CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN SRI LANKA ŞI FILIPINE

(12-19 ianuarie 2015)

SFÂNTA LITURGHIE CU EPISCOPII, PREOŢII, CĂLUGĂRIŢELE ŞI CĂLUGĂRII

Catedrala "Neprihănita Zămislire", Manila

Vineri, 16 ianuarie 2015

"Mă iubeşti?" [lumea: "Da!"] Mulţumesc! Dar eu citeam cuvântul lui Isus! Spune Domnul: "Mă iubeşti?... Paşte mieluşeii mei" (In 21,15.16). cuvintele lui Isus adresate lui Petru în Evanghelia de astăzi sunt primele cuvinte pe care vi le adresez, iubiţi fraţi episcopi şi preoţi, călugări şi călugăriţe, şi tineri seminarişti. Aceste cuvinte ne amintesc un lucru esenţial: orice slujire pastorală se naşte din iubire. Orice slujire pastorală se naşte din iubire! Orice viaţă consacrată este un semn al iubirii reconciliatoare a lui Cristos. Ca sfânta Tereza a Pruncului Isus, în varietatea vocaţiilor noastre, fiecare dintre noi este chemat, într-un fel, să fie iubirea în inima Bisericii.

Vă salut cu mare afect. Şi vă cer să duceţi afectul meu tuturor fraţilor voştri şi surorilor voastre bătrâni şi bolnavi şi tuturor celor care nu s-au putut uni astăzi cu noi. În timp ce Biserica din Filipine priveşte la al cincilea centenar al evanghelizării sale, simţim recunoştinţă pentru moştenirea lăsată de atâţia episcopi, preoţi şi călugări din generaţiile trecute. Ei s-au străduit nu numai să predice Evanghelia şi să construiască Biserica în această ţară, ci şi să făurească o societate inspirată din mesajul evanghelic al carităţii, al iertării şi al solidarităţii în slujba binelui comun. Astăzi voi duceţi înainte acea operă de iubire. Ca şi ei, sunteţi chemaţi să construiţi punţi, să păstoriţi turma lui Cristos şi să pregătiţi căi valabile pentru Evanghelia în Asia în zorii unei noi ere.

"Iubirea lui Cristos ne constrânge" (2Cor 5,14). În prima lectură de astăzi, sfântul Paul ne spune că iubirea pe care suntem chemaţi s-o proclamăm este o iubire reconciliatoare, care provine din inima Mântuitorului răstignit. Suntem chemaţi să fim "ambasadori în numele lui Cristos" (2Cor 5,20). Slujirea noastră este o slujire de reconciliere. Să proclamăm Vestea Bună a iubirii, a milostivirii şi a compasiunii fără de sfârşit a lui Dumnezeu. Să proclamăm bucuria Evangheliei. Deoarece Evanghelia este promisiunea harului lui Dumnezeu, care singură poate aduce plinătate şi însănătoşire lumii noastre bolnave. Evanghelia poate să inspire construirea unei ordini sociale cu adevărat drepte şi răscumpărate.

A fi ambasador al lui Cristos înseamnă înainte de toate a invita fiecare persoană la o reînnoită întâlnire cu Domnul Isus (cf. Evangelii gaudium, 3). Întâlnirea noastră personală cu El. Această invitaţie trebuie să fie în centrul comemorării voastre a evanghelizării Filipinelor. Însă Evanghelia este şi un apel la convertire, la o examinare a conştiinţei noastre, ca indivizi şi ca popor. Aşa cum pe bună dreptate au învăţat episcopii din Filipine, Biserica din Filipine este chemată să recunoască şi să combată cauzele inegalităţii şi nedreptăţii, profund înrădăcinate, care pătează faţa societăţii filipineze, în contrast evident cu învăţătura lui Cristos. Evanghelia cheamă pe fiecare creştin să trăiască o viaţă onestă, integră şi angajată pentru binele comun. Dar cheamă şi comunităţile creştine să creeze "cercuri de onestitate", reţele de solidaritate care pot să se extindă în societate pentru a o transforma cu mărturia lor profetică.

Săracii. Săracii sunt în centrul Evangheliei, sunt în inima Evangheliei; dacă îi scoatem pe săraci din Evanghelie, nu putem înţelege pe deplin mesajul lui Isus Cristos. Ca ambasadori ai lui Cristos, noi, episcopi, preoţi şi călugări, ar trebui să fim primii care primesc harul său reconciliator în inimile noastre. Sfântul Paul explică ce înseamnă asta. Înseamnă a refuza perspective lumeşti, privind orice lucru din nou în lumina lui Cristos. Asta comportă ca noi să fim primii care ne examinăm conştiinţa, care recunoaştem eşecurile şi căderile noastre şi care pornesc pe calea convertirii continue, a convertirii zilnice. Cum putem proclama altora noutatea şi puterea eliberatoare a Crucii dacă noi înşine nu permitem Cuvântului lui Dumnezeu să zdruncine orgoliul nostru, frica noastră de a ne schimba, compromisurile noastre meschine cu mentalitatea din această lume, mondenitatea noastră spirituală (cf. Evangelii gaudium, 93)?

Pentru noi preoţii şi persoanele consacrate convertirea la noutatea Evangheliei comportă o întâlnire cotidiană cu Domnul în rugăciune. Sfinţii ne învaţă că acesta este izvorul oricărui zel apostolic! Pentru călugări a trăi noutatea Evangheliei înseamnă a găsi mereu din nou în viaţa şi în apostolatul comunităţii stimulentul pentru o unire tot mai strânsă cu Domnul în caritatea perfectă. Pentru noi toţi înseamnă a trăi în aşa fel încât să reflectăm sărăcia lui Cristos, a cărui întreagă viaţă a fost centrată pe împlinirea voinţei Tatălui şi pe slujirea altora. Marea ameninţare la toate acestea este, desigur, a cădea într-un anumit materialism care se poate strecura în viaţa noastră şi poate compromite mărturia pe care o oferim. Numai devenind noi înşine săraci, devenind noi înşine săraci, eliminând auto-complăcerea noastră, vom putea să ne identificăm cu ultimii între fraţii noştri şi surorile noastre. Vom vedea lucrurile sub o nouă lumină şi astfel vom putea răspunde cu onestitate şi integritate la provocarea de a vesti radicalitatea Evangheliei într-o societate obişnuită cu excluderea, cu polarizarea şi cu inegalitatea scandaloasă.

Aici doresc să spun un cuvânt special tinerilor preoţi şi călugări şi seminariştilor prezenţi. Vă cer să împărtăşiţi bucuria şi entuziasmul iubirii voastre faţă de Cristos şi faţă de Biserică cu oricine, dar mai ales cu cei de vârsta voastră. Fiţi prezenţi în mijlocul tinerilor care pot să fie dezorientaţi şi abătuţi şi care continuă totuşi să vadă Biserica drept însoţitoarea lor de drum şi izvor de speranţă.

Fiţi aproape de cei care, trăind în mijlocul unei societăţi împovărate de sărăcie şi de corupţie, sunt descurajaţi, tentaţi să lase baltă totul, să părăsească şcoala şi să trăiască pe stradă. Proclamaţi frumuseţea şi adevărul căsătoriei creştine unei societăţi care este tentată de moduri confuze de a vedea sexualitatea, căsătoria şi familia. Aşa cum ştiţi, aceste realităţi sunt mereu sub atacul forţelor puternice care ameninţă să desfigureze planul creator al lui Dumnezeu şi să trădeze adevăratele valori care au inspirat şi au dat formă la ceea ce este frumos în cultura voastră.

De fapt, cultura filipineză a fost plăsmuită de creativitatea credinţei. Filipinezii sunt cunoscuţi pretutindeni prin iubirea lor faţă de Dumnezeu, prin evlavia lor ferventă şi devoţiunea lor călduroasă şi cordială faţă de Sfânta Fecioară Maria şi faţă de Rozariul său. Această mare moştenire conţine un puternic potenţial misionar. este modul în care poporul vostru a înculturat Evanghelia şi continuă să primească mesajul său (cf. Evangelii gaudium, 122). În angajarea voastră de pregătire a celui de-al cincilea centenar construiţi pe aceste baze solide.

Cristos a murit pentru toţi, pentru ca, uniţi cu El în moarte, să nu mai trăim pentru noi înşine ci pentru El (cf. 2Cor 5,15). Iubiţi fraţi episcopi, preoţi şi călugări, implor de la Maria, Mama Bisericii, să trezească în voi toţi un aşa belşug de zel încât să vă puteţi dărui cu abnegaţie în slujba fraţilor şi surorilor. În acest mod, fie ca iubirea reconciliatoare a lui Cristos să poată pătrunde şi mai în întregime în ţesutul societăţii filipineze şi, prin voi, în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.