Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat aderenţilor la Drumul Neocatecumenal (18 martie 2016)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc şi vă mulţumesc, pentru că aţi venit aşa de numeroşi. Un salut special celor care urmează să plece! Aţi primit chemarea de a evangheliza: îl binecuvântez pe Domnul pentru asta, pentru darul Drumului şi pentru darul fiecăruia dintre voi. Aş vrea să subliniez trei cuvinte pe care Evanghelia tocmai vi le-a încredinţat, ca un mandat pentru misiune: unitate, glorie şi lume.

Unitate. Isus îl roagă pe Tatăl pentru ca ai săi să fie "desăvârşiţi în unire" (In 17,23): vrea ca să fie între ei "una" (v. 22), ca El şi Tatăl. Este ultima sa cerere înainte de Pătimire, cea mai din inimă: ca să fie comuniune în Biserică. Comuniunea este esenţială. Duşmanul lui Dumnezeu şi al omului, diavolul, nu poate nimic împotriva Evangheliei, împotriva forţei umile a rugăciunii şi a sacramentelor, dar poate face mult rău Bisericii ispitind omenitatea noastră. Provoacă îngâmfarea, judecata asupra altora, închiderile, dezbinările. El însuşi este "dezbinătorul" şi începe adesea prin a ne face să credem că suntem buni, eventual mai buni decât ceilalţi: astfel are terenul pregătit pentru a semăna neghina. Este ispita tuturor comunităţilor şi se poate insinua şi în carismele cele mai frumoase ale Bisericii.

Voi aţi primit o mare carismă, pentru reînnoirea baptismală a vieţii; de fapt, se intră în Biserică prin Botez. Fiecare carismă este un har al lui Dumnezeu pentru a mări comuniunea. Însă carisma se poate deteriora atunci când ne închidem sau ne mândrim, când vrem să ne deosebim de ceilalţi. De aceea trebuie păstrată. Păstraţi carisma voastră! Cum? Urmând calea maestră: unitatea umilă şi ascultătoare. Dacă există aceasta, Duhul Sfânt continuă să acţioneze, aşa cum a făcut în Maria, deschisă, umilă şi ascultătoare. Este mereu necesar să se vegheze asupra carismei, purificând eventualele excese umane prin căutarea unităţii cu toţi şi ascultarea faţă de Biserică. Astfel se respiră în Biserică şi cu Biserica; astfel se rămâne fii docili ai "Sfintei Maici Biserici Ierarhice", cu "sufletul pregătit şi prompt" pentru misiune (cf. Sf. Ignaţiu de Loyola, Exerciţii spirituale, 353).

Subliniez acest aspect: Biserica este Mama noastră. Aşa cum copiii poartă imprimată pe faţă asemănarea cu mama, tot aşa noi toţi ne asemănăm cu Mama noastră, Biserica. După Botez nu mai trăim ca indivizi izolaţi, ci am devenit bărbaţi şi femei de comuniune, chemaţi să fim făcători de comuniune în lume. Pentru că Isus nu numai că a întemeiat Biserica pentru noi, ci ne-a întemeiat pe noi ca Biserică. Biserica nu este un instrument pentru noi: noi suntem Biserica. De ea suntem renăscuţi, de ea suntem hrăniţi cu Pâinea vieţii, de la ea primim cuvinte de viaţă, suntem iertaţi şi însoţiţi acasă. Aceasta este rodnicia Bisericii, care este Mamă: nu este o organizaţie care caută adepţi, sau un grup care merge înainte urmând logica ideilor sale, ci este o Mamă care transmite viaţa primită de la Isus.

Această rodnicie se exprimă prin slujirea şi conducerea păstorilor. De fapt, şi instituţia este o carismă, pentru că îşi înfige rădăcinile în acelaşi izvor, care este Duhul Sfânt. El este apa vie, dar apa poate continua să dea viaţă numai dacă planta este bine îngrijită şi curăţată. Adăpaţi-vă la izvorul iubirii, Duhul, şi îngrijiţi-vă, cu delicateţe şi respect, de întregul organism eclezial, în special de părţile cele mai fragile, pentru ca să crească totul împreună, armonios şi rodnic.

Al doilea cuvânt: glorie. Înainte de Pătimirea sa, Isus prevesteşte că va fi "glorificat" pe cruce: acolo va apare gloria sa (cf. In 17,5). Dar este o glorie nouă: gloria lumească se manifestă atunci când suntem importanţi, admiraţi, când avem bunuri şi succes. În schimb gloria lui Dumnezeu se revelează pe cruce: este iubirea, care acolo străluceşte şi se răspândeşte. Este o glorie paradoxală: fără zgomot, fără câştig şi fără aplauze. Dar numai această glorie face Evanghelia rodnică. Tot aşa şi Maica Biserică este rodnică atunci când imită iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se propune şi niciodată nu se impune. Ea este umilă, acţionează ca ploaia în pământ, ca aerul care se respiră, ca o mică sămânţă care aduce rod în tăcere. Cine vesteşte iubirea nu poate s-o facă decât cu acelaşi stil de iubire.

Şi al treilea cuvânt pe care l-am ascultat este lume. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea" încât l-a trimis pe Isus (cf. In 3,16). Cine iubeşte nu stă departe, ci merge în întâmpinare. Voi veţi merge în întâmpinarea atâtor oraşe, a atâtor ţări. Dumnezeu nu este atras de mondenitate, dimpotrivă, o detestă; dar iubeşte lumea pe care a creat-o şi îi iubeşte pe fiii săi din lume aşa cum sunt, acolo unde trăiesc, chiar dacă sunt "depărtaţi". Nu va fi uşoară pentru voi viaţa în ţări îndepărtate, în alte culturi, nu vă va fi uşor. Dar este misiunea voastră. Şi acest lucru îl faceţi din iubire, din iubire faţă de Maica Biserică, faţă de unitatea acestei mame rodnice; faceţi asta pentru ca Biserica să fie mamă şi rodnică. Arătaţi copiilor privirea tandră a Tatălui şi consideraţi un dar realităţile pe care le veţi întâlni; familiarizaţi cu culturile, limbile şi obiceiurile locale, respectându-le şi recunoscând seminţele de har pe care Duhul deja le-a semănat. Fără a ceda în faţa ispitei de a transplanta modele dobândite, semănaţi prima vestire: "ceea ce este mai frumos, mai mare, mai atrăgător şi în acelaşi timp mai necesar" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 35). Este vestea cea bună care trebuie mereu să revină, altminteri credinţa riscă să devină o învăţătură rece şi fără viaţă. Apoi, a evangheliza ca familii, trăind unitatea şi simplitate, este deja o vestire de viaţă, o mărturie frumoasă, pentru care vă mulţumesc mult. Şi vă mulţumesc, în numele meu, dar şi în numele întregii Biserici pentru acest gest de a merge, a merge spre necunoscut şi chiar a suferi. Pentru că va fi suferinţă, dar va fi şi bucuria gloriei lui Dumnezeu, gloria care este pe Cruce. Vă însoţesc şi vă încurajez şi vă cer, vă rog, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Eu rămân aici, dar cu inima merg cu voi.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 26.