![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Micul Catehism pentru familie, de Christoph Casetti, Miracolul Liturghiei nesfârșite. Lanciano. Istorie, teologie, devoțiune, artă, știință, de pr. Nicola Nasuti, OFMConv, și Viața sfântului Francisc. Legenda celor trei însoțitori. Anonimul Perugin. Începuturile sau fondarea Ordinului sunt titlurile celor trei noi cărți apărute recent la Editura "Serafica". Micul Catehism pentru familie Micul Catehism pentru Familie își propune să îi ajute pe creștini în trăirea cu sârguință a propriei credințe, fondată pe o temelie solidă, aceea a învățăturii Bisericii. Ghidându-se după acest Catehism, creștinii vor ști să răspundă cu luciditate întrebărilor fiilor lor, copii sau adolescenți, orientându-i spre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc. *
Miracolul înseamnă deschidere spre infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent. Aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv în fața acestui miracol înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... *
Viața sfântului Francisc este o carte ce cuprinde Legenda celor trei însoțitori și Anonimul perugin, ambele făcând parte din colecția Izvoarele franciscane. Legenda celor trei însoțitori reușește să ofere, așa cum doar puține de genul său o fac, un portret eficace despre itinerariul psihologic și spiritual al lui Francisc, despre frământările sale interioare și progresivele sale reușite, obținute printr-o luptă acerbă cu sine însuși și printr-o neobosită căutare a voinței lui Dumnezeu. Anonimul perugin descrie începutul activității primilor frați franciscani, prin exemplul lor de viață și mai apoi prin predicarea Evangheliei după exemplul sfântului Francisc. Conținutul ei se apropie de Legenda celor trei însoțitori, dar și de Legenda Maior a sfântului Bonaventura. Ambele opere sunt puse într-o singură carte, deoarece împreună redau atât viața fondatorului, cât și a primilor săi însoțitori. Comenzile se pot face pe site-ul Editurii "Serafica": www.edituraserafica.ro sau în Librăria "Presa Bună". Pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. * * * Micul catehism pentru familie,
Miracolul Liturghiei nesfârșite. Lanciano. Istorie, teologie, devoțiune, artă, știință
Viața sfântului Francisc. Legenda celor trei însoțitori. Anonimul Perugin
* * * Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro lecturi: 10.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |