CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN CUBA, ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
ŞI VIZITA LA SEDIUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE
cu ocazia participării la a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor în Philadelphia
(19-28 septembrie 2015)

Sfânta Liturghie

Plaza de la Revolución, Holguín

Luni, 21 septembrie 2015

Celebrăm sărbătoarea apostolului şi evanghelistului Matei. Celebrăm istoria unei convertiri. El însuşi, în Evanghelia sa, ne relatează cum a fost întâlnirea care a marcat viaţa sa, ne introduce într-un "joc de priviri" care este în măsură să transforme istoria.

Într-o zi ca oricare alta, în timp ce era aşezat la biroul său de impozite, Isus a trecut şi l-a văzut, s-a apropiat şi i-a spus: "Urmează-mă". Şi el s-a ridicat, l-a urmat.

Isus l-a privit. Ce forţă de iubire a avut privirea lui Isus pentru a-l mişca pe Matei cum a făcut! Ce forţă trebuie să fi avut acei ochi pentru a-l face să se ridice! Ştim că Matei era un vameş, adică percepea taxele de la evrei pentru a le da romanilor. Vameşii erau rău-văzuţi, consideraţi şi păcătoşi, şi pentru aceasta erau izolaţi şi dispreţuiţi de ceilalţi. Cu ei nu se putea mânca, nici vorbi şi nici să se facă rugăciuni. Pentru popor erau nişte trădători, care luau de la ai lor pentru a le da altora. Vameşii aparţineau acestei categorii sociale.

Şi Isus s-a oprit, n-a trecut mai departe grăbit, l-a privit fără grabă, l-a privit în pace. L-a privit cu ochi de milostivire; l-a privit aşa cum nu l-a privit nimeni vreodată înainte. Şi acea privire a deschis inima sa, l-a făcut liber, l-a vindecat, i-a dat o speranţă, o nouă viaţă, ca lui Zaheu, lui Bartimeu, Mariei Magdalena, lui Petru şi fiecăruia dintre noi. Chiar dacă nu îndrăznim să ridicăm ochii spre Domnul, El ne priveşte mereu cel dintâi.

Este istoria noastră personală; ca atâţia alţii, fiecare dintre noi poate spune: şi eu sunt un păcătos asupra căruia Isus şi-a îndreptat privirea sa. Vă invit astăzi, acasă sau în biserică, când sunteţi liniştiţi, singuri, să facem un moment de tăcere pentru a vă aminti cu recunoştinţă şi bucurie acea împrejurare, acel moment în care privirea milostivă a lui Dumnezeu s-a îndreptat asupra vieţii noastre.

Iubirea sa ne precede, privirea sa anticipă necesităţile noastre. El ştie să vadă dincolo de aparenţe, dincolo de păcat, dincolo de faliment sau de nevrednicie. Ştie să vadă dincolo de categoria socială la care aparţin. El merge dincolo de toate acestea. El vede acea demnitate de fii, pe care o avem cu toţii, uneori murdărită de păcat, dar mereu prezent în adâncul sufletului nostru. Este demnitatea noastră de fii. El a venit tocmai ca să-i caute pe toţi cei care se simt nevrednici de Dumnezeu, nevrednici de alţii. Să ne lăsăm priviţi de Isus, să lăsăm ca privirea noastră să parcurgă drumurile noastre, să lăsăm ca privirea sa să ne readucă bucuria, speranţa, bucuria vieţii.

După ce l-a privit cu milostivire, Domnul i-a spus lui Matei: "Urmează-mă". Şi Matei s-a ridicat şi l-a urmat. După privire, cuvântul. După iubire, misiunea. Matei nu mai este acelaşi; s-a schimbat interior. Întâlnirea cu Isus, cu iubirea sa milostivă, l-a transformat. Şi în acel moment a lăsat în urma sa biroul de impozite, banul, excluderea sa. Mai înainte aştepta aşezat pentru a percepe taxe, pentru a lua de la alţii; acum cu Isus trebuie să se ridice pentru a da, pentru a oferi, pentru a se oferi altora. Isus l-a privit şi Matei a găsit bucuria în slujire. Pentru Matei şi pentru toţi cei care au perceput privirea lui Isus, concetăţenii nu sunt cei de care se profită, se foloseşte, se abuzează. Privirea lui Isus generează o activitate misionară, de slujire, de dăruire. Concetăţenii săi sunt cei pe care el îi slujeşte. Iubirea sa vindecă miopiile noastre şi ne stimulează să privim dincolo, să nu ne oprim la aparenţe sau la ceea ce este corect din punct de vedere politic.

Isus merge înainte, ne precede, deschide drumul şi ne invită să-l urmăm. Ne invită să mergem lent depăşind prejudecăţile noastre, rezistenţele noastre la schimbarea celorlalţi şi chiar la schimbarea noastră. Ne provoacă zi de zi cu o întrebare: crezi? Crezi că este posibil ca un perceptor de taxe să se transforme într-un servitor? Crezi că este posibil ca un trădător să devină un prieten? Crezi că este posibil ca fiul unui tâmplar să fie Fiul lui Dumnezeu? Privirea sa transformă privirea noastră, inima sa transformă inima noastră. Dumnezeu este Tată care vrea mântuirea tuturor fiilor săi.

Să ne lăsăm priviţi de Domnul în rugăciune, în Euharistie, în Spovadă, în fraţii noştri, mai ales cei care se simt abandonaţi, mai singuri. Şi să învăţăm să privim aşa cum El ne priveşte pe noi. Să împărtăşim duioşia sa şi milostivirea sa cu cei bolnavi, cu cei închişi, cu bătrânii şi familiile aflate în dificultate. Încă o dată suntem chemaţi să învăţăm de la Isus, care vede mereu ceea ce este mai autentic într-o persoană, care este întocmai imaginea Tatălui.

Ştiu cu ce efort şi jertfă Biserica din Cuba lucrează pentru a duce la toţi, chiar şi în locurile cele mai îndepărtate, cuvântul şi prezenţa lui Cristos. O menţiune specială merită aşa-numitele "case de misiune", care, dată fiind lipsa de biserici şi preoţi, permit multor persoane să aibă un loc pentru rugăciune, ascultarea Cuvântului, cateheza şi viaţa comunitară. Sunt mici semne ale prezenţei lui Dumnezeu în cartierele noastre şi un ajutor zilnic pentru a face vii cuvintele apostolului Paul: "Aşadar, vă îndemn, eu, prizonierul în Domnul, să vă comportaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, străduindu-vă să menţineţi unitatea Duhului în legătura păcii" (Ef 4,1-3).

Acum doresc să îndrept privirea spre Fecioara Maria, Stăpâna noastră a Carităţii del Cobre, pe care Cuba a primit-o în braţele sale deschizându-i porţile sale pentru totdeauna şi ei îi cer să menţină asupra fiecăruia dintre fiii acestei nobile naţiuni privirea sa maternă şi ca "acei ochi milostivi ai săi" să fie mereu atenţi faţă de fiecare dintre voi, faţă de casele voastre, faţă de familiile voastre şi faţă de persoanele care pot avea impresia că nu există loc pentru ei. Ea să-i păzească pe toţi aşa cum l-a păzit pe Isus în iubirea sa. Şi ea să ne înveţe să-i privim pe ceilalţi aşa cum Isus a privit pe fiecare dintre noi.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.