Papa și privirea Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe
De Andrea Tornielli
"Dorința mea cea mai intimă - a spus papa Francisc în timpul zborului Roma-Havana - este să mă opresc în fața Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe, acel mister care se studiază, se studiază, se studiază și nu există explicații umane". Papa s-a referit la misterul formării imaginii Fecioarei metise. "Chiar și studiul cel mai științific spune: «Dar acesta este un lucru al lui Dumnezeu»".
Imaginea mariană a Sfintei Fecioare de Guadalupe reprezintă o excepțională mărturie catehetică, ce permite și celor mai umili indigeni să înțeleagă esența misterului creștin al întrupării. De fapt, Sfânta Fecioară Maria apare cu pielea ușor întunecată și trăsături metise: poartă o tunică de culoare roșie care are desenate motive florale asemănătoare unul cu altul în afară de unul, pus în centrul pântecelui. Acea floare simbolică diferită de celelalte este o imagine care amintește, în tradiția indigenă, divinitatea. În afară de asta poartă un brâu tipic utilizat de femeile însărcinate. Indigenii care o privesc înțeleg imediat că este vorba despre o femeie care-l poartă în sân pe Dumnezeu.
La 9 decembrie 1531, indianului Juan Diego, convertit în 1524 la creștinism, i-a apărut o tânără care s-a prezentat ca "perfecta pururea Fecioară sfântă Maria". Omul urca pe colina Tepeyac, la periferia nordică din actualul Ciudad de Mexico, pentru a merge la o lecție de catehism și cererea pe care Sfânta Fecioară i-a adresat-o a fost să construiască în acel loc "mica mea casă sacră". Juan Diego a mers imediat la episcopul orașului, franciscanul Juan de Zumárraga, care însă i-a cerut un semn pentru a fi sigur că era vorba realmente despre un fenomen supranatural. După alte două viziuni, la 10 și la 11 decembrie, indianul a avut ultima apariție la 12 decembrie. Fecioara i-a indicat să adune flori care în acea perioadă nu trebuiau să îmbobocească și să le ducă episcopului ca semn.
Juan Diego a urmat cu fidelitate indicațiile și, imediat ce a arătat monseniorului de Zumárraga mantia, sub florile lăsate să cadă pe pământ, a apărut imaginea Sfintei Fecioare Maria, încă vizibilă. Episcopul s-a preocupat imediat pentru construirea unei capele pe locul apariției, gata deja la 26 decembrie. Sărbătoarea sfântului Juan Diego se celebrează la 9 decembrie, în timp ce aceea a Stăpânei Noastre de Guadalupe este la 12 decembrie. Apariția a avut loc la doisprezece ani după ce corăbiile spaniolului Hernán Cortés au ajuns în ceea ce astăzi noi numim Mexic.
La nucleul original al imaginii au fost adăugate ulterior raze, o semilună sub picioare și un înger care o sprijină, în afară de stelele aurite pe mantia albastră. Doi studioși americani, Philip Serna Callahan, analist științific de pictură și prim tehnician de la Universitatea din Kansas, împreună cu Jody Brant Smith, "master of arts" în Universitatea din Miami, au încercat să descopere secretul imaginii folosindu-se de fotografia cu raze infraroșii.
Au descoperit că "figura originală cuprinde tunica roșie, mantia albastră, mâinile, fața și piciorul drept" și că "rămâne inexplicabil tipul de pigmenți cromatici folosiți" la aceste părți. Nu există urme de schiță, imaginea rezultă unică, neobișnuită, incomprehensibilă și irepetabilă. Fața este făcută cu culori necunoscute, în așa fel încât să exalte difracția luminii datorată țesutului lipsit de orice fundal, care conferă pielii o nuanță măslinie. Maria are o față metișă.
Trebuie spus apoi că țesutul tilma, lungime 168 de centimetri și lățime de 130, este compus din două bucăți cusute între ele și că urzeala pânzei este foarte rară. Este deja o minunăție că s-a păstrat așa de intact după ce a rămas timp de secole expus fumului lumânărilor. În 1789 un om de știință mexican, José Ignacio Bartolache, a pictat o copie a pânzei cu imaginea și a expus-o aproape de original: prin efectul silitrei și al intemperiilor s-a deteriorat în scurt timp. Florile de pe tunica roșie reprezintă perfect orografia Mexului de atunci, așa cum stelele de pe mantie sunt o reproducere fidelă a constelațiilor vizibile din Ciudad de Mexico în secolul al XVI-lea.
Dar există un mister în mister: pleoapele imaginii, observate mărind fotografiile, prezintă toate ramificațiile venoase ale ochiului uman. Și în pupilele Fecioarei, grație tehnicilor computeristicii digitale, omul de știință José Aste Tönsmann, prefesor la Cornell University americană, a putut observa că în ambii ochi apar amănunte cu precizie identică, imagini care au unghiuri și proporții asemănătoare cu acelea care s-ar prezenta în ochii unei persoane vii. Aceste imagini sunt așa de mici încât numai cu tehnicile de mărire până la de două mii de ori, astăzi disponibile, a fost posibil să fie găsite. Înainte n-a fost posibil.
În ochiul drept apare un grup familial indigen, o femeie cu un copil pe umăr și un bărbat cu o pălărie asemănătoare unui sombrero care îi privește. În ochiul stâng apare un om bătrân cu barbă, identificat cu episcopul Zumárraga. Imagini conforme așa-numitelor "legi oftalmologice" ale lui Purkinje și Sanson, cum se întâmplă numai în ochii vii. Este ca și cum imaginea Fecioarei s-ar fi "fixat" în pe mantia indigenului având în pupile scena exactă care se petrecea în acel moment în fața ochilor săi, când Juan Diego, după ce a stat la rând pentru a vorbi cu episcopul, ajuns în fața sa a deschis tilma pe care o avea înfășurată pentru a ține florile, dezvelind pentru prima dată imaginea mariană.
(După Vatican Insider, 13 februarie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 18.