Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 1 aprilie 2015

Triduum-ul pascal

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Mâne este Joia Sfântă. După-amiază, cu Sfânta Liturghie "în Cina Domnului", va începe Triduum-ul pascal al pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos, care este culmea întregului an liturgic şi culmea vieţii noastre creştine.

Triduum-ul se deschide cu comemorarea Ultimei Cine. Isus, în ajunul pătimirii sale, a oferit Tatălui trupul său şi sângele său sub speciile pâinii şi vinului şi, dăruindu-le ca hrană apostolilor, le-a poruncit să-i perpetueze ofranda în amintirea sa. Evanghelia de la această celebrare, amintind de spălarea picioarelor, exprimă aceeaşi semnificaţie a Euharistiei sub o altă perspectivă. Isus - ca un slujitor - spală picioarele lui Simon Petru şi ale celorlalţi unsprezece discipoli (cf. In 13,4-5). Cu acest gest profetic, El exprimă sensul vieţii sale şi al pătimirii sale, ca slujire adusă lui Dumnezeu şi fraţilor: "Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească" (Mc 10,45).

Asta s-a întâmplat şi la Botezul nostru, când harul lui Dumnezeu ne-a spălat de păcat şi ne-am îmbrăcat în Cristos (cf. Col 3,10). Asta se întâmplă de fiecare dată când facem memorialul Domnului în Euharistie: facem comuniune cu Cristos Slujitorul pentru a asculta de porunca sa, aceea de a ne iubi aşa cum El ne-a iubit (cf. In 13,34; 15,12). Dacă ne apropiem de sfânta Împărtăşanie fără să fim dispuşi sincer să ne spălăm picioarele unii altora, noi nu recunoaştem Trupul Domnului. Este slujirea lui Isus care se dăruieşte pe sine însuşi, total.

După aceea, poimâine, în liturgia din Vinerea Sfântă medităm misterul morţii lui Cristos şi adorăm Crucea. În ultimele clipe de viaţă, înainte de a încredinţa Tatălui duhul, Isus a spus: "S-a împlinit!" (In 19,30). Ce înseamnă acest cuvânt, ca Isus să spună: "S-a împlinit!"? Înseamnă că lucrarea mântuirii este împlinită, că toate Scripturile îşi au împlinirea lor deplină în iubirea lui Cristos, Mielul jertfit. Isus, cu Jertfa sa, a transformat cea mai mare fărădelege în cea mai mare iubire.

În decursul secolelor există bărbaţi şi femei care cu mărturia existenţei lor reflectă o rază a acestei iubiri perfecte, depline, necontaminate. Îmi place să amintesc un martor eroic din zilele noastre, părintele Andrea Santoro, preot din dieceza de Roma şi misionar în Turcia. Cu câteva zile înainte de a fi asasinat la Trebisonda, el scria: "Sunt aici pentru a locui în mijlocul acestor oameni şi a-i permite lui Isus de a face asta prestându-i trupul meu... Devenim capabili de mântuire numai oferind propriul trup. Răul din lume trebuie purtat şi durerea trebuie împărtăşită, absorbind-o în propriul trup până la capăt, aşa cum a făcut Isus" (A. Polselli, Don Andrea Santoro, le eredit?, Citt? Nuova, Roma 2008, pag. 31). Acest exemplu al unui om din timpurile noastre, şi atâtea altele, ne susţin în oferirea vieţii noastre ca dar de iubire fraţilor, imitându-l pe Isus. Şi astăzi există atâţia bărbaţi şi femei, adevăraţi martiri care îşi oferă viaţa lor cu Isus pentru a mărturisi credinţa, numai pentru acest motiv. Este o slujire, slujire a mărturiei creştine până la sânge, slujire pe care ne-a făcut-o Cristos: ne-a răscumpărat până la sfârşit. Şi aceasta este semnificaţia acelui cuvânt "S-a împlinit!". Ce frumos va fi ca noi toţi, la sfârşitul vieţii noastre, cu greşelile noastre, păcatele noastre, şi cu faptele noastre bune, cu iubirea noastră faţă de aproapele, să putem spune Tatălui precum Isus: "S-a împlinit!"; nu cu perfecţiunea cu care a spus-o El, ci să spunem: "Doamne, am făcut tot ceea ce am putut să fac. S-a împlinit!". Adorând Crucea, privindu-l pe Isus, să ne gândim la iubire, la slujire, la viaţa noastră, la martirii creştini şi ne va face bine să ne gândim la sfârşitul vieţii noastre. Niciunul dintre noi nu ştie când se va întâmpla asta, dar putem cere harul să putem spune: "Tată, am făcut ceea ce am putut să fac. S-a împlinit!".

Sâmbăta Sfântă este ziua în care Biserica în rugăciune contemplă "odihna" lui Cristos în mormânt după lupta victorioasă a crucii. În Sâmbăta Sfântă, Biserica, încă o dată, se identifică cu Maria: toate credinţa sa este adunată în Ea, prima şi desăvârşita ucenică, prima şi desăvârşita credincioasă. În întunericul care învăluie creaţia, Ea rămâne singura ca ţine aprinsă flacăra credinţei, sperând împotriva oricărei speranţe (cf. Rom 4,18) în Învierea lui Isus.

Şi în marea Veghe Pascală, în care răsună din nou Aleluia, îl celebrăm pe Cristos Înviat, centru şi scop al cosmosului şi al istoriei; veghem plini de speranţă în aşteptarea întoarcerii sale, când Paştele vav avea manifestarea sa deplină.

Uneori întunericul nopţii pare să pătrundă în suflet; uneori gândim: "de acum nu mai este nimic de făcut" şi inima nu mai găseşte forţa de a iubi... Dar chiar în acel întuneric Cristos aprinde focul iubirii lui Dumnezeu: o strălucire risipeşte întunericul şi vesteşte un nou început, ceva începe în întunericul cel mai profund. Noi ştim că noaptea este "mai noapte", este mai întunecată cu puţin înainte ca să înceapă ziua. Dar tocmai în acel întuneric Cristos e cel care învinge şi care aprinde focul iubirii. Piatra durerii este dată la o parte lăsând spaţiu speranţei. Iată marele mister al Paştelui! În această noapte sfântă Biserica ne încredinţează lumina Celui Înviat, pentru ca în noi să nu fie regretul celui care spune "de acum...", ci speranţa celui care se deschide la un prezent plin de viitor: Cristos a învins moartea şi noi cu El. Viaţa noastră nu se termină în faţa pietrei unui mormânt, viaţa noastre merge dincolo cu speranţa în Cristos care a înviat chiar din acel mormânt. Fiind creştini suntem chemaţi să fim santinele ale dimineţii, care ştiu să vadă semnele Celui Înviat, aşa cum au făcut femeile şi discipolii care au mers la mormânt în zorii primei zile a săptămânii.

Iubiţi fraţi şi surori, în aceste zile ale Triduum-ului Sfânt să nu ne limităm să comemorăm pătimirea Domnului, ci să intrăm în mister, să ne însuşim sentimentele sale, atitudinile sale, aşa cum ne invită să facem apostolul Paul: "Să aveţi în voi aceleaşi simţăminte ale lui Cristos Isus" (Fil 2,5). Atunci Paştele nostru va fi un "Paşte fericit".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 11.