PS Petru Gherghel: Gânduri şi precizări cu privire la Duminica Divinei Îndurări

Isuse, mă încred în tine!

Sunt cuvintele care însoţesc imaginea care îl reprezintă pe Cristos îndelung milostiv şi îndurător, aşa cum s-a arătat în mai multe rânduri sorei Faustina Kowalska, începând din anul 1931. În acest an Isus îi vorbise pentru prima dată despre dorinţa de a fi instituită o sărbătoare dedicată milostivirii lui Dumnezeu. Această sărbătoare, care este celebrată în prima duminică după Paşte, a fost instituită, la nivelul Bisericii Universale, de sfântul Ioan Paul al II-lea la 30 aprilie 2000, zi în care a fost canonizată sfânta Faustina Kowalska, care se află la originea acestei devoţiuni.

Începând din acest an, la recomandare papei Ioan Paul al II-lea, în duminica care urmează după Paşte, este celebrată în mod solemn Duminica Divinei Îndurări. Această sărbătoare este pregătită cu o novenă care începe chiar în Vinerea Sfântă, novenă care doreşte să încredinţeze milostivirii lui Dumnezeu membrii întregii Biserici şi pe cei răscumpăraţi prin patima mântuitoare a lui Isus Cristos.

Alegerea acestei duminici pentru sărbătorirea în mod solemn a milostivirii lui Dumnezeu are un profund sens teologic. Doreşte să evidenţieze strânsa legătură între misterul pascal prin care omul este răscumpărat din robia păcatului şi misterul milostivirii divine.

Pregătirea sărbătorii vizează mai multe aspecte.

În primul rând, novena care începe în Vinerea Sfântă doreşte să fie un itinerar care uneşte misterul pascal cu sărbătoarea milostivirii lui Dumnezeu, prin sensibilizarea creştinului la o mai mare încredere în misterul iubirii divine faţă de fiecare suflet, cu precădere faţă de acele suflete care au mai mare nevoie de milostivirea sa.

Un alt aspect care marchează particularitatea acestei sărbători este cel care ţine de modul în care se recomandă a fi celebrată această sărbătoare. În viziunea din 22 februarie 1931, însuşi Mântuitorul aminteşte două aspecte care ţin de celebrarea liturgică.

Prima dorinţă a fost aceea ca imaginea cu Isus Milostivul să fie aşezată la loc de cinste în biserici şi binecuvântată în mod solemn, evidenţiindu-se particularitatea misterului milostivirii divine, care se regăseşte în imagine şi în cuvintele care o însoţesc, "Isuse, mă încred în tine". "Eu doresc să existe o sărbătoare a milostivirii. Vreau ca această icoană (...) să fie binecuvântată solemn în prima duminică de după Paşte, iar aceasta trebuie să fie sărbătoarea milostivirii" (Mic Jurnal, 49).

Un al doilea aspect important, care are menirea de a întregi mesajul sărbătorii, este proclamarea şi vestirea misterului milostivirii în celebrările liturgice ale acestei zile. Se recomandă preoţilor de a vesti şi a proclama în predica lor şi în diferitele celebrări din această zi misterul milostivirii divine, pentru a trezi în inimile credincioşilor o mai mare încredere în tot ceea ce Cristos a făcut pentru fiecare creatură a sa prin misterul pătimirii, morţii şi învierii sale. "Doresc ca preoţii să proclame marea mea milostivire faţă de sufletele păcătoase, pentru ca niciunui păcătos să nu-i fie teamă să se apropie de mine. Flăcările milostivirii mă consumă; vreau să le revărs asupra sufletelor oamenilor" (Mic Jurnal, 50).

Fiecare credincios este chemat să aducă preamărire milostivirii lui Dumnezeu în această sărbătoare, apropiindu-se de sacramentul iertării, dacă nu a reuşit să se apropie de acest sacrament cu ocazia Sfintelor Paşti sau dacă au pierdut harul sfinţitor datorită vreunui păcat de moarte comis după spovadă, să primească sfânta Împărtăşanie şi să reînnoiască încrederea şi speranţă în iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu.

În acest timp în care papa Francisc a anunţat un an jubiliar al milostivirii, suntem invitaţi să ne facem părtaşi de măreţia iubirii lui Dumnezeu, deschizându-ne inimile în faţa minunatelor daruri şi binecuvântări care izvorăsc din oceanul milostivirii divine.

Prin hotărârea sfântului Ioan Paul al II-lea, toţi cei care trăiesc în spirit de credinţă această sărbătoare beneficiază şi de indulgenţa plenară prin îndeplinirea condiţiilor stabilite (Spovadă sacramentală; Împărtăşanie euharistică; Rugăciune după intenţia Sfântului Părinte).

Recomandăm tuturor credincioşilor diecezei noastre această devoţiune şi încurajăm diferitele grupuri de rugăciune cu aprofundarea şi promovarea cultului milostivirii lui Dumnezeu sub coordonarea pr. Iosif Iacob, spre slava atotputernicului Dumnezeu "bogat în îndurare" (Ef 2,4) şi spre folosul poporului lui Dumnezeu.

Iaşi, 9 aprilie 2015

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

* * *

Decret de instituire a sărbătorii dedicate Îndurării Divine

"Domnul este milostiv şi [plin] de dragoste" (Ps 111,4), care, în dragostea cea mare cu care ne-a iubit (cf. Ef 2,4), ni l-a oferit pe unicul său Fiu, Răscumpărătorul nostru, pentru ca, prin moartea şi învierea lui, să deschidă oamenilor porţile vieţii veşnice şi, pentru ca, primind milostivirea sa, fiii săi adoptivi să răspândească gloria sa până la marginile pământului.

În zilele noastre creştinii din multe colţuri ale pământului, în cadrul cultului divin şi mai ales în celebrarea misterului pascal, în care iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni atinge limita maximă, doresc să slăvească acea milostivire.

Privind la aceste dorinţe, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a dispus ca în Liturghierul Roman, de acum înainte, în faţa titlului celei de-a doua duminici a Paştelui să fie adăugat termenul a Îndurării Divine, recomandând ca, în ceea ce priveşte celebrarea liturgică din aceeaşi duminică, să fie folosite textele din respectiva zi care se găsesc în Liturghierul Roman şi în Liturgia Orelor.

Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor face cunoscute aceste norme ale Sfântului Părinte pentru a fi duse la îndeplinire.

Împotriva oricărei norme contrare.

De la Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, 5 mai 2000

Jorge A. card. Medina Estevez,
prefect

şi Francesco Pio Tamburrino,
arhiepiscop secretar

*

Penitenţiaria apostolică

Decret

Se acordă indulgenţă pentru actele de cult practicate în cinstea Îndurării Divine.

"Milostivirea ta, Doamne, nu cunoaşte limite şi bunătatea ta este infinită" (Rugăciunea după Imnul Te Deum) şi "O, Dumnezeule, care îţi dezvălui atotputernicia mai ales prin milă şi iertare..." (Rugăciune din duminica a 26-a din timpul de peste an) cântă cu umilinţă şi fidelitate sfânta Maică Biserică. Într-adevăr, imensa îndurare a lui Dumnezeu, fie faţă de specia umană privită în ansamblu, fie faţă de orice om, străluceşte în mod special atunci când Dumnezeu cel atotputernic iartă păcatele şi imperfecţiunile morale şi cei vinovaţi sunt readuşi de către dragostea paternă la relaţia de prietenie pe care pe drept o pierduseră.

Creştinii, atraşi de milostivirea lui Dumnezeu, doresc să comemoreze misterele iertării divine şi să le celebreze cu pietate, înţelegând clar particularitatea ocaziei, ba chiar datoria ca poporul lui Dumnezeu să laude prin anumite formule de rugăciune îndurarea divină, şi, în acelaşi timp, să împlinească cu suflet recunoscător actele de caritate cerute şi condiţiile prevăzute, pentru a obţine avantaje spirituale care derivă din tezaurul Bisericii. "Misterul pascal constituie culmea acestei revelări şi înfăptuiri a milostivirii, care este în stare să-l îndreptăţească pe om, să restabilească dreptatea ca realizare a ordinii mântuitoare pe care Dumnezeu a voit-o de la început în om şi, prin om, în lume" (Dives in misericordia 7) .

Milostivirea divină iartă şi păcatele cele mai grave, dar, făcând aceasta, îi determină pe credincioşi să conceapă o durere supranaturală, nu doar de natură psihologică pentru păcatele săvârşite, ca, ajutaţi de harul divin, să aibă o hotărâre fermă de a nu mai păcătui. Aceste stări sufleteşti realizează efectiv iertarea păcatelor de moarte când creştinul se apropie de Dumnezeu prin sacramentul Spovezii sau atunci când se căieşte de păcatele de moarte printr-un act de iubire şi căinţă perfectă cu propunerea de a se apropia cât mai repede de sacramentul Spovezii. Într-adevăr, Domnul nostru Isus Cristos, în parabola fiului risipitor, ne învaţă că păcătosul trebuie să-şi mărturisească mizeria sa lui Dumnezeu spunând: "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău" (Lc 15,18-19), conştientizând faptul că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: "era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost regăsit" (Lc 15,32).

De aceea, cu sensibilitatea sa pastorală, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, pentru a imprima aceste învăţături creştine în sufletul credincioşilor, mişcat de adânca sa consideraţie faţă de Tatăl îndurării, a dorit ca a doua duminică a Paştelui să fie dedicată pentru a aminti cu o devoţiune particulară aceste daruri ale harului, atribuindu-i titlul de Duminica Îndurării Divine (Congregaţia pentru Cultul divin şi Disciplina Sacramentelor, Decretul Misericors et miserator, 5 mai 2000).

Evanghelia din a doua duminică a Paştelui descrie lucrurile minunate înfăptuite de Domnul Cristos în ziua Învierii, în prima sa apariţie publică: "În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: «Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi». Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute»" (In 20,19-23).

Pentru ca această celebrare să fie trăită cu profundă pietate, Sfântul Părinte a stabilit ca acea duminică să fie îmbogăţită de indulgenţa plenară, aşa cum va fi indicat mai jos, astfel încât creştinii să poată primi mai pe larg darul mângâierii Duhului Sfânt şi astfel să alimenteze o iubire crescândă faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi, obţinând ei înşişi iertarea lui Dumnezeu, să fie gata la rândul lor gata să-i ierte cu promptitudine pe fraţii lor.

În acest fel creştinii vor practica într-un mod mai desăvârşit spiritul evanghelic realizând reînnoirea introdusă de Conciliul Vatican II: "Creştinii, amintindu-şi de cuvântul Domnului: «După aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, de veţi avea iubire unii faţă de alţii» (In 13,35), nu pot avea o dorinţă mai fierbinte decât aceea de a-i sluji cu tot mai multă generozitate şi eficienţă pe oamenii acestor timpuri... Căci Tatăl voieşte să-l recunoaştem în orice om pe Cristos, fratele nostru, şi să-l iubim efectiv, prin cuvânt şi faptă" (Gaudium et spes 93).

Sfântul Părinte, însufleţit de dorinţa de a favoriza la maximum în rândul poporului creştin evlavia faţă de îndurarea lui Dumnezeu şi ţinând cont de roadele spirituale care o însoţesc, în audienţa acordată responsabililor Penitenţiariei Apostolice, în ziua de 13 iunie 2002, a acordat indulgenţa în următorii termeni:

Se acordă indulgenţa plenară respectând obişnuitele condiţii (spovadă sacramentală, împărtăşanie euharistică, rugăciune după intenţia Sfântului Părinte), creştinilor care în a doua duminică a Paştelui sau a Divinei Îndurări, în orice biserică sau oratoriu, cu sufletul curăţit de orice păcat, inclusiv cel lesne iertător, participă la formele de devoţiune în cinstea divinei îndurări sau cel puţin recită în prezenţa sacramentului sfintei Euharistii, expus pe altar sau păstrat în tabernacol, Tatăl nostru, Crezul, adăugând o invocaţie către Isus milostiv (de exemplu: Isuse milostiv, mă încred în tine!).

Se acordă indulgenţă parţială creştinului care, cel puţin cu inima căită, înalţă către Isus milostiv una dintre invocaţiile aprobate legitim.

Mai mult, marinarii care îşi desfăşoară activitatea în largul mării, fraţii care, din cauza dezastrelor provocate de război, din cauze de ordin politic sau din alte cauze care i-au determinat să fie departe de patrie, bolnavii şi cei care-i asistă şi toţi cei care pentru un motiv întemeiat nu pot părăsi domiciliul sau cei care desfăşoară activităţi în folosul comunităţii, vor putea obţine indulgenţa plenară în Duminica Divinei Îndurări, dacă, având căinţă desăvârşită pentru orice păcat, aşa cum s-a specificat mai înainte, şi cu intenţia de a se spovedi imediat ce va fi posibil, prin împlinirea condiţiilor cerute, vor recita în faţa unei icoane a lui Isus Milostiv rugăciunea Tatăl nostru, Crezul, adăugând o invocaţie către Isus Cel Milostiv (de exemplu: Isuse, mă încred în tine!).

Dacă nici acest lucru nu-l pot face, în acea zi vor putea obţine indulgenţa plenară cei care se vor uni în intenţie cu cei ce practică în mod obişnuit cele cerute de indulgenţă şi vor oferi lui Dumnezeu cel îndurător o rugăciune împreună cu suferinţele lor, având şi ei propunerea de a îndeplini imediat ce va fi posibil cele trei condiţii cerute pentru a obţine indulgenţa plenară.

Preoţii care desfăşoară ministerul pastoral, dar mai ales parohii, să informeze creştinii despre această dispoziţie a Bisericii şi cu suflet generos şi prompt să asculte spovezile credincioşilor şi, în Duminica Divinei Îndurări, după celebrarea sfintei Liturghii sau a Vesperelor, sau în timpul unui act de devoţiune în cinstea Îndurării divine, să călăuzească cu demnitatea proprie ritului recitarea rugăciunilor indicate mai înainte. Prin urmare, fiind "fericiţi cei milostivi pentru că vor afla milă" (Mt 5,7), prin momentele de cateheză să-i îndemne pe credincioşi să înfăptuiască acte de caritate sau de milostivire urmând exemplul şi mandatul lui Isus Cristos aşa cum este indicat în Enchiridion indulgentiarum.

Prezentul decret are valabilitate continuă împotriva oricărei dispoziţii contrare.

Roma, Penitenţiaria Apostolică, 29 iunie 2002, în Solemnitatea Sfinţii Apostoli Petru şi Paul

Luigi de Magistris,
arhiepiscop titular de Nova, pro-penitenţiar major

Gianfranco Girotti, OFMConv.,
regent

lecturi: 52.