|
Papa Francisc: Regina Coeli (19 aprilie 2015) Iubiți frați și surori, bună ziua! În lecturile biblice din liturgia de astăzi răsună de două ori cuvântul "martori". Prima dată este pe buzele lui Petru: el, după vindecarea paraliticului la poarta templului din Ierusalim, exclamă: "L-ați ucis pe autorul vieții, dar Dumnezeu l-a înviat din morți: noi suntem martori ai acestor lucruri" (Fap 3,15). A doua oare este pe buzele lui Isus înviat: El, în seara de Paști, deschide mintea discipolilor la misterul morții și învierii sale și le spune: "Voi sunteți martori ai acestor lucruri" (Lc 24,48). Apostolii, care au văzut cu ochii lor pe Cristos înviat, nu puteau să țină sub tăcere experiența lor extraordinară. El li s-a arătat pentru ca adevărul învierii sale să ajungă la toți prin mărturia lor. Și Biserica are misiunea de a prelungi în timp această misiune; fiecare botezat este chemat să mărturisească, prin cuvinte și prin viață, că Isus a înviat, că Isus este viu și prezent în mijlocul nostru. Noi toți suntem chemați să dăm mărturie că Isus este viu. Putem să ne întrebăm: dar cine este martorul? Martorul este unul care a văzut, care își amintește și povestește. A vedea, a-și aminti și a povesti sunt cele trei verbe care îi descriu identitatea și misiunea. Martorul este unul care a văzut, cu ochi obiectiv, a văzut o realitate, dar nu cu ochi indiferent; a văzut și s-a lăsat implicat de eveniment. Pentru aceasta își amintește, nu numai pentru că știe să reconstruiască în mod precis faptele petrecute, ci și pentru că acele fapte i-au vorbit și el le-a perceput sensul profund. Atunci martorul povestește, nu în manieră rece și dezlipită, ci ca unul care s-a lăsat pus în discuție, și din acea zi și-a schimbat viața. Martorul este unul care și-a schimbat viața. Conținutul mărturiei creștine nu este o teorie, nu este o ideologie sau un sistem complex de precepte și interdicții sau un moralism, ci este un mesaj de mântuire, un eveniment concret, ba chiar o Persoană: este Cristos înviat, viu și unic Mântuitor al tuturor. El poate să fie mărturisit de cei care au avut o experiență personală cu El, în rugăciune și în Biserică, printr-un drum care își are fundamentul în Botez, hrana sa în Euharistie, sigiliul său în Mir, continua sa convertire în Pocăință. Grație acestui drum, condus mereu de Cuvântul lui Dumnezeu, fiecare creștin poate să devină martor al lui Isus înviat. Și mărturia sa este cu atât mai credibilă cu cât transpare mai mult dintr-un mod evanghelic de a trăi, bucuros, curajos, blând, pașnic, milostiv. Dacă în schimb creștinul se lasă cuprins de comodități, de vanitate, de egoism, dacă devine surd și orb la cererea de "înviere" a atâtor frați, cum va putea să-l comunice pe Isus viu, cum va putea să comunice puterea eliberatoare a lui Isus viu și duioșia sa infinită? Maria Mama noastră să ne susțină cu mijlocirea sa, pentru ca să putem deveni, cu limitele noastre, dar cu harul credinței, martori ai Domnului înviat, ducând persoanelor pe care le întâlnim darurile pascale ale bucuriei și păcii. ______________________________ După Regina coeli Iubiți frați și surori, Vin în aceste zile știri referitoare la o nouă tragedie în apele Mediteranei. Un vapor încărcat cu emigranți s-a răsturnat noaptea trecută la circa 60 de mile de coasta libiană și există temerea că sunt sute de victime. Exprim cea mai sinceră durere în fața unei astfel de tragedii și îi asigur pe cei dispăruți și familiile lor de amintirea mea și de rugăciunea mea. Adresez un apel din inimă pentru ca întreaga comunitate internațională să acționeze cu hotărâre și promptitudine, pentru a evita ca asemenea tragedii să se mai repete. Sunt bărbați și femei ca și noi, frații noștri care caută o viață mai bună, înfometați, persecutați, răniți, exploatați, victime ale războaielor; caută o viață mai bună. Căutau fericirea... Vă invit să ne rugăm, mai întâi, în tăcere și apoi, toți împreună, pentru acești frați și surori. Bucură-te, Marie... Adresez un salut cordial vouă tuturor, veniți din Italia și din atâtea părți ale lumii: pelerinilor din Dieceza de Santo André, din Brazilia; celor din Berlin, München și Köln; studenților din Grafton (Australia) și din Sant Feliu de Llobregat (Spania). Salut polonezii din dieceza de Rzeszów și sunt aproape de participanții la "Marșul pentru sfințenia vieții" care se desfășoară la Varșovia, încurajând să se apele și să se promoveze mereu viața umană. Salut Acțiunea Catolică din Formia; pe credincioșii din Milano, Lodi, Limbiate și Torre Boldone (Bergamo); pe tinerii din Torino, Senigallia, Almenno San Salvatore, Villafontana și Gr?ssina; pe tinerii din Noventa Vicentina și Catania; Corul din Trecate și membrii din Lions Club. Un salut special grupului de la Universitatea Catolică a Preasfintei Inimi, cu ocazia Zilei Naționale de sprijin dat acestui mare ateneu. Este important ca el să poată continua să formeze tinerii la o cultură care să conjuge credința și știința, etica și profesionalitatea. Astăzi începe la Torina prezentarea solemnă a sfântului Giulgiu. Și eu, dacă va voi Dumnezeu, voi merge să-l venerez la 21 iunie. Doresc ca acest act de venerație să ne ajute pe toți să găsim în Isus Cristos Fața milostivă a lui Dumnezeu și să o recunoaștem pe fețele fraților, în special ale celor mai suferinzi. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Urez tuturor o duminică frumoasă și poftă bună. Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu lecturi: 12.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |