Bacău: Calea crucii pentru viață
Miercuri, 18 martie 2015, la ora 14.15, în biserica romano-catolică "Ss. Petru și Paul" din Bacău a avut loc un deosebit moment de rugăciune al liceenilor din Bacău, intitulat Calea crucii pentru viață, din cadrul proiectului Marșul pentru viață.
Aceasta a fost una dintre activitățile din cadrul Săptămânii pentru viață, în care alături de părintele Lucian Adam, inspector școlar diecezan zona Bacău, și de părintele Iulian-Gabriel Robu, de elevi ai Colegiului Național "Vasile Alecsandri", Colegiului Național "Ferdinand I", Colegiului Național de artă "George Apostu", Colegiului Național "Gheorghe Vrânceanu", Colegiului Economic "Ion Ghica", Colegiului Tehnic de Comunicații "N.V. Karpen", Școlii Gimnaziale "Spiru Haret", Colegiului "Henri Coandă", Colegiul "Anghel Saligny", împreună cu doamnele lor profesoare de religie l-au însoțit pe Isus pe drumul crucii pentru ispășirea păcatelor săvârșite împotriva vieții.
Astfel, 14 adolescenți au făcut cunoscute celor de vârsta lor scurte mesaje cu privire la importanța vieții. În rugăciunile prezentate, s-au rostit cereri speciale pentru încetarea avortului și conștientizarea faptului că acesta este nu doar un păcat extrem de grav, ci și o crimă împotriva umanității; pentru luminarea medicilor și asistentelor cu privire la importanța vieții oricărui pacient, la responsabilitatea pe care o au față de viață; pentru conștientizarea acțiunii anticoncepționalelor și încetarea utilizării lor; pentru grija deosebită pe care trebuie să o aibă pentru cei bătrâni sau cei bolnavi aflați în fază terminală; pentru sprijinul acordat persoanelor maltratate, disprețuite, umilite, înșelate; atenția pe care trebuie să o arate față de persoanele singure sau aflate în pragul disperării. De asemenea, au cerut de la Dumnezeu harul de a înțelege că sunt chemați să fie responsabili de viața fiecărui om, că fiecare persoană umană poartă chipul și asemănarea lui Dumnezeu și că toți trebuie să trăiască viața în comuniune de iubire și de fericire veșnică.
În încheiere, părintele Iulian a dorit să le aducă la cunoștință liceenilor că viața este darul lui Dumnezeu și că tânăra generație trebuie să fie protectoarea vieții într-o lume dezbinată. De asemenea, le-a fost reamintit faptul că "Săptămâna pentru viață" culminează cu activitățile desfășurate vineri, 20 martie, prin Festivalul luminii pentru că Fiecare viață este un dar, și sâmbătă, 21 martie, Marșul pentru viață, unde sunt cu toții invitați pentru a susține viața.
Denisa Feru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
18 martie: Bacău: Calea crucii pentru viață
lecturi: 10.