CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN CUBA, ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
ŞI VIZITA LA SEDIUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE
cu ocazia participării la a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor în Philadelphia
(19-28 septembrie 2015)

Sfânta Liturghie

Madison Sqare Garden, New York

Vineri, 25 septembrie 2015

Ne aflăm în Madison Sqare Garden, loc emblematic al acestui oraş, sediu pentru importante întâlniri sportive, artistice, muzicale, care adună persoane ce provin din diferite părţi, şi nu numai din acest oraş, ci din lumea întreagă. În acest loc care reprezintă diferitele feţe ale vieţii cetăţenilor care se adună pentru interese comune, am ascultat: "Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare" (Is 9,1). Poporul care umbla, poporul aflat în mijlocul activităţilor sale, al ocupaţiilor sale zilnice; poporul care umbla încărcat cu succesele şi greşelile sale, cu fricile şi oportunităţile sale; acel popor a văzut o lumină mare. Poporul care umbla cu bucuriile şi speranţele sale, cu dezamăgirile şi amărăciunile sale, acel popor a văzut o lumină mare.

Poporul lui Dumnezeu este chemat în fiecare epocă să contemple această lumină. Lumină care vrea să lumineze naţiunile: astfel, plin de bucurie, proclama bătrânul Simeon. Lumină care vrea să ajungă în fiecare colţ al acestui oraş, la concetăţenii noştri, în fiecare spaţiu al vieţii noastre.

"Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare". Una dintre caracteristicile poporului credincios trece prin capacitatea sa de a vedea, de a contempla în mijlocul "întunecimilor" sale lumina pe care Cristos vine s-o aducă.

Poporul credincios care ştie să privească, ştie să discearnă, ştie să contemple prezenţa vie a lui Dumnezeu în mijlocul vieţii sale, în mijlocul oraşului său. Cu profetul putem spune astăzi: poporul care umblă, respiră şi trăieşte în "smog" a văzut o lumină mare, a experimentat un aer de viaţă.

A trăi într-un oraş este ceva destul de complex: un context multicultural cu mari provocări care nu sunt uşor de rezolvat. Marile oraşe ne amintesc de bogăţia ascunsă în lumea noastră: varietatea de culturi, tradiţii şi istorii. Varietatea de limbi, de haine, de mâncăruri. Marile oraşe devin poli care par să prezinte pluralitatea modurilor pe care noi, fiinţele umane, le-am găsit pentru a răspunde la sensul vieţii în circumstanţele în care ne aflam. La rândul lor, marile oraşe ascund faţa atâtora care par să nu aibă cetăţenie sau să fie cetăţeni de categoria a doua. În marile oraşe, în zgomotul traficului, în "ritmul schimbărilor", rămân acoperite glasurile atâtor feţe care nu au "drept" la cetăţenie, nu au dreptul de a face parte din oraş - străinii, copiii lor (şi nu numai) care nu obţin şcolarizare, persoanele lipsite de asistenţă medicală, cei fără casă, bătrânii singuri - izolaţi la marginile străzilor noastre, pe trotuarele noastre într-un anonimat asurzitor. Şi intră să facă parte dintr-un peisaj urban care lent devine natural în faţa ochilor noştri şi în special în inima noastră.

A şti că Isus continuă să parcurgă străzile voastre, amestecându-se vital cu poporul său, implicându-se şi implicând persoanele într-o unică istorie de mântuire, ne umple de speranţă, o speranţă care ne eliberează de acea forţă care ne determină să ne izolăm, să ignorăm viaţa celorlalţi, viaţa oraşului nostru. O speranţă care ne eliberează de "conexiuni" goale, de analizele abstracte, sau de nevoia de senzaţii tari. O speranţă căreia nu-i este frică să se insereze acţionând ca ferment în locurile în care ne revine să trăim şi să acţionăm. O speranţă care ne cheamă să privim în mijlocul "smogului" prezenţa lui Dumnezeu care continuă să umble în oraşul nostru. Pentru că Dumnezeu este în oraş.

Cum este această lumină care trece pe străzile noastre? Cum să-l găsim pe Dumnezeu care trăieşte cu noi în mijlocul "smogului" din oraşele noastre? Cum să ne întâlnim cu Isus viu şi activ în prezentul oraşelor noastre multiculturale?

Profetul Isaia ne va conduce în acest "a învăţa să privim". A vorbit despre lumina care este Isus. Şi acum ni-l prezintă pe Isus ca "sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată pentru totdeauna, Principe al păcii" (9,5). În acest mod, ne va introduce în viaţa Fiului, pentru ca să fie şi viaţa noastră.

Sfetnic minunat. Evangheliile ne relatează cum merg mulţi să-l întrebe: Învăţătorule, ce trebuie să facem?... Prima mişcare pe care Isus o generează cu răspunsul său este să propună, să incite, să motiveze. Propune mereu discipolilor săi să meargă, să iasă. Îi determină să meargă în întâmpinarea celorlalţi, unde sunt realmente şi nu unde ne-ar place ca să fie. Mergeţi, o dată, de două ori, de trei ori, mergeţi fără frică, mergeţi fără repulsie, mergeţi şi vestiţi această bucurie care este pentru tot poporul.

Dumnezeu puternic. În Isus, Dumnezeu s-a făcut "Emanuel, Dumnezeu cu noi, Dumnezeu care merge alături de noi, care s-a amestecat cu lucrurile noastre, în casele noastre, cu "tigăile" noastre, aşa cum îi plăcea să spună sfânta Tereza a lui Isus.

Tată pentru totdeauna. Nimic şi nimeni nu va putea să ne despartă de Iubirea sa. Mergeţi şi vestiţi, mergeţi şi trăiţi că Dumnezeu este în mijlocul vostru ca un Tată milostiv care iese în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară pentru a vedea dacă fiul său se întoarce acasă şi imediat ce-l vede venind aleargă ca să-l îmbrăţişeze. Acest lucru este frumos. O îmbrăţişare care vrea să primească, vrea să purifice şi să ridice demnitatea fiilor săi. Tată care în îmbrăţişarea sa este veste bună pentru cei săraci, uşurare pentru cei chinuiţi, libertate pentru cei asupriţi, mângâiere pentru cei trişti (cf. Is 61,1).

Principe al păcii. A merge spre ceilalţi pentru a împărtăşi vestea bună că Dumnezeu este Tatăl nostru. Care merge alături de noi, ne eliberează de anonimat, de o viaţă fără feţe, o viaţă goală, şi ne introduce la şcoala întâlnirii. Ne eliberează de războiul competiţiei, al autoreferenţialităţii, pentru a ne deschide la drumul păcii. Acea pace care se naşte din recunoaşterea celuilalt, acea pace care apare în inimă privind în special la cel mai nevoiaş ca la un frate.

Dumnezeu trăieşte în oraşele noastre, Biserica trăieşte în oraşele noastre. Şi Dumnezeu şi Biserica ce trăiesc în oraşele noastre vor să fie ferment în masă, vor să se amestece cu toţi, însoţindu-i pe toţi, vestind minunăţiile Celui care este Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată pentru totdeauna, Principe al păcii.

"Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare", şi noi, creştinii, suntem martori.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.