"Împărtăşanie pentru divorţaţi? Să înţelegem mai bine Evanghelia"

De Giacomo Galeazzi

"Niciodată n-a existat în parohii o asemenea participare", afirmă la Vatican Insider arhiepiscopul Vincenzo Paglia, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie, cu privire la discuţia diecezană asupra documentelor ieşite de la Sinodul extraordinar despre familie.

• În dieceze se discută cu însufleţire documentele sinodale despre familie. În întâlnirile parohiale, după cum spun episcopii, participarea credincioşilor este neobişnuit de ridicată. După părerea dumneavoastră, de ce?

"Nu este îndoială că interesul credincioşilor (şi nu numai) cu privire la tema Sinodului este foarte ridicat. Multe dieceze italiene şi chiar din afară m-au invitat şi pe mine să prezint Raportul final pentru a continua să reflectez asupra a ceea ce deja a fost decis de episcopi. Însă metoda sinodală efectivă pe care papa Francisc a voit s-o demareze răspunde în manieră excelentă la acel sensus fidei care fără îndoială intră nu numai în metoda ci şi în conţinutul dezbaterii. Cred că este indispensabil să se acorde atenţie reflecţiilor care vin din Bisericile locale. Şi Secretariatul Sinodului este conştient de preţiozitatea a ceea ce se întâmplă".

• Prin intermediul chestionarelor Papa consultă baza şi instanţele supuse Sinodului episcopilor includ readmiterea la sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi. Consideraţi că sesiunea ordinară din toamnă va continua de-a lungul unei linii de deschidere?

"Metoda sinodală nu este neutră faţă de conţinut; dimpotrivă este parte integrantă a sa. Există un har special al Duhului când credincioşii se întâlnesc în numele său ca să reflecteze asupra temelor vieţii creştine. Alegerea Papei de a oferi imediat Bisericilor locale rezoluţiile din octombrie anul trecut înseamnă două lucruri. Înainte de toate receptarea indispensabilă a ceea ce a fost decis: deci există deja o bază solidă de începere. Şi apoi se cere încă o altă reflecţie cu privire la liniile deja trasate. Este clar, prin urmare, că să continuă pe ceea ce a fost trasat deja. Dezbaterea, reflecţiile sunt importante fie pentru a lărgi temele, fie pentru a lărgi consensul".

• La recenta recepţie pentru aniversarea "Pactelor Laterane", conversând cu jurnaliştii, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Gerhard Müller, a reafirmat că nu se poate aştepta de la Sinod răsturnări ale credinţei pentru că "nu suntem stăpâni ai doctrinei", în timp ce cardinalul Lorenzo Baldisseri a subliniat necesitatea de a permite discuţiei sinodale să dezvolte toate potenţialităţile sale. După părerea dumneavoastră, sunt excesive aşteptările create de în opinia publică în privinţa Adunării despre familie?

"Nu eram prezent la recepţia despre care vorbiţi dumneavoastră. Dar este evident că dacă pe de o parte nu se poate «răsturna doctrina», pe de altă parte a existat mereu în Biserică - care nu este un muzeu, ci un trup viu -, ceea ce este numit "progresul dogmei", adică aprofundarea, lărgirea doctrinei. Sfântul Ioan al XXIII-lea, cu mare înţelepciune pastorală celui care-i reproşa câteva deschideri, îi răspundea: "Nu Evanghelia se schimbă, noi suntem cei care o înţelegem mai bine". Sinodul, în toată procedura sa, inclusiv şi aşteptările şi speranţele credincioşilor şi chiar a tuturor oamenilor, este tocmai această angajare de a repropune doctrina din totdeauna cu un limbaj care să fie comprehensibil bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru. Este drumul fascinant şi dificil al Bisericii în cursul timpului".

• Nu se aminteşte de mult timp o participare aşa de intensă a credincioşilor la dezbaterea Bisericii. Pentru asta a dedicat Papa două Sinoade familiei?

"Pentru aceasta cred că suntem într-un moment providenţial din istoria Bisericii. Un adevărat «kairos». Şi sunt convins că, şi în versantul familiei, criza pe care o trăim poate să fie o criză de creştere. Depinde de noi, desigur. De fapt, este vorba de a favoriza modele reînnoite de familie: adică o familie mai conştientă de sine, mai respectuoasă faţă de legătura sa cu ambientul înconjurător, mai atentă la calitatea raporturilor interne, mai interesată şi capabilă să trăiască împreună cu alte familii. Am putea spune: dacă pe de o parte există mai puţină familie, în sens cantitativ, pe de altă parte este nevoie de mai multă familie, în sens calitativ. De altfel, nicio altă cale n-a fost găsită pentru umanizarea deplină a celor care se nasc la viaţă. Trebuie să fim mult mai atenţi în slăbirea acestei unităţi fundamentale care rămâne nu numai arhitrava vieţii sociale, dar care poate evita derivele inumane ale unei societăţi hiper-tehnice şi hiper-individualiste. Familia rămâne - am putea spune şi graţie defectelor şi limitelor sale - locul vieţii, al misterului fiinţei, al încercării şi al istoriei. Unicitatea sa o face un patrimoniu incredibil şi de neînlocuit al umanităţii".

(După Vatican Insider, 3 martie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.