Păzitori ai liturgiei

Ca sfântul Iosif

De cardinal Robert Sarah

Prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor

În rugăciunea zilei din solemnitatea sfântului Iosif ni se spune că Dumnezeu a încredinţat primele mistere ale mântuirii oamenilor ocrotirii fidele a soţului Fecioarei Maria. Şi apoi se cere ca, prin mijlocirea sa, "Biserica să le păstreze cu credinţă şi să lucreze cu râvnă pentru împlinirea lor în neamul omenesc". Deci trei verbe sintetizează atitudinea pe care, după exemplul patronului Bisericii universale, trebuie s-o avem în faţa liturgiei: a ocroti, a păstra şi a duce la împlinire.

Dacă noi căutăm definiţia cuvântului latin custos vedem că înseamnă păzitor, paznic, apărător. Biserica, păzitoare şi servitoare, participă la condiţia sacerdotală, profetică şi regească a lui Cristos în celebrarea liturgică, unde Isus Cristos, marele şi veşnicul preot, continuă opera răscumpărării noastre (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1068-1070). De aceea, a păzi înseamnă a primi o comoară care nu ne aparţine dar pe care am primit-o prin pur har. Atitudinea în faţa acestei comori va fi aceea a umilinţei, care îl va determina pe slujitorul sacru şi pe credincioşii creştini, în celebrarea sfintelor taine, să îndeplinească normele liturgice cu care Biserica păzeşte sfintele taine.

Însuşi apostolul Paul îl îndeamnă pe Timotei să păstreze depozitul pe care l-a primit (cf. 1Tim 6,20), să aibă grijă de ceva ce nu-i aparţine. Desigur, asta nu înseamnă a rămâne închişi în trecut, ci a păstra tradiţia sănătoasă şi a deschide drumul spre un progres legitim (cf. Sacrosanctum Concilium, nr. 23), şi de aceea Biserica, în orice perioadă, caută modul de a merge în întâmpinarea omului pentru a-i explica Scripturile şi a împărţi pâinea cu el (cf. Lc 24,13-34). Aceasta este frumuseţea pe care Biserica o păstrează, aşa cum indică Papa Francisc, frumuseţe care este un dar primit, cu care evanghelizează şi se evanghelizează pe ea însăşi (cf. Evangelii gaudium, nr. 24).

În liturgia sa Biserica vesteşte şi celebrează misterul pascal al lui Cristos şi face asta pentru ca toţi credincioşii să trăiască şi să dea mărturie cu faptele lor, şi nu numai cu buzele lor, despre credinţa pe care o păstrează în inimă. Însă la acest "a duce la plinătate" se ajunge promovând educaţia liturgică şi participarea deplină, conştientă şi activă la celebrările liturgice (cf. Sacrosanctum Conciliul, nr. 14), participare care comportă recunoaşterea diferitelor funcţiuni ierarhice în celebrarea însăşi (cf. ibidem, nr. 53). În afară de asta, trebuie să ţinem cont de faptul că participarea va fi activă dacă celebrarea ne va face să luăm parte în mod activ la viaţa Bisericii deoarece, în Noul Testament, liturgia nu este numai celebrarea cultului divin ci şi vestire a Evangheliei şi caritate în desfăşurare.

(După L'Osservatore Romano, 19 martie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.