"Avem nouă copii. E mai uşor decât a creşte unul"

De Domenico Agasso Jr.

Carmina şi Giovanni Donna d'Oldenico au nouă copii. Da, nouă copii. Dar nu sunt deloc epuizaţi, şi pentru că, spun ei, "este mai uşor a creşte nouă decât unul singur". Sunt cinci băieţi şi patru fete, de la 26 la 7 ani: Piero, Anna, Carlotta, Filippo, Matteo, Giuseppe, Tommaso, Agnese, Maddalena. "Cristos este educatorul lor şi al nostru", este cealaltă certitudine pe care o manifestă.

Familia lor este cea mai numeroasă din Torino şi, cu ocazia Sinodului despre familie, tatăl, medic, publică o carte, "Scrisori către un fiu despre educaţie" (Editura La Fontana di Siloe), care relatează istoria şi mai ales fundamentele - trainic - plantate în cuvântul lui Dumnezeu. Volumul adună optsprezece scrisori scrise de un tată pentru a vorbi despre educaţie unui fiu care urmează să întemeieze o familie. Nicio teorie, numai realitate. Sunt scrisori adresate unui fiu, dar destinate oricui are la inimă educaţia, în orice context, părinţii cei dintâi. Nu se găseşte academie, nici cod al bunelor maniere sau psihologie; nicio reţetă: numai ingredientele utile asupra cărora cititorul poate reflecta şi lucra, fiecare în propriile locuri, cu proprii timpi şi cu modurile mai adaptate la sine. Sunt pagini sincere, concrete, încurajatoare mai ales pentru cel care are visul-dorinţa-aspiraţia de a întemeia o familie.

Fiecare scrisoare are o temă, introdusă de un titlu: e suficient a le citi pe toate pentru a înţelege despre ce este vorba. Mai ales, "despre Cine este vorba". Iată titlurile: "Contează angajarea, nu rezultatul"; "Înainte de răspunsuri, cultivă întrebarea"; "A gândi măreţ"; "Jos celebrul, trăiască sfântul"; "A iubi odihna, care înseamnă a iubi oboseala"; "A primi responsabil copiii, adică: previziunea rimează cu Providenţa [previdenza fa rima con Provvidenza]"; "Dimpotrivă: dacă sărăcia, castitatea şi ascultarea ar fi trei sfaturi foarte bune?"; "«Ora et labora», se traduce «ora et labora»"; "A lui, la, în, cu, pe, prin, între, printre: este nevoie de o gramatică pentru libertate?"; Timpul nu trece: vine în întâmpinare"; "Vocaţia este viaţa"; "În faţa suferinţei şi înlăuntrul durerii"; "Realitatea nu este numai ceea ce se vede"; "Atâţia duşmani; dar, deasupra tuturor, duşmanul este viaţa"; "A cădea doare; a rămâne jos este mai rău"; "Şi când, în schimb, totul pare să meargă strâmb?"; "Două inimi, două inele şi apoi o companie"; "Tu".

Iată un sfat pe care-l dă: "A-l educa pe fiul tău să trăiască timpul, este imposibil făcând abstracţie de două elemente de bază: clipa şi veşnicia. A-l educa pe fiul tău la veşnicie. A-l educa pe fiul tău la clipă. Care sunt singurele două momente pe care unul le are la dispoziţie".

Vatican Insider l-a intervievat.

De ce această carte şi de ce această tehnică narativă?

"Cartea pentru că părinţii nu sunt veşnici; pentru că fiii cresc şi încep să roiască din casă; pentru că astfel pot să aibă în mână şi în faţa ochilor ceea ce au deja în memorie şi în inimă: descrierea unei vieţi. Fără a adăuga că, de câtva timp, persoane pentru mine semnificative insistau să documentez o experienţă. Aşadar este clar şi pentru ce acest stil epistolar: nu este chestiune de tehnică narativă; voind să scriu despre educaţie unui fiu, unul pentru toţi cei nouă, nu puteam recurge la sms sau vederi: era nevoie de scrisori".

Nouă copii: cum se gestionează? Care este adevăratul "secret"? Vreodată dumneavoastră şi soţiei v-a fost frică să nu reuşiţi să vă descurcaţi?

"Frică să nu reuşim să ne descurcăm, niciodată, prin harul primit; în pofida dificultăţilor. Griji şi oboseli, fără îndoială! Preocupări uneori, dar numai pentru că suntem oameni cu puţină credinţă. Nouă copii? Vă asigur că, dintr-un anumit punct de vedere, se gestionează mai bine decât unul singur. Dacă nu altceva, educaţia devine mai simplă: o mod foarte bun pentru a învăţa o materie oare nu este de a ajuta pe cineva s-o studieze? A-i implica pe copii încă de mici în misiunea educativă unii faţă de alţii facilitează educaţia lor personală. Niciun secret. Numai de a sta în faţa realităţii, mergând zi de zi, câte un pas, în compania lui Cristos şi a Bisericii, aşa cum a amintit bine Papa Francisc în ultimele sale cateheze de miercuri, dedicate tocmai familiei".

Ce-i sfătuiţi pe logodnicii care au locuri de muncă precare şi/sau slab plătite şi se tem că a întemeia o familie poate să fie o imprudenţă?

"Pentru un liber profesionist, conceptul de precaritate este destul de familial; şi când Carmina şi eu ne-am căsătorit, retribuţia abia că era suficientă. Asta nu ne-a reţinut să ne căsătorim şi apoi să aducem pe lume copii rând pe rând. În spate există acea convingere practică şi foarte laică ce îi însufleţea pe bătrânii noştri, care au trăit timpuri mult mai dificile: fiecare copil vine cu pachetul său. Care este, în fond, încrederea la fel de practică şi foarte catolică în Providenţă. Care nu încetează să mă uimească. Dar nu se poate discuta despre asta: trebuie încercat pentru a crede. Şi apoi, de ce n-ar putea să fie imprudent, mai degrabă, a nu întemeia o familie? După părerea mea, încrederea în Dumnezeu este cel mai prudent lucru pe care-l poate face cineva".

Ce anume speraţi şi ce aşteptaţi că va reieşi de la Sinod?

"Ce anume sper? Ca mai degrabă decât "despre familie", să se vorbească "despre familii" şi "familiilor"; ca să se afirme cu entuziasm frumuseţea şi bogăţia vieţii familiale; ca să se găsească strategii de sprijin pentru familiile aflate în dificultate, în orice parte a lumii; ca să se sublinieze, cu inteligenţă, indispensabilitatea familiei pentru construirea societăţii, în aşa fel încât să se stimuleze propuneri şi iniţiative clarvăzătoare pentru cel care are responsabilitate de conducere. Ce anume aştept? Nimic: se va întâmpla ceea ce va voi Dumnezeu. Din fericire".

În carte dumneavoastră daţi câteva indicaţii pentru a-i face pe copii "cu adevărat liberi": cum trebuie să se comporte?

"Este greu de rezumat atâtea pagini în câteva rânduri! Preluând adverbul dumneavoastră, «cu adevărat», în două cuvinte, pot spune: ca să încep, pentru a-i educa pe copii liberi, trebuie învăţaţi să iubească adevărul mai mult decât pe ei înşişi. Una dintre cele optsprezece scrisori vorbeşte, întocmai, despre gramatica libertăţii. Iată: acolo este o bună parte a răspunsului meu".

Cum trăiţi pontificatul lui Francisc? Ne indicaţi ceva ce împărtăşiţi în mod deosebit şi ceva ce nu împărtăşiţi sau ceva ce vă preocupă?

"Cred că papa Francisc, în locul meu, v-ar răspunde: cine sunt eu pentru a-l judeca pe papa? Pe bună dreptate: papa trebuie urmat; pentru a-l urma pe Cristos. Unul care, cu siguranţă ştie bine lucrurile. Dumneavoastră vă amintiţi: sfântul Ioan Paul al II-lea, la începutul pontificatului său, a exclamat: «Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar, deschideţi larg porţile lui Cristos! Cristos ştie ce este înlăuntrul omului. Numai el ştie!»".

(După Vatican Insider, 17 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.