumită cultură a timpului, care considera compasiunea, mila ca o slăbiciune umană. De exemplu, stoicii o considerau o boală a sufletului, care ar tulbura pacea celui înţelept. Totuşi, trebuie adăugat că asta nu-l împiedica pe Cicero să considere milostivirea un semn de înţelepciune "propriu omului bun" şi să condamne ca absurdă concepţia stoică. Însă milostivirea creştină nu este numai expresie filantropică, ci are rădăcini teologice profunde. Milostiv este calificativul numelui însuşi al lui Dumnezeu, aşa cum i-a fost revelat lui Moise: "Domnul, Dumnezeu milostiv şi îndurător, încet la mânie şi bogat în har şi în fidelitate". Această urmă preţioasă a bunătăţii divine se afirmă pe deplin în revelaţia neotestamentară a lui Dumnezeu ca iubire. Magnificat-ul Mariei este cântarea milostivirii divine, care din neam în neam rămâne peste cei care se tem de El.

Cum au interpretat sfinţii milostivirea divină?

Dacă milostivirea este iubirea pasionată a lui Dumnezeu faţă de creaturile sale, ea exprimă şi caritatea intensă a sfântului faţă de aproapele. Pentru Toma de Aquino virtutea milostivirii este în armonie cu dreptatea, fără de care milostivirea ar fi cruzime. În acord cu realitatea biblică, Toma de Aquino afirmă că este propriu lui Dumnezeu să aibă milostivire. Motiv pentru care a fi milostivi înseamnă a ne arăta fii autentici ai lui Dumnezeu: "Fiţi milostivi după cum Tatăl vostru ceresc este milostiv". Sfinţii au parfumat istoria cu balsamul milostivirii. În sărbătoarea ebraică Sukkot - sau sărbătoarea Corturilor - există următorul rit. Se leagă patru plante: lămâi, mirt, salcie şi palmier. Strânse împreună, mirosul lămâii şi al mirtului se transmite şi celorlalte două plante neparfumate. Şi astfel parfumul se împătreşte. Milostivirea, ca parfum de caritate, este adică efuzivă şi supraabundentă. În acest mod parfumul faptelor bune ale sfinţilor contagiază în mod benefic slăbiciunea şi fragilitatea umană.

Există sfinţi marcaţi în mod deosebit de milostivire?

Ea atinge transversal pe toţi sfinţii şi califică cel mai bine eroismul lor virtuos. Dacă vrem să dăm câteva nume, aş cita-o de exemplu pe maica Tereza de Calcutta, care va fi canonizată la 4 septembrie, cunoscut peste tot ca femeia compasiunii imense faţă de cei săraci, marginalizaţi, bolnavi, adică toţi aceia care sunt numiţi rebuturile omenirii. Pentru aceasta a întemeiat congregaţia misionarelor carităţii, pentru a mărturisi în concreteţea faptelor prezenţa milostivirii divine în aşa-numitelor periferii ale lumii. Maica Tereza a revelat secretul inimii sale milostive într-un colocviu cu un tânăr preot, Angelo Comastri, astăzi cardinal. Într-o întâlnire întâmplătoare, sora l-a întrebat dintr-o dată: "Câte ore vă rugaţi în fiecare zi?". Preotul, surprins, se aştepta la o chemare la caritate şi la o invitaţie de a-i iubi mai mult pe săraci. În schimb maica îl întreba câte ore se ruga. Apoi luându-i mâinile într-ale sale a spus: "Fiul meu, fără Dumnezeu suntem prea săraci pentru a-i putea ajuta pe săraci! Aminteşte-ţi: eu sunt numai o sărmană femeie care se roagă. Rugându-mă, Dumnezeu îmi pune iubirea sa în inimă şi astfel pot să-i iubesc pe săraci. Rugându-mă!". Pentru ea milostivirea venea ca ploaia din cer din unirea cu Dumnezeu în rugăciune. După ce a luat premiul Nobel în 1979, când se întorcea de la Oslo, maica Tereza s-a oprit la Roma. Jurnaliştii s-au îmbulzit ca s-i intervieveze şi ea i-a primit cu răbdare punând în mâna fiecăruia o mică medalie a Neprihănitei. Unui jurnalist care i-a manifestat convingerea că după moartea sa lumea va fi aceeaşi ca înainte, plină de răutate, ea a răspuns cu simplitate: "Vedeţi, eu nu m-am gândit niciodată că pot să schimb lumea! Am încercat numai să fiu o picătură de apă curată, în care să poată străluci iubirea lui Dumnezeu. Vi se pare puţin?". Apoi, în tăcerea emoţionată a jurnaliştilor a continuat: "Încercaţi să fiţi şi dumneavoastră o picătură curată şi astfel vom fi în doi. Sunteţi căsătorit?". "Da, maică". "Spuneţi-i şi soţiei dumneavoastră, astfel vom fi în trei. Aveţi copii?". "Trei copii, maică". "Spuneţi-le şi copiilor dumneavoastră, astfel vom fi în şase...". Aşadar invita la contagierea benefică a milostivirii.

Alte exemple?

S-ar putea cita sfinţii spitaliceşti, ca Ioan al lui Dumnezeu, Camil de' Lellis, care au făcut din milostivire programul apostolatului lor în favoarea bolnavilor; sfinţii carităţii, ca Vincenţiu de Paul, Maximilian Kolbe, Faustina Kowalska; sfinţii educatori ai tineretului, ca Ioan Bosco. Aici aş vrea să-l amintesc pe Ioan Paul al II-lea, Papa care, începând din anul 2000, a celebrat duminica a II-a a Paştelui ca duminica milostivirii divine. Pontiful, cu enciclica Dives in misericordia din 30 noiembrie 1980, a deschis larg fereastra asupra paradisului, revelându-ne faţa Tatălui, bogat în milostivire faţă de toţi. Însă galeria sfinţilor maeştri de milostivire nu se opreşte la puţinii pe care i-am citat. Toţi sfinţii sunt atinşi de milostivirea divină, devenind slujitori ai săi. Toţi sunt fii ai Mamei milostivirii, capodoperă a milostivirii divine. Convocând anul jubiliar al milostivirii Papa Francisc afirmă despre Maria: "A păstrat în inima sa milostivirea divină în sintonie perfectă cu Fiul său Isus". Ea este cea care, cu simţ matern, îi formează pe credincioşi la exercitarea milostivirii, educându-i s-o trăiască prin faptele de milostenie trupească şi sufletească. În sfârşit, sunt multe congregaţiile masculine şi feminine marcate de carisma milostivirii. În acest an jubiliar ele îi răspândesc parfumul în lumea întreabă, mai ales în inimile celor mici şi ale atâtor nevoiaşi din lume.

La ce foloseşte canonizarea sfinţilor?

Încă din primele secole Biserica i-a celebrat pe martiri şi pe sfinţi ca eroi ai Evangheliei, care cu viaţa lor virtuoasă şi mărturia lor martirică au arătat frumuseţea urmării lui Isus, primul martir şi cel de trei ori sfânt. În această privinţă putem aminti că numărul martirilor din primele trei secole oscilează, în mărturiile istoricilor, între zece mii şi o sută de mii, chiar dacă nu lipsesc unii care fac să crească mult această ultimă cifră. Nici nu este posibil a fixa cu precizie numărul sfinţilor canonizaţi între secolele al III-lea şi al VIII-lea pe baza acelei vox populi sau a lui sensus fidelium sau a opinio sanctitatis comună, ţinând cont şi de faptul că, până în secolul al XIII-lea, era în vigoare canonizarea episcopală. În orice caz pentru a avea o primă informaţie cu privire la numele sfinţilor, s-ar putea enumera cei prezentaţi în editio typica din 2001 a Martyrologium romanum. După cum se vede, se canonizează un slujitor al lui Dumnezeu, fie din cauza sfinţeniei vieţii sale virtuoase fie a mărturiei martiriului său. Propunându-l veneraţiei credincioşilor, Biserica afirmă că, fiind prieten al lui Dumnezeu, sfântul devine mijlocitor de haruri şi de favoruri cereşti pentru credincioşii încă peregrini pe pământ. Sfinţii susţin Biserica în lupta sa continuă împotriva răului şi, în acelaşi timp, oxigenează societatea cu aerul curat al bunătăţii lor şi al carităţii lor milostive.

(După L'Osservatore Romano, 1 aprilie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.