Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 30 martie 2016

12. Milostivirea şterge păcatul

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Terminăm astăzi catehezele despre milostivirea în Vechiul Testament şi facem asta meditând Psalmul 51, numit Miserere. Este vorba despre o rugăciune penitenţială în care cererea de iertare este precedată de mărturisirea păcatului şi în care cel ce se roagă, lăsându-se purificat de iubirea Domnului, devine o creatură nouă, capabilă de ascultare, de fermitate a spiritului şi de laudă sinceră.

"Titlul" pe care tradiţia ebraică antică l-a pus acestui Psalm face referinţă la regele David şi la păcatul său cu Betsabea, soţia lui Urie hetitul. Cunoaştem bine evenimentul. Regele David, chemat de Dumnezeu să păstorească poporul şi să-l conducă pe drumurile ascultării faţă de Legea divină, trădează propria misiune şi, după ce a comis adulter cu Betsabea, îi ucide soţul. Urât păcat! Profetul Natan îi dezvăluie păcatul său şi îl ajută să-l recunoască. Este momentul reconcilierii cu Dumnezeu, în mărturisirea propriului păcat. Şi aici David a fost umil, a fost mare!

Cine se roagă cu acest Psalm este invitat să aibă aceleaşi sentimente de căinţă şi de încredere în Dumnezeu pe care le-a avut David când s-a corectat şi, deşi era rege, s-a umilit fără a-i fi teamă să mărturisească păcatul şi să arate propria mizerie Domnului, convins însă de certitudinea milostivirii sale. Şi nu era un păcat mic, o mică minciună, cel pe care-l făcuse: făcuse un adulter şi un asasinat!

Psalmul începe cu aceste cuvinte de implorare:

"Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate;
şi după mulţimea îndurărilor tale
şterge fărădelegea mea.
Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu" (v. 3-4).

Invocaţia este adresată Dumnezeului milostivirii pentru ca, mişcat de o iubire mare ca aceea a unui tată sau a unei mame, să aibă milă, adică să facă har, să arate favoarea sa cu bunăvoinţă şi înţelegere. Este un apel din inimă adresat lui Dumnezeu, singurul care poate să elibereze de păcat. Sunt folosite imagini foarte plastice: şterge, spală-mă, curăţă-mă. Se manifestă, în această rugăciune, adevărata necesitate a omului: singurul lucru de care avem nevoie cu adevărat în viaţa noastră este acela de a fi iertaţi, eliberaţi de rău şi de consecinţele sale de moarte. Din păcate, viaţa ne face să experimentăm de atâtea ori aceste situaţii; şi înainte de toate în ele trebuie să ne încredem în milostivire. Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru. Să nu uităm asta: Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru! "Părinte, eu nu ştiu să spun, am făcut atâtea lucruri, mari!". Dumnezeu este mai mare decât toate păcatele pe care noi le putem face. Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru. Spunem asta împreună? Toţi împreună: "Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru!". Încă o dată: "Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru!". Încă o dată: "Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru!". Şi iubirea sa este un ocean în care putem să ne cufundăm fără frica de a fi acoperiţi: a ierta pentru Dumnezeu înseamnă a ne da certitudinea că El nu ne abandonează niciodată. Orice lucru putem să ne reproşăm, El este încă şi mereu mai mare decât toate (cf. 1In 3,20), pentru că Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru.

În acest sens, cine se roagă cu acest Psalm caută iertarea, mărturiseşte propriul păcate, dar recunoscându-l celebrează dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu. Şi apoi iar cere har şi milostivire. Psalmistul se încredinţează bunătăţii lui Dumnezeu, ştie că iertarea divină este foarte eficace, deoarece creează ceea ce spune. Nu ascunde păcatul, ci îl distruge şi îl şterge; dar îl şterge chiar din rădăcină, nu cum fac în curăţătorie când ducem o haină şi şterg o pată. Nu! Dumnezeu şterge păcatul nostru chiar din rădăcină, tot! De aceea penitentul redevine curat, orice pată este eliminată şi el este acum mai alb decât zăpada necontaminată. Noi toţi suntem păcătoşi. Este adevărat acest lucru? Dacă vreunul dintre voi nu se simte păcătos să ridice mâna... Nimeni? Toţi suntem păcătoşi.

Noi păcătoşii, cu iertarea, devenim creaturi noi, umplute de duh şi pline de bucurie. Acum o nouă realitate începe pentru noi: o inimă nouă, un duh nou, o viaţă nouă. Noi, păcătoşi iertaţi, care am primit harul divin, putem chiar să-i învăţăm pe alţii să nu mai păcătuiască. "Dar părinte, eu sunt slab, eu cad, cad". "Dar dacă tu cazi, ridică-te! Ridică-te!". Când un copil cade, ce face? Ridică mâna la mama, la tata pentru ca să-l ridice. Să facem acelaşi lucru! Dacă tu cazi din slăbiciune în păcat, ridică mâna ta: Domnul o prinde şi te va ajuta să te ridici. Aceasta este demnitatea iertării lui Dumnezeu! Demnitatea care ne dă iertarea lui Dumnezeu este aceea de a ne ridica, de a sta mereu în picioare, pentru că El a creat bărbatul şi femeia pentru ca să stea în picioare.

Spune Psalmistul:

"Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu.
[...]
Atunci voi învăţa pe cei fără de lege căile tale
şi cei păcătoşi la tine se vor întoarce" (v. 12.15).

Iubiţi fraţi şi surori, iertarea lui Dumnezeu este ceea ce avem nevoie cu toţii şi este semnul cel mai mare al milostivirii sale. Un dar pe care orice păcătos iertat este chemat să-l împărtăşească împreună cu orice frate şi soră pe care îi întâlneşte. Toţi cei pe care Domnul i-a pus lângă noi, rudele, prietenii, colegii, enoriaşii... toţi, ca şi noi, au nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. Este frumos să fii iertat, dar şi tu, dacă vrei să fii iertat, iartă la rândul tău. Iartă! Să ne dea Domnul, prin mijlocirea Mariei, Mama milostivirii, să fim martori ai iertării sale, care purifică inima şi transformă viaţa. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.