Ploscuțeni: GREF
La Ploscuțeni, am început GREF-ul în ziua de 22 iunie 2015 și l-am încheiat la 5 iulie. Așa încât, timp de două săptămâni la Ploscuțeni a fost bucurie maximă.
Programul desfășurării GREF-ului într-o zi obișnuită "suna" cam așa:
Ora 14.30 întâlnirea cu animatorii și organizarea zilei respective și repetarea scenetei
Ora 15.00 întâlnirea cu copiii în curtea bisericii unde au loc următoarele activități
Rugăciunea de început;
Cântarea imnului "Isus e în inima mea!"
Se cântă trei cântece pentru copii
O scenetă din viața lui Isus ( o minune, o parabolă...)
3,4 bansuri
Ora 15.45 copii cu animatorii, pe grupe, merg și organizează jocuri, concursuri...
Ora 17.00 se servește gustarea
Ora 18.00 copii revin în curtea bisericii unde au muzică populară din belșug și se prind în horă...
Ora 18.30 copii participă la sfântul Rozariu
Ora 19.00 copii participă la sfânta Liturghie.
După sfânta Liturghie copii mai dansează trei bansuri după care pleacă acasă.
Animatorii primesc textul pentru sceneta pentru a doua zi pentru a avea timp să-l învețe pe de rost.
Și în ziua următoare am luat-o de la capăt.
Numărul copiilor care au participat la GREF a fost de 180, dintre care 23 au fost copii ortodocși. Cei 23 de animatori au fost din Acțiunea Catolică a Tinerilor. Pentru ei, GREF-ul a însemnat patru săptămâni de disponibilitate și muncă.
Înaintea celor două săptămâni de GREF, animatorii au avut o săptămână de pregătire intensă, iar după cele două săptămâni de GREF animatorii vor primi un "mulțumesc frumos" pentru munca depusă, timp de o săptămână la poalele muntelui Piatra Craiului.
Mulțumim animatorilor și tuturor binefăcătorilor care într-un fel sau altul au contribuit la buna desfășurare a GREF-ului din acest an.
Pr. Carmil Farțade și pr. Emil Robu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
22 iunie - 5 iulie: Ploscuțeni: GREF
lecturi: 16.