Papa Francisc: Angelus (18 octombrie 2015)
Iubiți frați și surori,
Urmăresc cu mare preocupare situația de tensiune puternică și de violență care lovește Țara Sfântă. În acest moment este nevoie de mult curaj și de multă forță sufletească pentru a spune nu urii și răzbunării și a face gesturi de pace. Pentru aceasta ne rugăm, pentru ca Dumnezeu să întărească în toți, guvernanți și cetățeni, curajul de a se opune violenței și de a face pași concreți de destindere. În actualul context din Orientul Mijlociu este mai decisiv ca oricând să se facă pacea în Țara Sfântă: asta ne cer Dumnezeu și binele omenirii.
La sfârșitul acestei celebrări doresc să vă salut pe voi toți care ați venit să aduceți omagiu noilor sfinți, îndeosebi delegațiilor oficiale din Italia, Spania și Franța.
Salut credincioșii din diecezele de Lodi și de Cremona, precum și Fiicele Oratoriului. Exemplul sfântului Vincenzo Grossi să susțină angajarea pentru educația creștină a noilor generații.
Salut pelerinii veniți din Spania, îndeosebi de la Sevilla, și Surorile Societății Crucii. Mărturia sfintei Maria a Neprihănitei Zămisliri să ne ajute să trăim solidaritatea și apropierea față de cei mai nevoiași.
Salut credincioșii care provin din Franța, în special de la Bayeux, Lisieux și Sées: mijlocirii sfinților soți Ludovic Martin și Maria Azelia Guérin încredințăm bucuriile, așteptările și dificultățile familiilor franceze și din toată lumea.
Mulțumesc cardinalilor, episcopilor, preoților, persoanelor consacrate, precum și familiilor, grupurilor parohiale și asociațiilor.
Și acum să ne adresăm cu iubire filială Fecioarei Maria.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 8.