Iași: Colindători la Episcopie
Ca în fiecare an grupuri de colindători au trecut pragul episcopiei din Iași pentru a aduce colindul lor. PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă, împreună cu preoții din casă, au primit grupuri de copii, tineri, seminariști și preoți care au vestit nașterea Domnului nostru Isus Cristos. Colindătorii au venit în perioada 13-23 decembrie.
Colindele sunt cântece tradiționale care își au originea în perioada precreștină. Termenul de "colindă" derivă din latinescul "kalendae". derivat din verbul "calare" ("a vesti"). Astfel, a colinda înseamnă a vesti.
Grupurile care ne-au colindat au fost: Parohiile "Adormirea Maicii Domnului" și "Sfântul Anton de Padova" din Iași, "Sfântul Mihail" și "Înălțarea Sfintei Cruci" din Săbăoani, "Inima Neprihănită a Mariei" și "Isus Bunul Păstor" din Roman, "Fericitul Ieremia" și "Sfânta Cruce" din Bacău, Gherăești, Valea Mare, Răducăneni, Adjudeni, Buhonca, Valea Lupului, Gioseni, Oțeleni, Bârzulești, Tămășeni, Frumoasa și Iugani, copiii de la Casa de copii "Sfânta Maria" din Barați și "Maria Montini Lavezzari", din Oituz, elevii de la liceele catolice din Bacău și Iași, tineri din Acțiunea Catolică, din Iași, și din Asociația Studenților Catolici, Iași; Centrul Diecezan Caritas; Seminarul "Don Orione", din Iași și și mai multe formații de la Liceul "O. Băncilă" și Conservatorul din Iași.
Un moment deosebit a fost oferit de corul preoților din decanatele de Bacău, Moinești și Vrancea care au dorit să ducă la rândul lor vestea nașterii Mântuitorului.
Mulțumim tuturor celor care ne-au colindat și au vestit nașterea pruncului Isus.
Vă dorim un an binecuvântat și plin de milostivirea lui Dumnezeu!
Pr. Claudiu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
13-23 decembrie: Iași: Colindători la Episcopie
lecturi: 12.