Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Academiei Pontificale pentru Viaţă (5 martie 2015)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut cordial cu ocazia Adunării voastre generală, chemată să reflecteze asupra temei "Asistenţa faţă de bătrân şi îngrijirile paliative", şi îi mulţumesc preşedintelui pentru cuvintele sale respectuoase. Îmi place să-l salut în mod special pe cardinalul Sgreccia care este un pionier... Mulţumesc!

Îngrijirile paliative sunt exprimare a atitudinii propriu-zis umane de a se îngriji unii de alţii, în special de cel care suferă. Ele dau mărturie că persoana umană rămâne mereu preţioasă, chiar dacă este marcată de bătrâneţe şi de boală. De fapt, persoana, în orice împrejurare, este un bine pentru ea însăşi şi pentru alţii şi este iubită de Dumnezeu. Pentru aceasta, atunci când viaţa sa devine foarte fragilă şi se apropie de încheierea existenţei pământeşti, simţim responsabilitatea de a o asista şi de a o însoţi în modul cel mai bun.

Porunca biblică ce ne cere să-i cinstim pe părinţi, în sens larg ne aminteşte cinstea pe care o datorăm tuturor persoanelor bătrâne. La această poruncă Dumnezeu asociază o dublă promisiune: "pentru ca să ţi se lungească zilele tale" (Ex 20,12) şi - cealaltă - "să fii fericit" (Dt 5,17). Fidelitatea faţă de porunca a patra asigură nu numai darul pământului, dar mai ales posibilitatea de a se putea bucura de el. De fapt, înţelepciune care ne face să recunoaştem valoarea persoanei bătrâne şi ne determină s-o cinstim este aceeaşi înţelepciune care ne permite să apreciem numeroasele daruri pe care le primim zilnic din mâna providenţială a Tatălui şi să fim fericiţi de asta. Preceptul ne revelează relaţia pedagogică fundamentală dintre părinţi şi copii, dintre bătrâni şi tineri, cu referinţă la păstrarea şi transmiterea învăţăturii religioase şi sapienţiale generaţiilor viitoare. A cinsti această învăţătură şi pe cei care o transmit este izvor de viaţă şi de binecuvântare.

Dimpotrivă, Biblia rezervă un avertisment sever pentru cei care îi neglijează sau îi maltratează pe părinţi (cf. Ex 21,17; Lev 20,9). Aceeaşi judecată este valabilă astăzi când părinţii, deveniţi bătrâni sau mai puţin utili, rămân marginalizaţi până la abandonare; şi avem atâtea exemple!

Cuvântul lui Dumnezeu este mereu viu şi vedem bine cum porunca este de actualitate stringentă pentru societatea contemporană, unde logica utilităţii se impune asupra logicii solidarităţii şi a gratuităţii, chiar şi în interiorul familiilor. Aşadar, să ascultăm cu inimă docilă cuvântul lui Dumnezeu care ne vine din porunci care, să ne amintim bine, nu sunt legături care închid, ci sunt cuvinte de viaţă.

"A cinsti" astăzi ar putea să fie tradus şi ca obligaţia de a avea respect extrem şi de a îngriji pe cel care, datorită condiţiei sale fizice sau sociale, ar putea să fie lăsat să moară sau "să fie omorât". Toată medicina are un rol special în cadrul societăţii ca martoră a cinstei care se datorează persoanei bătrâne şi oricărei fiinţe umane. Evidenţa şi eficienţa nu pot să fie singurele criterii care să conducă acţiunea medicilor, nici nu sunt regulile sistemelor sanitare şi profitul economic. Un stat nu poate crede că va câştiga cu medicina. Dimpotrivă, nu există obligaţie mai importantă pentru o societate decât aceea de a păzi persoana umană.

Munca voastră din aceste zile explorează noi zone de aplicare a îngrijirilor paliative. Până acum ele au fost o preţioasă însoţire pentru bolnavii oncologici, dar astăzi sunt multe şi variate bolile, adesea legate de bătrâneţe, caracterizate de a slăbire cronică progresivă şi care pot să se folosească de acest tip de asistenţă. Bătrânii au nevoie în primul rând de îngrijirile rudelor - al căror afect nu poate să fie înlocuit nici măcar de structurile cele mai eficiente sau de lucrătorii sanitari cei mai competenţi şi caritabili. Când nu sunt autosuficienţi sau au o boală avansată sau terminală, bătrânii se pot bucura de o asistenţă cu adevărat umană şi să primească răspunsuri adecvate la exigenţele lor graţie îngrijirilor paliative oferite pentru a integra şi a sprijini îngrijirile date de rude. Îngrijirile paliative au obiectivul de a alina suferinţele în faza finală a bolii şi de a asigura în acelaşi timp pacientului o însoţire umană adecvată (cf. Scrisoarea enciclică Evangelium vitae, 65). Este vorba despre un sprijin important mai ales pentru bătrâni, care, din cauza vârstei, primesc mereu mai puţină atenţie de la medicina curativă şi rămân adesea abandonaţi. Abandonarea este "boala" cea mai gravă a bătrânului, şi chiar nedreptatea cea mai mare pe care pot s-o îndure: cei care ne-au ajutat să creştem nu trebuie să fie abandonaţi atunci când au nevoie de ajutorul nostru, de iubirea noastră şi de duioşia noastră.

De aceea apreciez angajarea voastră ştiinţifică şi culturală pentru a asigura că îngrijirile paliative să poată ajunge la toţi cei care au nevoie de ele. Îi încurajez pe profesionişti şi pe studenţi să se specializeze în acest tip de asistenţă care nu are mai puţină valoare datorită faptului că "nu salvează viaţa". Îngrijirile paliative realizează ceva la fel de important: valorizează persoana. Îi îndemn pe toţi cei care, în diferite moduri, sunt angajaţi în domeniul îngrijirilor paliative să practice această angajare păstrând integru spiritul de slujire şi amintind că orice cunoştinţă medicală este cu adevărat ştiinţă, în semnificaţia sa cea mai nobilă, numai dacă este un ajutor în vederea binelui omului, un bine care nu se dobândeşte niciodată "împotriva" vieţii sale şi a demnităţii sale.

Aceasta capacitate de slujire adusă vieţii şi demnităţii persoanei bolnave, şi atunci când este bătrână, este cea care măsoară adevăratul progres al medicinii şi al societăţii întregi. Repet apelul sfântului Ioan Paul al II-lea: "Respectă, apără, iubeşte şi slujeşte viaţa, orice viaţă umană! Numai pe acest drum vei găsi dreptate, dezvoltare, libertate adevărată, pace şi fericire!" (ibid., 5).

Vă urez să continuaţi studiul şi cercetarea, pentru ca opera de promovare şi de apărare a vieţii să fie tot mai eficace şi rodnică. Să vă asiste Fecioara Mamă, Maica vieţii şi să vă însoţească Binecuvântarea mea. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 11.