Omilia papei Francisc în Noaptea de Paşti (4 aprilie 2015)

Noapte de veghe este această noapte.

Nu doarme Domnul, veghează Păzitorul poporului său (cf. Ps 121,4), pentru a-l scoate din sclavie şi a-i deschide drumul libertăţii.

Domnul veghează şi cu puterea iubirii sale face ca poporul său să treacă prin Marea Roşie; şi face ca Isus să treacă prin abisul morţii şi al iadului.

Noapte de veghe a fost aceasta pentru discipolii şi discipolele lui Isus. Noapte de durere şi de frică. Oamenii au rămas închişi în cenacol. În schimb femeile, în zorii zilei după sâmbătă, au mers la mormânt pentru a unge trupul lui Isus. Inima lor era plină de emoţie şi se întrebau: "Cum vom intra? Cine va da la o parte piatra de la mormânt?...". Dar iată primul semn al evenimentului: marea piatră fusese deja dată la o parte şi mormântul era deschis!

"Intrând în mormânt, au văzut un tânăr aşezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă..." (Mc 16,5). Femeile au fost primele care au văzut acest mare semn: mormântul gol; şi au fost primele care au intrat...

"Intrând în mormânt". Ne face bine, în această noapte de veghe, să ne oprim pentru a reflecta asupra experienţei ucenicelor lui Isus, care ne interpelează şi pe noi. De fapt, pentru aceasta suntem aici: pentru a intra, a intra în Misterul pe care Dumnezeu l-a săvârşit cu veghea sa de iubire.

Nu se poate trăi Paştele fără a intra în mister. Nu este un fapt intelectual, nu înseamnă numai a cunoaşte, a citi... Este mai mult, este mult mai mult!

"A intra în mister" înseamnă capacitate de uimire, de contemplaţie; capacitate de a asculta tăcerea şi de a simţi susurul unui fir de tăcere sonoră în care Dumnezeu ne vorbeşte (cf. 1Re 19,12).

A intra în mister ne cere să nu ne fie frică de realitate: să nu ne închidem în noi înşine, să nu fugim din faţa a ceea ce nu înţelegem, să nu închidem ochii în faţa problemelor, să nu le negăm, să nu eliminăm întrebările...

A intra în mister înseamnă a merge dincolo de propriile siguranţe comode, dincolo de lenea şi indiferenţa care ne frânează şi să pornim în căutarea adevărului, a frumuseţii şi a iubirii, să căutăm un sens care nu e sigur, un răspuns ne-banal la întrebările care pun în criză credinţa noastră, fidelitatea noastră şi raţiunea noastră.

Pentru a intra în mister avem nevoie de umilinţă, umilinţa de a ne înjosi, de a coborî de pe piedestalul eu-lui nostru atât de orgolios, al îngâmfării noastre; umilinţa de a ne redimensiona, recunoscând ceea ce efectiv suntem: creaturi, cu calităţi şi defecte, păcătoşi care a nevoie de iertare. Pentru a intra în mister avem nevoie de această înjosire care este neputinţă, golire de propriile idolatrii... adoraţie. Fără a adoraa nu se poate intra în mister.

Toate acestea ne învaţă femeile ucenice ale lui Isus. Ele au vegheat, în acea noapte, împreună cu Mama. Şi ea, Fecioara Mamă, le-a ajutat să nu piardă credinţa şi speranţa. Astfel nu au rămas prizoniere ale fricii şi durerii, ci la primele lumini ale zorilor au ieşit, ducând în mână unguentele lor şi cu inima unsă de iubire. Au ieşit şi au găsit mormântul deschis. Şi au intrat. Au vegheat, au ieşit şi au intrat în Mister. Să învăţăm de la ele să veghem cu Dumnezeu şi cu Maria, pentru a intra în Misterul care ne face să trecem de la moarte la viaţă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.