Reflecţie la sărbătoarea Botezul Domnului - anul B - 2015

Domnul Dumnezeul nostru este mărinimos în iertare (cf. Is 55,7)

Sărbătoarea "Botezul Domnului" este tot o Epifanie a Domnului Isus, dar făcută de Tatăl şi Duhul Sfânt. Sărbătoarea "Botezul Domnului" încheie timpul copilăriei şi vieţii ascunse a lui Isus şi deschide timpul misiunii sale publice: timp de adunare ai primilor membri ai noului popor ales, Biserica; timp de vestire a împărăţiei lui Dumnezeu; timp de ridicare a păcatelor lumii, şi un timp de mântuire prin cruce.

Sărbătoarea Botezului Domnului vrea să ne spună că Isus: care s-a născut la Betleem (cf. Lc 2,1-7); care s-a supus Legii tăierii împrejur (cf. Lc 2,21); care a fost supus lui Iosif şi Maria (cf. Lc 2,51); care mergea săptămânal la sinagogă şi anual la templul din Ierusalim (cf. Lc 2,41-52); care a trăit o viaţă ascunsă până la treizeci de ani (cf. Lc 3,23); care s-a botezat astăzi cu păcatele oamenilor (cf. In 1,29); care ne-a fost dat ca mântuitor de Tatăl şi de Duhul (cf. Mc 1,7-11); care a predicat şi a învăţat (cf. Lc 4,15); care s-a schimbat la faţă pe muntele Tabor (cf. Mc 9,2-9); care a fost ascultător şi supus Tatălui până la moarte (cf. Fil 2,8); care a murit pe cruce pentru păcatele noastre; este Fiul preaiubit lui Dumnezeu (cf. Mc 1,11), este Dumnezeu adevărat ca şi Tatăl, ca şi Duhul Sfânt (cf. Mt 27,54).

De ce este Isus proclamat astăzi de Tatăl ceresc drept Fiul său preaiubit? Pentru că a acceptat să împlinească planul său veşnic de mântuire a lumii (cf. Ps 40,7), adică: pentru că şi-a asumat natura noastră omenească cu toate implicaţiile ei (cf. In 1,14); pentru că a luat asupra sa păcatele noastre (cf. In 1,29); pentru că s-a botezat cu păcatele noastre; pentru că, deşi era Fiu, s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce (cf. Fil 2,8); pentru că a voit să intre în Iordan şi să sfinţească apele prin curăţia sa pentru ca toţi cei care vor intra în ele pentru Botez, să primească înfierea, frumuseţea şi strălucirea pierdute prin păcat (cf. In 1,7-11); pentru că ne-a spălat păcatele în sângele său; pentru că a şters zapisul nostru apăsător (cf. Col 2,14); pentru că a făcut ca mântuirea să fie har pentru toţi păcătoşii care o doresc (cf. Ef 2,8).

Prin Botezul său în râul Iordan, Isus a spus "da" la toate cerinţele lui Dumnezeu. Când Ioan Botezătorul şi-a exprimat uimirea asupra faptului că el a cerut botezul păcătoşilor, Isus i-a răspuns că el trebuie să se împlinească toată dreptatea. Căci, pentru Dumnezeu, dreptatea faţă de păcătoşi înseamnă iubire şi mântuire (cf. Mt 3,15). Când fariseii şi cărturarii au rămas şi ei surprinşi de faptul că Isus îi primeşte pe cei păcătoşi, Isus, pentru înţelegerea lor, le-a spus parabola Fiului risipitor (cf. Lc 15,2).

Şi dacă noi astăzi ne vom întreba, ca Ioan Botezătorul şi ca mulţi alţii, de ce Isus a luat natura noastră omenească şi păcatul nostru? De ce s-a botezat cu păcatele noastre şi a murit pentru îndreptăţirea noastră pe cruce? Răspunsul este unul singur: pentru ca noi să putem primi Botezul; pentru ca prin Botez să ni se ierte păcatele; pentru ca prin Botez, să ne fericească, să facă fii preaiubiţi ai lui Dumnezeu şi să ne mântuiască veşnic! Numai prin Botez Fiul ne putea da iertarea, filiaţiunea şi mântuirea lui Dumnezeu. De aceea spunem cu sfântul Ioan: "Numai prin Isus, Isus, care a venit prin apă şi sânge, noi putem învinge lumea, păcatul, diavolul şi moartea" (cf. 1In 5,6). Şi iarăşi: "În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi, decât numele lui Isus" (Fap 4,12).

Au fost şi sunt încă mulţi oameni care cred că pot fi mântuiţi altfel decât a stabilit Dumnezeu. Biblia ne vorbeşte despre Namaan, un general sirian bolnav de lepră; el căuta vindecare în apele Abana şi Parpar ale Siriei, dar profetul i-a spus că vindecarea îi vine numai din apa Iordanului (cf. 2Rg 5,10.12). Ca şi Namaan Sirianul, s-a înşelat şi femeia bolnavă de scurgere de sânge care timp de 12 ani a alergat şi şi-a cheltuit banii pe la toţi medicii pământeşti, până ce a aflat că numai Isus o putea vindeca (cf. Mc 5,25-34). Sfântul Paul spune: "Pentru că oamenii n-au cunoscut mântuirea pe care o dă Dumnezeu, de aceea, au căutat să-şi facă singuri o mântuire a lor (cf. Rom 10,3).

O întâmplare din Malabar, India, este grăitoare. Odată, într-un loc unde predica un misionar creştin, a sosit un indian încălţat cu nişte sandale pline de cuie şi cu picioarele însângerate, venind pe jos de la o distanţă de 500 de km şi care era în drum spre un templu păgân, pentru a primi iertarea păcatelor. Atunci misionarul i-a vorbit de Isus, care singur are puterea de a ierta păcatele şi l-a invitat să creadă în Isus şi să se boteze, ca sângele lui Cristos să îl spele de orice păcat (cf. 1In 1,7). Primind Botezul, indianul a primit odată cu iertarea păcatelor şi liniştea sufletească pe care şi-o dorea. Atunci a exclamat: "Acum cunosc că Dumnezeu nu face deosebire între oameni" (cf. Fap 19,34-35).

Catehismul Bisericii Catolice spune: "Botezul este cel mai frumos şi cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu: este dar pentru că este oferit celor ce nu aduc nimic; este har pentru că este oferit celor vinovaţi; este botez pentru că păcatul este şters prin apă; este ungere pentru că este sacru şi regal; este lumină pentru că este strălucitor; este haină pentru că ne acoperă ruşinea" (cf. CBC 1216).

Clovis I (466-511), regele francilor, după o victorie asupra germanilor, a păşit în catedrala din Reims, care era împodobită cu flori şi coroane pentru a-l primi. Acolo l-a întâmpinat sfântul episcop Remigiu (437-533). Atunci Clovis I l-a întrebat pe sfântul episcop Remigiu: "Părinte, aceasta este gloria împărăţiei pe care mi-o dă Dumnezeu?" "Nu, acesta este doar umbra acelei împărăţii". Şi, arătându-i baptisteriul, episcopul Remigiu a adăugat: "Iată uşa prin care poţi intra în adevărata împărăţie!" În acea zi, Ziua de Crăciun a anului 486, Clovis I, împreună cu 3000 de franci s-au botezat, pentru a intra şi a domni în adevărata împărăţie, cea a lui Isus.

În prima lectură de astăzi (cf. Is 55,1-11), găsim chemarea lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor, de a veni şi de a primi de la el harul său mântuitor, care este "fără bani şi fără plată" (cf. Is 55,1-2), căci a fost plătit de Isus pentru noi (cf. Is 52,3; Col 2,14); însă harul mântuitor trebuie luat astăzi şi acum: "Cât timp îl mai putem găsi pe Isus (cf. Is 55,6), căci vine clipa când nu va mai putea fi găsit (cf. In 7,34; 8,21).

Psalmul responsorial (cf. Is 12,1-6) ne spune că, dacă vom căuta astăzi şi acum harul mântuirii: "Vom scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii". Pe când izraeliţii se aflau în pustiu, Dumnezeu i-a adăpat la izvoarele de la stânca lovită (cf. Ex 17,6; Num 20,8-11). Cristos este stânca (cf. 1Cor 10,4) din care curge apa care va aduce viaţă şi vindecare naţiunilor (cf. Ez 47,1; Ioel 3,18; Zah 14,8). Aşa cum pentru Israel, la întoarcerea din exil, necazul cel mare a trecut, furtunile vieţii s-au liniştit şi el a intrat cântând în ţara promisă (cf. Ex 15,2), tot astfel, pentru toţi cei care se întorc la Dumnezeu, prin Botez şi pocăinţă, şi se pun sub domnia şi conducerea lui Cristos, necazurile şi furtunile îşi pierd puterea, blestemul păcatului le este îndepărtat şi ei cântă lui Dumnezeu lauda cea mai curată şi mai frumoasă, pentru că au fost eliberaţi de sub apăsarea celor mai cruzi duşmani: diavolul, lumea, păcatul şi moartea

Evanghelia de astăzi ne arată cum ne putem primi filiaţiunea, mântuirea şi moştenirea veşnică a lui Dumnezeu: iubindu-l pe Isus, pe care însuşi Tatăl şi Duhul Sfânt îl iubesc; primind Botezul ca Isus; şi smerindu-ne ca Isus. Isus, pentru a putea împlini mântuirea lui Dumnezeu pentru noi, s-a smerit, n-a ţinut morţiş la egalitatea sa cu Dumnezeu; a luat firea omului şi condiţia sclavului (cf. Fil 2,6-8).

Să fim atenţi şi la ce ne spune sfântul Ioan Botezătorul: "După mine vine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei" (Mc 1,7). Aceste cuvinte vor să ne spună că Isus cel puternic vine la noi numai după ce eul nostru nu mai este acolo; numai după ce ne-am lepădat de noi înşine (cf. Mt 16,24; Mc 8,34; Lc 9,23). Isus a început să predice evanghelia numai după ce Ioan a plecat, a fost arestat. Atâta timp cât eul nostru stă pe tronul vieţii noastre, Isus nu poate veni la noi, nu poate rămâne la noi, nu poate lucra în noi, nu se poate arăta în noi şi nici nu ne poate umple de Duhul Sfânt şi de mântuirea lui Dumnezeu.

Cuvântul "Botez" înseamnă "coborâre şi cufundare". Când te afunzi în Dumnezeu, eul tău nu se mai vede, se vede numai Cristos. De aceea: Cine se botează, îl primeşte pe Isus ca Domn şi mântuitor personal (cf. In 1,12). Cine se botează se îmbracă cu Isus şi cu neprihănirea lui (cf. Gal 3,27; Tit 3,5). Cine se botează, se uneşte cu Mirele, Cristos. Cine se botează moare cu Isus pentru lume şi învie, prin slava Tatălui (cf. Rom 6,4). Cine se botează, chiar dacă trupeşte pribegeşte pe pământ, locuieşte deja în cer cu Cristos (cf. Ef 2,6). Cine se botează, nu vine la judecată (cf. In 5,24). Cine se botează, dobândeşte caracterul porumbelului, blândeţea, nevinovăţia, pacea, jertfa. Cine se botează, ca o pânză pictată valoroasă, dar murdară, este curăţit pentru a da la iveală semnătura lui Dumnezeu din ea. Cine se botează, ca Isus, pe unde trece face numai bine (cf. Fap 10,38). Cine se botează, devine ca şi Isus, un fiu preaiubit al Tatălui şi un templu al Duhului Sfânt (cf. Mc 1,7-11). Cine se botează, devine un om total transformat.

Sfântul Augustin (354-430), după ce a fost botezat, s-a întâlnit cu câţiva prieteni de mai înainte, dar a trecut mai departe. "Augustine, noi suntem aceiaşi prietenii tăi cu care te-ai distrat împreună, nu ne mai cunoşti?". "Aţi fi voi aceiaşi, dar eu nu mai sunt acelaşi, eu am primit Botezul creştin", le-a replicat Augustin.

Într-o parohie se făcea o procesiune cu icoanele, pentru ploaie. Un necredincios l-a întrebat în râs pe un participant la acea procesiune: "Pe cine înmormântaţi?" "Pe omul nostru cel vechi", îi răspunse creştinul. "Ei bine, dar şi săptămâna trecută l-aţi îngropat!" "Ai dreptate, dragul meu; l-am îngropat şi săptămâna trecută şi îl îngropăm în fiecare zi, pentru că ăsta-i un «mort» tare ciudat; el învie mereu".

Menirea creştinului ca şi cea a lui Ioan Botezătorul este aceea de a-l arăta lumii pe Isus. Ioan s-a pus în slujba lui Isus; el a mărturisit că botează cu apă, dar după el vine Isus care va boteza cu Duhul Sfânt; el a pregătit Domnului un popor gata să-l primească (cf. Lc 1,17).

Vatican II spune: "Toţi creştinii, oriunde trăiesc, sunt ţinuţi să arate cu exemplul vieţii lor şi cu mărturia cuvântului lor pe Isus cu care au fost îmbrăcaţi prin Botez. Credincioşii, încorporaţi în Biserică prin Botez, sunt ţinuţi să profeseze public credinţa primită de la Dumnezeu prin Biserică" (cf. LG 11).

Juan Donoso Cortés (1809-1853), scriitor şi politician spaniol, în tinereţe a fost un catolic numai cu numele. În anul 1847 s-a îmbolnăvit grav fratele lui, Pedro. Venind în vizită la fratele său, acesta i-a reproşat că, deşi este botezat catolic, nu trăieşte catolic. Aceste cuvinte ale fratelui său l-au frământat multă vreme. În cele din urmă şi-a luat hotărârea de la a trece de la creştin catolic cu numele la creştin catolic autentic. Totul s-a schimbat în bine în viaţa acestui om, pentru că fratele lui muribund, a avut curajul să-l cheme la credinţă.

Englezul James Hudson Taylor (1832-1905), misionar în China, a lăsat următoarea istorie a convertirii lui: "Eram un mare necredincios, dar de la un timp am început a înseta după mântuirea mea. Într-o zi m-am dus la biserică cu gând de a vorbi cu cineva referitor la mântuirea mea. Am ajuns prea târziu, toţi plecară acasă. Am mai găsit doar un cerşetor ce apărea liniştit şi fericit. Cum m-a văzut, cerşetorul a şi început să-mi vorbească de Dumnezeu şi de fericirea de a-i sluji lui. Am rămas surprins ca un cerşetor să vorbeşte atât de bine despre Cristos şi că este atât de fericit. De aceea, l-am întrebat: «De unde atâta fericire la tine, un om lipsit de mijloace de trai?». «De la Cristos pe care îl mărturisesc zilnic oamenilor», a răspuns cerşetorul. Apoi cerşetorul a reluat: «Primeşte-l şi tu pe Cristos ca mântuitor al tău, prin Botez şi, mărturiseşte-l şi tu oamenilor şi vei vedea ce fericire ai să primeşti»". Şi declară James Hudson Taylor: "M-a pregătit pentru Botez şi l-am primit. Şi cum am început să vorbesc oamenilor despre Isus, pacea şi bucuria au început să-mi inunde sufletul. Şi cum eram însetat de fericire, am plecat misionar în China. Pacea şi fericirea mi-au inundat în aşa fel sufletul şi viaţa că n-am mai simţit niciodată nici o tristeţe".

Ştiţi de ce sunt atât de mulţi creştini trişti? Pentru că nu se încred cu totul în Cristos cel puternic primit la Botez şi că nu au curajul să-l mărturisească altora. Noi, botezaţii, suntem astăzi chemaţi să ne încredem total în Cristos cel atotputernic, cu care am devenit una la Botez. Să ne lepădăm total de satana, de gândurile, vorbele şi faptele lui; şi nu în ultimul rând, să-l mărturisim altora pe Cristos. Să vorbim despre Isus, în casă, la birou, la atelier, oriunde.

Cineva îmi povestea că, atunci când este trist, deschide o discuţie despre Isus cu cei din casă, cu cei de la serviciu sau cu cei de pe stradă şi imediat bucuria îi coboară în suflet; ba, mai mult, cei cu care vorbeşte despre Isus se luminează şi ei la faţă. Este o reţetă mereu valabilă şi eficace (cf. Is 55,11). Încercaţi şi îi veţi cunoaşte eficacitatea!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 15.