Papa Francisc: Angelus (27 decembrie 2015)
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Cât de bine cântă copiii aceștia. Foarte bine!
În climatul de bucurie care este propriu Crăciunului, celebrăm în această duminică sărbătoarea Sfintei Familii. Mă gândesc din nou la marea întâlnire de la Philadelphia, din septembrie; la atâtea familii întâlnite în călătoriile apostolice; și la cele din toată lumea. Aș vrea să le salut pe toate cu afect și recunoștință, în special în acest timp al nostru, în care familia este supusă la neînțelegeri și dificultăți de diferite feluri care o slăbesc.
Evanghelia de astăzi invită familiile să perceapă lumina de speranță care provine din casa de la Nazaret, în care s-a dezvoltat în bucurie copilăria lui Isus, care - spune sfântul Luca - "creștea în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor" (2,52). Nucleul familial al lui Isus, Maria și Iosif este pentru fiecare credincios, și în special pentru familii, o școală autentică a Evangheliei. Aici admirăm împlinirea planului divin de a face din familie o comunitate specială de viață și de iubire. Aici învățăm că fiecare nucleu familial este chemat să fie "biserică familială", pentru a face să strălucească virtuțile evanghelice și a deveni ferment de bine în societate. Trăsăturile tipice ale Sfintei Familii sunt: reculegerea și rugăciunea, înțelegerea reciprocă și respectul, spiritul de jertfă, munca și solidaritatea.
Din exemplul și din mărturia Sfintei Familii, fiecare familie poate să scoată indicații prețioase pentru stilul și alegerile de viață și poate să ia forță și înțelepciune pentru drumul de fiecare zi. Sfânta Fecioară Maria și sfântul Iosif învață să se primească copiii ca dar al lui Dumnezeu, să fie născuți și educați cooperând în mod minunat la opera Creatorului și dăruind lumii, în fiecare copil, un nou zâmbet. În familia unită copiii duc la maturizare existența lor, trăind experiența semnificativă și eficace a iubirii gratuite, a duioșiei, a respectului reciproc, a înțelegeri reciproce, a iertării și a bucuriei.
Aș vrea să mă opresc mai ales asupra bucuriei. Adevărata bucurie care se experimentează în familie nu este ceva întâmplător și neașteptat. Este o bucurie rod al armoniei profunde dintre persoane, care face să se guste frumusețea faptului de a fi împreună, de a se susține reciproc pe drumul vieții. Dar la baza bucuriei este mereu prezența lui Dumnezeu, iubirea sa primitoare, milostivă și răbdătoare față de toți. Dacă nu se deschide poarta familiei la prezența lui Dumnezeu și a iubirii sale, familia pierde armonia, prevalează individualismele și se stinge bucuria. În schimb familia care trăiește bucuria, bucuria vieții, bucuria credinței, o comunică în mod spontan, este sare a pământului și lumină a lumii, este plămadă pentru toată societatea.
Isus, Maria și Iosif să binecuvânteze și să ocrotească toate familiile din lume, pentru ca în ele să domnească seninătatea și bucuria, dreptatea și pacea, pe care Cristos născându-se le-a adus ca dar omenirii.
_______________
După Angelus
Iubiți frați și surori,
Gândul meu se îndreaptă în acest moment la numeroșii migranți cubanezi care se află în dificultate în America Centrală, dintre care mulți sunt victime ale traficului de ființe umane. Invit țările din regiune să reînnoiască generos toate eforturile necesare pentru a găsi o soluționare urgentă la această dramă umanitară.
Un salut călduros se îndreaptă astăzi spre familiile prezente în piață, spre voi toți! Mulțumesc pentru mărturia voastră. Domnul să vă însoțească cu harul său și să vă susțină în drumul vostru zilnic.
Vă salut pe voi toți, pelerini veniți din toate părțile lumii. Îndeosebi pe copiii din dieceza de Bergamo care au primit Mirul. Și mulțumesc și tuturor tinerilor și copiilor care au cântat așa de bine și vor continua să facă asta... Un cântec de Crăciun în cinstea familiilor.
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă mulțumesc iarăși pentru urările voastre și pentru rugăciunile voastre și vă rog să continuați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
Francisc
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 8.