Dumnezeu ne vorbeşte despre familie

Fundamentul familiei creştine este căsătoria între un bărbat şi o femeie, pe care Mântuitorul Cristos a înălţat-o la demnitatea de sacrament, deci de sfântă Taină. Că aievea este taină o arată lămurit sfântul apostol Paul, care scrie că "bărbatul este capul femeii, după cum Cristos este capul Bisericii" (Efeseni 5,22-23), adăugând: "Voi, bărbaţii, iubiţi-vă femeile, după cum şi Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pentru ea, spre a o sfinţi, curăţind-o prin cuvânt în baia de apă, ca să-şi poată pune alături o Biserică măreaţă, fără nici o pată, fără creţ, sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi nevinovată. Astfel trebuie bărbaţii să-şi iubească femeile lor, ca pe înseşi trupurile lor. Cine-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Nimeni, niciodată, nu şi-a urât corpul său; dimpotrivă, îl nutreşte şi-i poartă de grijă, precum şi Cristos face pentru Biserică; noi suntem doar mădulare ale trupului său. Pentru aceea omul va părăsi tată şi mamă şi se va alătura de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur corp". Acest mister este mare; eu îl spun despre Cristos şi Biserică. Oricum, la voi fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia să-şi respecte bărbatul" (Efeseni 5,25-33). În cadrul acestui mister, a tainei legăturii dintre Cristos şi Biserică, se cere privită taina Căsătoriei.

Aşadar, este vorba în Căsătorie de un bărbat şi o femeie. Peste tot în Biblie e vorba numai de un bărbat şi o femeie, nicidecum de "căsătoria" între un bărbat şi un bărbat sau între o femeie şi o femeie. Problema aceasta e atât de importantă, fundamentală pentru planul creator al lui Dumnezeu şi pentru societate - ca şi pentru Biserică -, încât Dumnezeu a ţinut să o sublinieze încă din prima carte a Bibliei, anume în cartea Facerea (Geneza):

1) "Şi a făcut Dumnezeu pe om... bărbat şi femeie i-a făcut. Şi i-a binecuvântat pe ei Dumnezeu şi le-a zis lor Dumnezeu: «Fiţi roditori şi vă înmulţiţi»..." (Facerea 1,27-28).

2) "Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup". (Facerea 2,24). Prin "omul" se înţelege bărbatul în contextul respectiv.

La aceste paragrafe se referă şi Mântuitorul Cristos, care-i lămureşte pe farisei în privinţa indisolubilităţii Căsătoriei: "Nişte farisei se apropiară de Isus şi, ca să-l pună la încercare, ziseră: «Îi este învoit oare unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?» El le răspunse: «Nu aţi citit cum Creatorul i-a creat dintru început bărbat şi femeie şi a zis: Pentru aceea omul va părăsi tată şi mamă, şi se va alipi de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur trup? Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă, (...). Vă spun dar: cine-şi va lăsa soţia, în afară de concubinaj, şi va lua alta, făptuieşte adulterul; iar cine ia în căsătorie o lăsată de bărbat, făptuieşte adulterul" (Matei 19,3-6.9).

Să reţinem până aici însemnătatea pe care Dumnezeu a acordat-o Căsătoriei pe care a arătat că este admisă de voinţa divină numai între un bărbat şi o femeie, ba încă fiind indisolubilă. Să mai reţinem că binecuvântarea lui Dumnezeu adresată lui Adam şi Evei (iar prin ei şi urmaşilor lor): "Fiţi roditori şi vă înmulţiţi...", rămâne fără obiect în pretinsele "căsătorii" homosexuale, care se situează astfel în afara planului creator divin şi sunt excluse de la binecuvântarea lui Dumnezeu. De asemenea, în cazul aşa-ziselor "căsătorii" homosexuale nu poate fi vorba de nicio relaţionare cu taina legăturii dintre Cristos şi Biserică, deci ele nu au constituit, nu constituie şi nu vor putea constitui niciodată o sfântă taină, un sacrament. Ele sunt nule în faţa lui Dumnezeu şi, implicit, în faţa Bisericii.

Mai mult decât atât, însăşi practicarea homosexualităţii, chiar în afară de pretinsa "căsătorie" homosexuală, este în ochii lui Dumnezeu un păcat "grozav de greu" (Facerea 18,20). Vechiul Testament ne relatează cum a decurs convorbirea Domnului (în cadrul vizitei celor trei îngeri) cu Avraam despre Sodoma şi Gomora: "Atunci Domnul a grăit: «De vreme ce strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei este mare şi păcatul lor grozav de greu. Mă pogor acum să văd dacă faptele lor sunt întocmai precum arată strigarea ajunsă la mine»" (Facerea 18, 20-21). Doi dintre cei trei îngeri luară imediat drumul către Sodoma, dar "Avraam mai rămase pe loc în faţa Domnului" şi încercă să-l înduplece să nu distrugă cetăţile, spunându-i: "Nimici-vei tu pe cel drept odată cu cel păcătos? Poate că se află cincizeci de drepţi înlăuntrul cetăţii; oare prăpădi-vei tu şi nu vei cruţa locul, pentru cei cincizeci de drepţi dinlăuntru? Departe de tine să faci un lucru ca acesta! Să ucizi pe cel drept de-a-valma cu cel rău şi să-i meargă celui drept la fel ca nelegiuitului. Departe de tine! Judecătorul a tot pământul oare nu va face dreptate?" (Facerea 21-25). Dumnezeu îi răspunde că va cruţa Sodoma şi tot ţinutul dacă vor fi 50 de drepţi, "în hatârul lor" (Facerea 18,26). Aşadar, Avraam însuşi, deşi căuta să salveze Sodoma, folosea cuvintele: "cel păcătos", "cel rău" şi "nelegiuitul", pentru a-l desemna pe oricare dintre cei dedaţi acolo la păcatul sodomiei. Având îndoieli că vor fi măcar 50 care să fie drepţi, Avraam îşi continuă rugămintea sub forma unei târguieli, scăzând cifra necesară a celor drepţi la 45, apoi 40, apoi 30, apoi 20, apoi 10. Domnul îi răspunde la fiecare cifră că va cruţa cetatea, încheind aşa: "Nu o voi pierde pentru cei zece!" (Vezi: Facerea 18,27-32). Ei bine, nu s-au găsit zece drepţi şi Sodoma a fost nimicită, dar numai după ce dreptul Lot, cu soţia şi fiicele lor, au fost scoşi de înger aproape forţat din cetate, pentru a le fi salvată viaţa, deoarece "Dumnezeu, nimicind cetăţile, şi-a adus aminte de Avraam şi a scos pe Lot din mijlocul pieirii..." (Facerea 19,29). Adică îi promisese lui Avraam că nu-l va da pieirii pe cel drept laolaltă cu cel păcătos. De aici reiese că locuitorii din Sodoma şi Gomora, care practicau homosexualitatea, erau socotiţi păcătoşi de Dumnezeu (de altfel şi de Avraam). Gravitatea pedepsei indică şi gravitatea păcatului: "Domnul a turnat asupra Sodomei şi asupra Gomorei ploaie de pucioasă şi de foc, de la Domnul din cer. Şi a prăpădit cetăţile acelea şi tot ţinutul şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe câmpie" (Facerea 19,24-25).

Acestea se arată în Vechiul Testament despre păcatul grav al homosexualităţii.

În Noul Testament, avertismentele sunt la fel de elocvente în acest sens. Mântuitorul Cristos s-a referit nu o dată la Sodoma şi Gomora, avertizând asupra zilei judecăţii (Vezi Matei 10,14-15; 11,23-24; Luca 10,10-12). Prin aceasta a confirmat adevărul despre pedepsirea acelor cetăţi. Sfântul apostol Petru explică faptul că Dumnezeu "a prefăcut în cenuşă şi a osândit la nimicire oraşele Sodoma şi Gomora, ca să le pună drept pildă nelegiuiţilor din viitor" (2Petru 2,6). Reţineţi bine cuvintele "din viitor". Ce înseamnă? Înseamnă că Dumnezeu nu-şi schimbă cu nimic poziţia referitoare la un asemenea păcat, indiferent cât ar dura acest viitor. Sfântul apostol Petru îi numeşte "nelegiuiţi" pe homosexualii din Sodoma, iar faptele lor le numeşte "ticăloase", precizând: "Dacă Dumnezeu... l-a scăpat pe Lot cel drept, care suferea de purtarea desfrânată a nelegiuiţilor, deoarece acest drept, care locuia printre ei, era zi de zi chinuit în sufletul lui cinstit la văzul şi auzul faptelor ticăloase, - atunci Domnul ştie să-i scape din încercare pe cei evlavioşi şi să-i păstreze pe nelegiuiţi spre a-i pedepsi de ziua judecăţii, mai ales pe cei care în pofta lor murdară se dedau desfătării trupului..." (2Petru 2,4 şi 7-10). Aşadar, ca şi Cristos, şi sfântul apostol Petru atrage atenţia în acest context asupra pedepsei din Ziua Judecăţii.

De altfel, sfântul Iuda (e o altă persoană decât Iuda Iscarioteanul care l-a trădat pe Isus) scrie fără ocol: "De asemenea, Sodoma şi Gomora şi oraşele dimprejur, care ca şi ele s-au dedat la desfrâu şi au urmat patima împotriva firii, ne stau ca pildă în pedeapsa focului de veci" (Iuda 7-8). Atenţie la această pedeapsă!

Sfântul apostol Paul, numit şi "Apostolul Neamurilor", referindu-se la sodomie, o numeşte "patimă josnică", "neruşinare", "rătăcire" etc., vorbind astfel despre păgânii care au rătăcit de la cunoaşterea lui Dumnezeu: "De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă patimilor josnice, căci femeile lor au înlocuit folosirea firească prin aceea împotriva firii. Tot aşa şi bărbaţii au lăsat folosirea firească a femeii şi s-au aprins de pofta lor unii pentru alţii; au făptuit neruşinarea bărbat cu bărbat, luându-şi în ei înşişi răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi, tot aşa cum ei n-au aflat de cuviinţă să păstreze cunoaşterea lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor stricate, încât să facă lucruri necuvenite" (Romani 1,26-28). Iar în alt loc avertizează fără echivoc: "Să nu vă amăgiţi! Nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici pederaştii, nici sodomiştii (...) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu." (1Corinteni 6,9-10). Sfântul apostol Paul precizează că sodomia se încadrează între faptele care se împotrivesc învăţăturii Evangheliei: "Da, noi ştim ... că legea nu este făcută pentru omul drept, ci pentru nelegiuiţi şi nesupuşi, pentru cei fără Dumnezeu şi păcătoşi, cei ticăloşi şi pângăritori, ucigaşi de tată şi de mamă, asasini, destrăbălaţi, sodomişti, negustori de sclavi, mincinoşi, sperjuri, şi orice se împotriveşte învăţăturii sănătoase, corespunzătoare cu evanghelia slăvită a fericitului Dumnezeu, încredinţată mie." (1Timotei 1,8-11). Şi îndeamnă: "Vă spun aşadar, şi martor îl iau pe Domnul: nu vă mai purtaţi cum se poartă păgânii, în deşertăciunea minţii lor. Întunecaţi la cuget, ei s-au înstrăinat de viaţa lui Dumnezeu, din cauza neştiinţei lor. Deveniţi nepăsători, s-au dedat desfrâului până la făptuirea fără saţ a oricărei necurăţii" (Efeseni 4,17-19).

Mântuitorul Cristos enumera printre acele "rele" care "pătează omul": "necurăţiile,..., adulterele,..., depravarea" (Marcu 7,22-23).

Nu mai e nevoie să insistăm cu alte citate pentru a dovedi că atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament condamnă moral homosexualitatea.

De ce Dumnezeu s-a pronunţat atât de categoric împotriva homosexualităţii? Foarte simplu: pentru că este o faptă total opusă planului său creator, aşa cum acesta reiese din primele cuvinte pe care le-a adresat primilor oameni: "Fiţi roditori şi vă înmulţiţi..." (Facerea 2,28). Pentru aceasta este nevoie de legătura căsătoriei între un bărbat şi o femeie, care pot să procreeze, nu între doi homosexuali, care nu pot să procreeze. Căsătoria între un bărbat şi o femeie e conformă planului creator divin, ei devenind colaboratorii lui Dumnezeu la crearea unei noi fiinţe umane, în vreme ce pretinsa "căsătorie" între doi homosexuali sau între două lesbiene e contrară planului creator divin, aceştia neputând să nască nimic. Cât de importantă este naşterea copiilor o arată sfântul Apostol Paul, care scrie că "femeia (...) se va mântui devenind mamă, numai să stăruiască în credinţă, dragoste şi sfinţenie" (1Timotei 2,14-15).

Şi aici ajungem la un alt aspect contrar planului creator divin, anume avortul. Crima avortului a luat astăzi proporţiile unui genocid, care ameninţă fundamentul biologic al poporului, distrugându-l treptat, şi totodată distruge indirect şi treptat Biserica, deoarece, pentru ca Biserica să aibă credincioşi este nevoie ca ei să se nască nu să fie ucişi în sânul mamei lor şi aruncaţi la canal ca un gunoi. De aceea, avortul ar trebui să ocupe primul loc în discuţiile despre familie. Întrucât copilul conceput, chiar dacă încă nu s-a născut, este o persoană umană, el are dreptul la viaţă, iar părinţii au datoria să-i apere acest drept, să-l lase să se nască, şi nu numai atât, ci şi să-l crească şi să-l educe. Amândoi părinţii au această datorie. Sfântul apostol Paul cere părinţilor în privinţa educării copiilor: "Voi părinţii..., creşteţi-i la şcoala şi cuminţenia Domnului" (Efeseni 5,4). Astăzi, când o asemenea educaţie este confruntată cu atâtea provocări în şcoală şi în societate, părinţii trebuie ajutaţi de preoţi să contrabalanseze aceste sfidări. Divorţul este aproape întotdeauna o dramă pentru copii. Să nu se uite cuvintele sfântului apostol Paul în apărarea căsătoriei: "Căsătoriţilor însă nu eu le poruncesc, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat; dar dacă totuşi s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei, iar bărbatul să nu-şi alunge soţia" (1Corinteni 10-11). Asupra acestor importante probleme de viaţă ar trebui să stăruie o discuţie despre familie şi să se dea în finalul ei îndrumări practice pentru preoţi şi credincioşi:

- Cum să fie evitate divorţurile.

- Cum să fie împăcaţi soţii despărţiţi.

- Educarea viitorilor soţi şi a celor căsătoriţi în spiritul eroismului creştin, pentru a refuza avorturile şi divorţul, pentru a muncii serios şi cinstit în vederea întreţinerii familiei şi pentru educarea creştină a copiilor. Vorbim de eroism creştin, deoarece trăim vremuri grele şi potrivnice, nu e deloc exagerat să vorbim de purtarea unei cruci în familie, de dragul lui Cristos. Mântuitorul ne-a spus: "Dacă vrea cineva să mă urmeze, să renunţe la sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă însoţească" (Marcu 8,34-35).

Rezumând, iată ce ne spune Dumnezeu despre familie:

1. Atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, Dumnezeu respinge categoric şi sistematic homosexualitatea şi o condamnă cu mare gravitate.

2. Pretinsa "căsătorie" între homosexuali este cu totul în afara cerinţelor lui Dumnezeu din Vechiul Testament şi Noul Testament, din două motive:

a) În întreaga Biblie (Vechiul Testament şi Noul Testament) nu se admite, după voinţa lui Dumnezeu, decât căsătoria între un bărbat şi o femeie.

b) Întrucât homosexualitatea însăşi e arătată de Dumnezeu ca un păcat "grozav de greu", o pretinsă "căsătorie" homosexuală, pe care Dumnezeu nu are cum să o accepte, este tot păcat greu.

3. În Noul Testament, Cristos - Dumnezeu apără indisolubilitatea Căsătoriei, avertizând: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă".

Vom încheia, reamintind cuvintele lui Cristos-Dumnezeu: "Cerul şi pământul vor trece; cuvintele mele nu vor trece" (Matei 24,35). Ele rămân veşnice în integralitatea lor. Iar Biserica şi morala practică sunt chemate să le urmeze cu fidelitate.

Dacă mai are cineva vreo îndoială că Dumnezeu nu şi-a schimbat şi nu-şi va schimba niciodată atitudinea faţă de păcatul desfrâului, ca şi faţă de alte păcate, îi amintim ce scrie în Apocalipsă (cartea cu care se încheie Noul Testament): "Atunci acela care şade pe tron zise: «(...) Celor laşi însă, şi necredincioşi, depravaţi, ucigaşi, destrăbălaţi, vrăjitori, idolatri, şi tuturor mincinoşilor, în iazul aprins de foc şi pucioasă le este partea; aceasta este a doua moarte»" (Apocalipsa 21,5.8). Şi tot acolo, la încheiere, se scrie: "Şi mi-a zis: «Să nu pui sub pecete cuvintele profetice ale acestei cărţi, căci timpul este aproape (...). Iată, vin în curând, iar răsplata mea cu mine este, ca să plătesc fiecăruia după fapta lui. Eu sunt alfa şi omega, întâiul şi ultimul, începutul şi sfârşitul. Fericiţi cei care îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să poată intra pe porţile cetăţii! Afară câinii, vrăjitorii, destrăbălaţii, ucigaşii, idolatrii, şi oricine iubeşte şi făptuieşte minciuna!»" (Apocalipsa 22,10.12-15). Am subliniat ce ne interesează aici. Iar în final se avertizează: "Pun în vedere oricui ascultă cuvintele profetice ale acestei cărţi: "Dacă cineva va adăuga ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga plăgile scrise în această carte. Iar dacă cineva va şterge din cuvintele acestei cărţi profetice, Dumnezeu îi va şterge partea lui la pomul vieţii şi la cetatea sfântă, despre care s-a scris în această carte!" (Apocalipsa 22, 18-19).

Fără îndoială, astăzi Biserica şi lumea se află într-un moment de mare cumpănă, în care o decizie greşită în marile probleme ale familiei va avea urmări negative pe cât de ample, pe atât de dramatice. Dumnezeu ne-a vorbit despre voinţa lui în privinţa familiei. Una din două: ori o urmăm şi suntem în tabăra lui, ori nu o urmăm şi suntem în tabăra opusă lui. Fiecare este liber să decidă. Noi ne situăm clar şi ferm în tabăra lui Dumnezeu.

Pr. prof. dr. Anton Moisin

lecturi: 83.