Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - prima zi

Prima zi din Octava Mondială de Rugăciune pentru unitatea creştinilor a fost deschisă, la Iaşi, duminică, 18 ianuarie 2015, printr-o oră de meditaţie în capela Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, rugăciunea fiind condusă de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături fiindu-i părinţi profesori din cadrul Seminarului şi părinţi din parohiile ieşene.

Ca punct de pornire pentru aceste zile de reflecţie asupra unicităţii trupului lui Cristos au fost alese cuvintele lui Isus adresate samaritenei: Dă-mi să beau (In 4,7), cuvinte care sugerează tocmai împărtăşirea de daruri: Dumnezeu ne oferă izvorul vieţii, iar noi, oamenii, îl oferim aproapelui.

Aceste zile de rugăciune sunt în atenţia tuturor creştinilor din lume, reprezintă un moment de har, căci cuvintele lui Isus: Dă-mi să beau ne invită să reflectăm asupra necesităţii întâlnirii şi deschiderii, pentru ca fiecare creştin să-şi împărtăşească harul primit, într-un climat de respect şi bucurie. Unitatea este o cerere a naturii umane, o cerere a lui Dumnezeu, el fiind cel care vrea să se întâlnească cu toţi oamenii şi să le ofere apa vieţii veşnice.

În omilia Preasfinţiei sale, episcopul Petru Gherghel a subliniat importanţa acestor zile de rugăciune, o fericită ocazie de a dialoga, de a împărtăşi bunuri spirituale, dar mai ales pentru a descoperi bogăţia apei ce sălăşluieşte în celălalt. Isus Cristos, care însuşi străin, a intrat în Samaria, pentru a dialoga, pentru a schimba sufletele samaritenilor, ne cheamă la un gest de solidaritate şi reciprocitate: trebuie să-i căutăm pe alţii, să descoperim valorile celorlalţi şi să-i iubim pe toţi, pentru ca astfel dragostea să se transforme într-un mod autentic de viaţă creştină.

Setea pentru unitate este ca un strigăt al misiunii apostolice a Sfântului Părinte Francisc, care nu încetează să promoveze, prin cuvintele şi faptele sale, cultura întâlnirii, o cultură a dăruirii de sine. Gesturile Sfântului Părinte au un ecou istoric şi nu încetează să uimească o lume întreagă: avem nevoie unii de alţii, avem nevoie de unitate, de dragoste frăţească. Întâlnirile papei Francisc cu patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, reflectă tocmai această bucurie a unităţii, un dialog de rugăciune şi iertare, care îmbucură inimile tuturor celor care cred în Isus Cristos şi-l mărturisesc ca Rege şi Cap al Bisericii.

Să punem în practică această cultură a întâlnirii în aceste zile de rugăciune, să iertăm şi să dăm o nouă şansă unităţii, căci numai potolind setea celorlalţi vom arată că suntem cu adevărat fraţi.

Michail Iulian Echert

*

Omilia rostită de PS Petru Gherghel

Sfinţia voastră părinte rector,
Sfinţiile voastre,
dragi seminarişti,
iubiţi rugători pentru unitate

Săptămâna de rugăciune, pe care pe care o începem acum, îi uneşte pe toţi creştinii din întreaga lume, care sunt dornici să împlinească voinţa lui Cristos de a ne ruga fără încetare cu el ca "toţi să fie una", aşa cum el este una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Această săptămână de rugăciune este o invitaţie divină, care are în vedere un plan divin pentru binele nostru, al tuturor. Este un moment de har.

Vă întâmpin cu salutul divinului Mântuitor şi vă spun tuturor: Pace vouă! Bine aţi venit în capela Institutului nostru ca să-l însoţim pe el în cea mai sfântă rugăciune pentru ucenicii săi şi pentru întreaga Biserică.

Organizată sub deviza (rugăciunea) sau cererea lui Isus adresată femeii samaritene: "Dă-mi să beau", din Evanghelia după sfântul Ioan (4,7), atmosfera acestei săptămâni ne invită la o reflecţie specială cu privire la necesitatea întâlnirii şi a deschiderii faţă de ceilalţi oameni şi fraţi, care pot şi trebuie să ştie să-şi împartă daruri, să-şi ofere sprijinul lor, să dea un pahar cu apă celui însetat, ca astfel să se creeze un climat de respect, de dragoste şi de preţuire. Cât de necesară şi cât de benefică este această reflecţie pentru lumea în care trăim şi cât este de semnificativă pentru pregătirea şi realizarea unităţii!

Isus ne cere: "Dă-mi să beau". Dacă această cerere este comună tuturor fiinţelor umane, ne suprinde gestul pe care îl face Dumnezeu însuşi, el care s-a făcut om în Cristos, despuindu-se pe sine însuşi de gloria sa divină şi împărtăşind condiţia noastră omenească (cf Fil 2,6-7). Se apropie de femeia samariteană şi-i cere cu atâta delicateţe: "Dă-mi să beau".

Cuvântul lui Dumnezeu întrupat vine să ne întâlnească. Cel care cere apă este cel care oferă apa adevărată, apa vie. De aceea, poate să o asigure pe samariteană şi, prin ea, pe noi toţi, că apa pe care el o va da, va deveni izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică (In 4,14).

Această imagine, pe care o evocăm în acest an şi în această săptămână, este un model de întâlnire, ca să putem gusta apă dintr-o fântână deosebită, diferită de cea pe care o cunoaştem şi o folosim, şi ca, la rândul nostru, să o putem oferi pe cea din fântâna noastră.

În schimbul apei pe care i-o oferă femeia samariteană, Isus îi oferă apa din izvorul său, o apă care satură şi care o face să o dorească mereu. Este vorba de o împărtăşire de daruri, de o îmbogăţire reciprocă. Altfel spus, săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor este o fericită ocazie de a dialoga, de a ne întâlni, de a împărtăşi bunurile spirituale - aceleaşi - dar îmbrăcate în alte veşminte, de a oferi bogăţia rugăciunilor şi a experienţelor noastre.

Ne este dat să trăim un nou timp, o săptămână întreagă, ca să descoperim bogăţia unei apei ce sălăşluieşte în celălalt, care este diferit de noi, şi să ne bucurăm împreună de tot ce ne-a oferit Dumnezeu prin darul credinţei, împărtăşit şi trăit de fiecare, potrivit propriei tradiţii.

O privire istorică şi o interpretare exegetică a textului din cap. 4 al Evangheliei după sfântul Ioan ne ajută să înţelegem acest mare şi semnificativ adevăr.

Isus, un străin, intră pe teritoriul Samariei şi ajunge, obosit şi însetat, la o fântână. Are nevoie de ajutor şi cere apă. Femeia samariteană trăieşte într-un teritoriu distinct de cel al Iudeii. Fântâna aparţine poporului său şi tradiţiei sale. Ea posedă vasul (urciorul) cu care poate să scoată şi să ofere apă din fântâna proprie. Şi o face! Dar şi ea este însetată! După dialogul despre apa pe care o prezintă Isus, doreşte şi ea această apă pe care străinul vrea să i-o ofere. Cine va bea din această apă nu va mai înseta niciodată.

Are loc aşadar un dialog, o descoperire, un schimb de daruri, chiar dacă fiecare îşi păstrează propria identitate: un iudeu şi o samariteană. Însă are loc şi o schimbare sufletească, o nouă descoperire.

A spune "Dă-mi să beau" presupune că atât Isus, cât şi samariteana cer unul de la altul tocmai ceea ce au nevoie. Aceasta înseamnă că au recunoscut şi, de aici, trebuie să recunoaştem cu toţii că persoanele, comunităţile, culturile, religiile, Bisericile şi comunităţile ecleziale, în diversitatea lor, au nevoie unele de altele, deoarece dispun de valori ce pot îmbogăţi întreaga viaţă spirituală şi materială, valori ce pot fi împrumutate unii de la alţii.

Este un mare dar să recunoaştem că avem cu toţii nevoie unii de alţi, ca să ne îndeplinim misiunea pe care o avem în Biserică şi în lume.

Paharul sau cana de apă pe care i-o oferim celuilalt reprezintă darul frăţietăţii şi al bunătăţii pe care Dumnezeu l-a încredinţat fiecărui creştin, care îl urmează şi-l caută pe el, şi pe care poate să-l ofere altuia cu generozitate.

Sfinţiile voastre, dragi seminarişti, iubiţi credincioşi.

Textele alese şi proclamate astăzi, în prima zi a săptămânii, fie cel din Cartea Genezei, fie cel din Scrisoarea sfântului Paul către Corinteni, dar mai ales cel din Evanghelie, ne ajută să înţelegem acest măreţ adevăr şi sunt ca o proclamare sfântă a acestei chemări: să înţelegem că avem nevoie unii de alţii, că avem nevoie de urciorul de apă al celuilalt- aşa cum a avut şi s-a bucurat slujitorul lui Abraham, care a primit apă de la Rebeca, cea care avea să devină soţia lui Isaac - sau cum vorbeşte apostolul Paul despre colecta făcută în Macedonia şi trimisă săracilor din Ierusalim, ca un semn de comuniune cu cei aflaţi în nevoi, sau ca o împărtăşire materială cu fraţii aflaţi în suferinţă.

Textul din Evanghelia proclamată la această celebrare ne vorbeşte şi despre dorinţa lui Isus de se apropia de cei din Samaria, un popor care se afla şi trăia într-o tensiune cu cei din Iudeea - din care provenea şi Isus -, tensiune generată în special de controversele referitoare la locul unde trebuie adus cult adevăratului Dumnezeu, adică dacă pe muntele Garizim sau în Ierusalim.

La începutul săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, textele biblice ne cheamă la un gest de solidaritate, căutare şi preţuire a celor ce sunt străini de noi, a celor care au practici şi tradiţii diferite de ale noastre.

Trebuie să-i căutăm pe ceilalţi. E nevoie să-i cunoaştem pe cei ce sunt diferiţi de noi. Trebuie să-i ajutăm pe toţi cei care se află în situaţii speciale ori au o altă istorie şi un alt mod de a se exprima cât priveşte practica credinţei şi chiar viaţa de zi cu zi.

Trebuie să ne însuşim un alt mod de a vedea lumea şi de a descoperi valorile celorlalţi, bucurându-ne să trecem de la faptul de a da un pahar cu apă altuia, la gesturi de frăţietate şi de împărtăşire de daruri şi bunuri, pe care noi nu le avem, sau alţii nu le au pe ale noastre, aşa încât dragostea să se transforme într-un mod de viaţă creştină.

Avem nevoie astăzi de o cultură a întâlnirii - propusă şi exersată cu atâta convingere şi bucurie de Sfântul Părinte papa Francisc, urmând exemplul celorlalţi mari papi ai Bisericii noastre (fericitul papă Paul al VI-lea, sfântul Ioan Paul al II-lea şi marele papă Benedict al XVI-lea) care, fiecare la timpul său, au ştiut să întindă braţele şi să dialogheze cu marii patriarhi ai Bisericii Ortodoxe şi cu alţi lideri religioşi.

În scurtul timp de când este papă, Sfântul Părinte Francisc s-a întâlnit de multe ori cu mulţi lideri religioşi, convins fiind că nu este posibil să rămânem mai departe separaţi şi străini de rugăciunea lui Isus şi de dorinţa lui sfântă: "Ca toţi să fie una!", ci trebuie să ajungem la o singură credinţă şi să fim un singur popor al lui Dumnezeu.

Ne amintim de marele şi mişcătorul gest săvârşit chiar lângă mormântul lui Isus din Bazilica Învierii, de cei doi mari păstori ai timpurilor noastre, fericitul Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora I al Constantinopolui, care s-au îmbrăţişat şi au hotărât să îndepărteze din istorie povara anatemelor din anul 1054.

Ceea ce s-a întâmplat acum 50 de ani s-a repetat anul trecut, în 2014, la Ierusalim, Constantinopol şi Roma, spre bucuria şi speranţa tuturor creştinilor de bună voinţă, căci cultura întâlnirii, a dialogului şi a rugăciunii nu mai poate fi amânată şi ea îmbucură inima tuturor celor ce cred în Cristos şi iubesc Biserica sa.

Nu putem uita întreaga lucrare ecumenică şi exemplul sfântului Ioan Paul al II-lea care, nu numai că a făcut paşi uriaşi pe calea ecumenică, nu numai că a vizitat ţara noastră, onorând-o cu titlu de "Grădina Maicii Domnului", ci ne-a lăsat un testament ce nu trebuie uitat nicicând: darul ireversibil al ecumenismului, prin enciclica Ut unum sint, din 25 mai 1995.

Suntem fericiţi că în aceste zile, când reluăm practica de a ne aduna în bisericile noastre, pentru a ne strânge în jurul lui Isus, rugăciunile noastre, ale tuturor, ne ajută să cimentăm şi să practicăm o nouă cultură a întâlnirii, pentru ca în rugăciune, în respect şi dragoste frăţească să oferim o nouă şi adevărată şansă a pregătirii şi a realizării unităţii.

Paharul de apă, nenumăratele daruri ce le putem oferi, schimbul de îmbrăţişări şi rugăciuni devin pentru noi un semn evident că suntem fraţi, că avem nevoie unul de altul şi că putem oferi lumii semnul adevărat al credinţei şi al prieteniei.

Maica unităţii să ne ia pe toţi sub mantia ei maternă ca fraţi şi prieteni ai lui Cristos.

Vă mulţumim că aţi răspuns la invitaţia lui Isus şi la chemarea Bisericii şi a noastră de a bea din paharul cu apă al iubirii şi al dragostei, invitaţie ce reprezintă şi o dorinţă vie de a ajunge cât mai curând la a bea din paharul unităţii şi al împărtăşirii frăţeşti. Amin!

Iaşi, 18 ianuarie 2015

Ca toţi să fie una!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

*

Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi va avea loc luni, 19 ianuarie 2015, la ora 17.00, în biserica romano-catolică "Sfânta Tereza", din cartierul Nicolina.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 ianuarie: Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - prima zi. Foto: Ionuţ-Gabriel Giurgică

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.

lecturi: 24.