Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Finalizarea proiectului Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688

Vineri, 30 octombrie 2015, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, în Sala Senatului, va avea loc festivitatea dedicată finalizării seriei Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 (MLD), proiect filologic complex de editare a celor mai vechi traduceri românești ale Bibliei. Proiectată să apară în 24 de volume, seria MLD este o ediție filologică, însoțită de studii și comentarii lingvistico-filologice, de facsimile și de indici de cuvinte și forme, a celor trei versiuni integrale ale Bibliei din secolul al XVII-lea - Biblia de la București (1688) și două versiuni manuscrise ale Vechiului Testament needitate până în prezent: manuscrisul românesc nr. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române (o copie revizuită a unei traduceri efectuate de Nicolae Spătarul Milescu după Septuaginta tipărită la Frankfurt, în 1597) și manuscrisul românesc nr. 4389 de la Biblioteca Academiei Române (o traducere a Vechiului Testament după Biblia slavonească de la Ostrog, din 1581, versiune românească atribuită episcopului Daniil Andrean Panoneanul).

Proiectul MLD a fost inițiat în anul 1986, în cadrul unui parteneriat științific și academic între Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Universitatea "Albert Ludwig" din Freiburg, Germania, de Paul Miron, profesor la Universitatea din Freiburg, în colaborare cu profesorii ieșeni Alexandru Andriescu și Vasile Arvinte. La realizarea acestuia au participat, de-a lungul timpului, filologi consacrați (Paul Miron, Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Elsa Lüder, N. A. Ursu, Ioan Caproșu, Dumitru Irimia, Stela Toma, Dragoș Moldovanu, Viorica Pamfil, Corneliu Dimitriu, Alin Mihai Gherman, Eugenia Dima, Constantin Frâncu ș.a.) și oameni de cultură (Eta Boeriu, Ștefan Aug. Doinaș, Vasile Drăguț, Andrei Pleșu ș.a.). După o lungă perioadă în care 8 dintre cele 24 de volume proiectate ale seriei MLD au apărut la intervale mari de timp (Pars I. Genesis, 1988; Pars II. Exodus, 1991; Pars III. Leviticus, 1993; Pars IV.Numeri, 1994; Pars V. Deuteronomium, 1997; Pars VI. Iosue, Iudicum, Ruth, 2004; Pars XI. Liber Psalmorum, 2003; Pars VII. Regum I, Regum II, 2008), începând cu anul 2009, finalizarea seriei și-a asumat-o Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, prin Centrul de Studii Biblico-Filologice "Monumenta linguae Dacoromanorum" (din cadrul Departamentului de Cercetare Interdisciplinar - Domeniul Socio-Uman), coordonat de prof. dr. Eugen Munteanu. Proiectul s-a finalizat prin publicarea celorlalte 16 volume ale seriei, la Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași: Pars VIII. Regum III, Regum IV, 2013; Pars IX. Paralipomenon I, Paralipomenon II, 2011; Pars X1. Esdrae I, Nehemiae (Esdrae II), Esther, 2015; Pars X2. Iob, 2012; Pars XII. Proverbia, Ecclesiastes, Canticum Canticorum, 2015; Pars XIII. Isaias, 2015; Pars XIV. Ieremias, Lamentationes Ieremiae, 2014; Pars XV. Ezechiel, 2015; Pars XVI. Daniel, 2015; Pars XVII. Prophetae minores I: Osee, Ioël, Amos, Abdias, Ionas, Michaea, 2015; Pars XVIII. Prophetae minores II: Nahum, Habacuc, Sophonias, Aggaeus, Zacharias, Malachias, 2015; Pars XIX. Libri apocryphi: [Psalmus 151], Tobias, Iudith, Baruch, Epistola Ieremiae, Laudes trium iuvenum, Esdrae III, 2015; Pars XX. Sapientia, Ecclesiasticus, Susanna, De Belo sive Dracone Babylonico, 2014; Pars XXI. Machabaeorum I, Machabaeorum II, Machabaeorum III, 2015; Pars XXII. Iosephus ad Machabaeos, 2012; Pars XXIII. Novum Testamentum I: Evangelia, 2015; Pars XXIV. Novum Testamentum II: Actus Apostolorum, Pauli Epistolae, Catholicae Epistolae, Iudae, Apocalypsis Ioannis, 2015. Printre autorii celor 16 volume menționate se numără: Iosif Camară, Ana Catană-Spenchiu, Mircea Ciubotaru, Ștefan Colceriu, Emanuel Conțac, Ioana Costa, Eugenia Dima, Mioara Dragomir, Ioan Florin Florescu, Gabriela Haja, Ana-Maria Gînsac, Octavian Gordon, Dragoș Mîrșanu, Mihai Moraru, Maria Moruz, Dinu Moscal, Eugen Munteanu, Lucia-Gabriela Munteanu, Adrian Muraru, Mihail Neamțu, Mihaela Paraschiv, Vlad-Sebastian Patraș, Dionisie Constantin Pîrvuloiu, Sabina Rotenștein, Elena Tamba, Wilhelm Tauwinkl, Mădălina Ungureanu, Mihai Valentin Vladimirescu ș.a.

Editarea filologică a primei Biblii tipărite în limba română, Biblia de la București (1688), și a celor două versiuni manuscrise contemporane ale Vechiului Testament a debutat, așadar, ca un proiect bine conturat în 1986. În cele aproape trei decenii scurse de la acest debut, proiectul a evoluat, fiind influențat, în ultimii ani, de mijloacele moderne de prelucrare a textului puse la dispoziție de lingvistica computațională. Astfel, volumele apărute din 2008 până în prezent beneficiază de o ediție electronică, care constituie un instrument de lucru valoros pentru filologi, istorici și teologi, cărora le pune la dispoziție textul celor trei versiuni biblice românești din secolul al XVII-lea în format electronic. Meritul principal al ediției filologice a Bibliei de la 1688 din seria Monumenta linguae Dacoromanorum este acela de a pune la dispoziția cercetătorilor trei texte ale Bibliei din aceeași epocă, dintre care două inedite.

La ședința festivă care va marca finalizarea proiectului MLD vor participa prof. dr. Vasile Ișan, rector al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, prof. dr. Eugen Munteanu, coordonatorul proiectului MLD, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași, prof. dr. Elsa Lueder, acad. Viorel Barbu, prof. dr. Volker Schupp, prof. dr. Gheorghe Popa, prof. dr. Dumitru Oprea, prof. dr. pr. Gheorghe Popa, prof. dr. Andrei Hoișie, director al Editurii Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, conf. dr. Adrian Muraru, director al Departamentului de Cercetare Interdisciplinar - Domeniul Socio-Uman din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. De asemenea, la festivitatea care va marca finalizarea seriei MLD vor participa colaboratori implicați de-a lungul timpului în realizarea acestui proiect important pentru cultura română.

Preluare www.uaic.ro.

*

Informații despre seria MLD: http://consilr.info.uaic.ro/~mld/monumenta/stadiul_actual.html


 

lecturi: 36.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat