Reflecţie: Drumul cărţii

Era tot pe vremea când Dumnezeu trecea cu sfântul Petru pe pământ. Şi cum în seara aceea se lăsă oleacă răcoare, aprinseră un foc. Nu, nu le era somn - aşa că sfântul Petru se codi cât se codi, ar fi întrebat el ceva, dar nu prea îndrăznea. Bunul Dumnezeu îl privea cu coada ochiului şi-l întrebă în cele din urmă, surâzând:

- Ia spune, măi Petre, ce te frământă?

- Păi, Doamne, nu ştiu cum să spun: am văzut că înţelepciunea, care "şade cu tine pe tron", ai luat-o cu tine; ai luat şi milostivirea, şi puterea, şi iertarea, şi blândeţea, şi înţelegerea şi...

- ...Bine, bine - am luat totul - şi ce-i cu asta?

- ...Astea te-au ajutat să construieşti toate: şi lumea, şi pământul, şi cerul - de ce le-ai luat acuma aici, în drumul nostru pe pământ?

- Uite de ce - zise bunul Dumnezeu: ca să le pun aici - şi scoase din sân o cărticică. În mâinile sale sfinte, cărticica începu să lumineze - şi să le dau omului.

- Chiar pe toate?

- Da, Petre, pe toate şi în plus, încă ceva: libertatea. Numai că el o s-o descopere doar când inima lui se face iubire, fiindcă numai în iubirea necondiţionată eşti cu adevărat liber.

- Cam multe... mormăi sfântul Petru: adevăr şi iubire, adevăr şi libertate şi toate celelalte... Cum o să le ducă şi cum o să le înţeleagă?

- Cu inima, Petre, cu inima... Şi bunul Dumnezeu lăsă acolo, în pădure, cărticica aceea, pe coperta căreia scrisese cu o aşchie de creion numele ei. Nu în piatră, nu în smarald sau aur, ci pe o cărticică din hârtie groasă, aşa cum găseşti în toate casele de la ţară, Dumnezeu scrisese: BIBLIA. Fiindcă, pe cât era de atotputernic, pe atât de bun şi blând şi simplu era.

Stinseră focul şi porniră mai departe. Bunul Dumnezeu se opri o clipă şi-şi strânse bine nojiţele de la opinci, fiindcă mai avea drum lung de bătut - drum lung, până la inima omului.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 20.