Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Două noi cărți

Preotul - părinte și medic sufletesc, scrisă de pr. Iosif Tiba, și Parohia. Comunitate de credință, speranță și iubire creștină, de pr. Alois Bișoc, ediția a doua, revizuită și adăugită, sunt titlurile a două noi cărți apărute la Editura "Sapientia".

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Preotul - părinte și medic sufletesc, scrisă de pr. Iosif Tiba. Cartea apare în colecția "Tratate de teologie", formatul 14x21, are 144 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Citeam zilele trecute un blog interesant al părintelui Laurențiu Dăncuță și am dat de un comentariu la articolul postat de dânsul "De ce sunt preot?" În acest comentariu, doamna Claudia Stan dădea o definiție simplă, dar la obiect, a întrebării mai sus menționate. "Ce apreciez cel mai mult la un preot este delicatețea interioară, care dă naștere acelei forme de iubire care îl face să se lase deoparte pe el (uneori în mod eroic, dar într-un eroism discret, neostentativ, inserat aproape imperceptibil în firescul cotidian) pentru a fi alături de alții. Preotul e semn concret al iubirii lui Cristos, în toate gesturile, cuvintele si faptele sale. Ca noi toți, preotul va fi judecat, la apusul vieții, după iubire (așa cum spune sfântul Ioan al Crucii), însă, deoarece multă iubire i s-a încredințat, multă iubire i se va cere. Un preot bun este acela la vederea căruia primul cuvânt care îți vine în minte e acesta: iubire. Fiindcă preotul e un slujitor al iubirii, un mărturisitor al iubirii, preotul este, ca alter Christus, iubirea însăși".

Apoi, aș vrea să subliniez importanța fără margini a preotului, pe care, chiar el însuși de multe ori nu o conștientizează. Sfântul Ioan-Maria Vianney descrie într-un mod unic preotul și misterul sacramental al Preoției: "Fără sacramentul Preoției, nu l-am putea avea pe Domnul. Cine l-a așezat în tabernacolul din altar? Preotul. Cine ți-a întâmpinat sufletul la începutul vieții? Preotul. Cine-ți hrănește sufletul și-i dă putere pe cale? Preotul. Cine ți-l va pregăti să apară înaintea lui Dumnezeu, spălându-l pentru cea din urmă oară în sângele lui Isus Cristos? Preotul, mereu preotul. Și dacă s-ar întâmpla ca în urma păcatului sufletul tău să moară, cine îl va readuce la viața harului, cine îi va reda liniștea și pacea? Din nou, tot preotul... După Dumnezeu, preotul este totul! Numai în cer își va da el seama pe deplin de ceea ce este".

Despre misterul și vocația medicinală a preotului ne vorbește părintele Iosif Tiba în cartea apărută de curând la Editura Sapientia, cu titlul sugestiv: Preotul - părinte și medic sufletesc. Încă din primul capitol autorul scoate în evidență forța preotului, care este iubirea, și identitatea acestuia dată de caritatea Tatălui. Cel de-al II-lea capitol se intitulează "Preotul - părinte și medic sufletesc". Chiar dacă pare un capitol dintr-un curs de medicină, autorul subliniază că Preoția este medicina sufletului, iar teologia trebuie văzută ca știința de vindecare a omului. În capitolul al III-lea, arta vindecării sufletului și preotul sunt inserați într-un spațiu eclezial, ascetic, pentru că sacramentul Pocăinței este chiar cabinetul de vindecare pentru suflet. Capitolul al IV-lea se axează pe dimensiunea medicală și terapeutică a Preoției, sacrament văzut ca un dar din urma căruia se trag anumite beneficii spirituale. Tot aici, direcțiunea spirituală este evaluată și definită ca medicină pe drumul sfințeniei. În capitolul al V-lea ne este prezentat cel care a văzut în sacramente niște medicamente, adică sfântul Toma de Aquino (1225-1274). Tot el este cel care situează bine rolul Euharistiei în edificarea Bisericii. Euharistia, ca aliment și medicament de vindecare este tratată în capitolul al VI-lea, loc în care se face un parcurs al vindecării, pornind de la Sfânta Scriptură, Tradiție și Magisteriul Bisericii. Ideea călăuzitoare a acestui capitol poate fi sintetizată în următoarele cuvinte: "Euharistia ca medicament, rădăcină, prefigurare și împlinire a Bisericii". În ultimul capitol (capitolul al VII-lea), atenția cititorului este îndreptată spre însoțirea și direcțiunea spirituală, făcându-se relaționări între ramura terapeutică și cea spirituală și terminând cu explicarea importanței rugăciunii, ca far călăuzitor pentru eficacitatea direcțiunii spirituale.

Sperăm ca această carte să fie un ajutor pentru preoții din Biserica noastră, o oglindă în care fiecare să-și regăsească identitatea și misiunea ce le-a fost încredințată. Totodată, sperăm să fie o lectură benefică atât pentru cei chemați la viața sacerdotală, cât și pentru "pacienții cabinetului medical", pentru o conștientizare a demnității și valorii preotului și pentru acordarea respectului cuvenit lui.

Gabriel Cochiorca

*

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Parohia. Comunitate de credință, speranță și iubire creștină, scrisă de Alois Bișoc. Cartea apare în colecția "Tratate de teologie", formatul 14x20, are 286 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Decretul Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965) privind misiunea pastorală a episcopilor Christus Dominus afirmă că parohia este o comunitate concretă de credincioși (communitas christifidelium), constituită în mod stabil în cadrul unei Biserici particulare, și a cărei grijă pastorală este încredințată unui preot paroh ca păstor propriu, sub autoritatea episcopului diecezan (cf. nr. 30).

Întreaga viață a parohiei, ca și semnificația misiunilor sale apostolice față de societate, trebuie să fie înțelese și trăite cu simț de comuniune organică între preoția comună și preoția ministerială, de colaborare fraternă și dinamică între păstori și credincioși, cu respectarea absolută a drepturilor, îndatoririlor și funcțiilor celorlalți, unde fiecare are propriile competențe și propriile responsabilități.

Un element fundamental al noțiunii de "parohie" este grija pastorală sau grija față de suflete, specifică funcției de paroh, care se manifestă îndeosebi în predicarea cuvântului lui Dumnezeu, în administrarea sacramentelor și în conducerea pastorală a comunității.

Despre această realitate tratează părintele Alois Bișoc, profesor de teologie pastorală la Institutul Teologia Romano-Catolic din Iași, în lucrarea apărută recent la Editura "Sapientia" cu titlul: Parohia, comunitate de credință, speranță și iubire creștină, pe care o prezentăm cititorilor noștri. Intenția autorului nu este o tratare completă, exhaustivă despre natura și rolul parohiei, nici prezentarea tuturor funcțiilor liturgice, catehetice și caritative din comunitatea parohială, ci o sinteză teologico-pastorală. Prin acest studiu pr. Bișoc dorește să contribuie la cunoașterea doctrinei teologico-pastorale despre parohie, cu problemele și exigențele actuale de reînnoire, rămânând mereu deschiși inspirațiilor inovatoare ale Duhului Sfânt și acțiunii sale în Biserică, pentru ca ea să corespundă tot mai mult modelului voit de Cristos și pe care oamenii îl așteaptă azi de la ea.

Părintele Alois Bișoc, în cele zece capitole, tratează despre realitatea parohiei pornind de la situația sa actuală și făcând referință la criza prin care ea trece sau de care poate fi amenințată. Din cauza multor transformări socio-culturale, așa-zisa "civilizație parohială", întemeiată altădată pe coincidența dintre Biserică și societate, pe apartenența socială construită în special în jurul comunităților parohiale, a fost zguduită din temelii.

Astfel, autorul dorește să scoată în evidență validitatea și importanța parohiei, care, în ciuda crizei adevărate sau presupuse de care a fost lovită, rămâne o instituție care trebuie prețuită ca expresie normală și primară a pastorației. Părintele pleacă de la cuvintele papei Francisc din exortația apostolică Evangelii gaudium, în care se afirmă că "parohia este prezență eclezială în teritoriu, loc al ascultării cuvântului, al creșterii vieții creștine, al dialogului, al vestirii, al carității generoase, al adorației și al celebrării. Prin intermediul tuturor activităților sale, parohia îi încurajează și îi formează pe membrii săi, ca să fie lucrători ai evangheliei. Este comunitate de comunități, sanctuar unde cei însetați merg să bea pentru a continua să meargă și centru de trimitere misionară constantă".

Cartea se adresează în principal studenților care se pregătesc pentru sfânta Preoție, dar și slujitorilor sacri și celor angajați în pastorația parohială. Oferind mai multe principii și sugestii pentru activitatea pastorală, lucrarea părintelui Alois Bișoc poate ajuta ca formarea și creșterea vieții creștine în parohie să fie tot mai mult o mărturie autentică în fața lumii despre prezența lui Dumnezeu care, prin Duhul Sfânt, lucrează în istorie și în inimile oamenilor.

Laurențiu Turbuc

* * *

Preotul - părinte și medic sufletesc,
Iosif Tiba, Ed. "Sapientia", 2015, ISBN 978-606-578-191-7, 14x21 cm, 144 p., 15 lei

Parohia. Comunitate de credință, speranță și iubire creștină (ediția a doua, revizuită și adăugită),
Alois Bișoc, Ed. "Sapientia", 2015, ISBN 978-606-578-190-0, 14x20 cm, 286 p., 20 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 33.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat